Dădaca! Un personaj atât de căutat în zilele noastre și nu cred că doar acum pentru că însăși istoria mea de copil cuprinde multe astfel de personaje. Doar că, din povestirile părinților, „dădacele” pe care le-am avut noi nu aveau nici un fel de pregătire ci erau niște fete sărmane, de la țară, care aveau grijă de noi. Cum aveau grijă? Ne hrăneau, plimbau, schimbau și cam atât nici vorbă de educație ori mai știu eu ce alte îndeletniciri. Eu și frații mei am adunat (după spusele mamei) treisprezece ani petrecuți alături de astfel de dădace, eu având doar câte amintiri evident cu fazele ieșite din comun. Bunăoară, parcă văd o fată tânără care alega cu o chitară, în jurul mesei, să ne prindă, iar noi țipam cât ne ținea gura și râdeam în același timp.
Revenind în zilele noastre, știu familii multe din orașele pricopsite ale țării unde cererea dădacelor este foarte mare, cele dispuse a îmbrățișa această meserie fiind destul de mică. De ce este așa? Pentru că familiile au devenit mai pretențioase și pentru că unele dintre cele care ajung să stea cu copiii nu sunt bune pentru așa ceva.
Pare la îndemâna oricui să petreacă timp cu un copil doar că în multe cazuri influența dădacei este una negativă, ce poate avea repercusiuni majore în dezvoltarea ulterioară a celui supravegheat. Petrecând ore întregi, zi dup zi cu cel mic, copilul ajunge să vorbească și comporte ca cea cu care-și petrece timpul. Ori aici sunt atât de multe aspecte de discutat de la limbaj și până la comportament. Nu trebuie de neglijat aspectul pecuniar al problemei și formele legale de lucru.
Revenind la cartea scrisă de Stacey Halls, Doamna England, acțiunea se petrece la începutul secolului trecut în West Yorkshire, Anglia, personajul principal fiind Ruby May, o dădacă cu acte-n regulă, absolventă a unui prestigios institut, Norland, care era școală, casă și agenție pentru îngrijitoare de copii.
Ruby May a dat examenul de admitere pentru bursa Maud Steppings și a reușit în ciuda faptului că nu mai ieșise niciodată din orașul natal, Birmingham.
Ruby May pleacă de la angajatorii ei, unii cu care se înțelesese foarte bine, pentru că aceștia au hotărât să emigreze, însă pentru că nu-i putea urma a demisionat și a plecat la o altă familie. Noul post pe care îl acceptă nu mai este la Londra ci într-o zonă rurală din West Riding din Yorkshire.
Odată cu această mutare se petrec mai multe schimbări, ajungând să aibă grijă de patru copii locuind în Hardcastle House, o casă izolată situată mai sus de fabrica de bumbac care este deținută de angajatorul ei, domnul Charles England.
Dacă angajatorul ei este un bărbat fermecător și simpatic, soția lui, doamna England, este destul de retrasă și aparent nu este interesată de copiii ei. Ea iese rar din casă și petrece aproape tot timpul în dormitorul ei.
Dădaca May este încântată de copiii familiei England, sentimentul fiind reciproc. Atribuțiile pe care le are acolo îi dau un sentiment de singurătate pentru că face mai multe munci rămânând astfel fără prieteni.
Săptămânile trec iar dădaca constată că multe secrete se ascund în casa Hardcastle. Domnul England sugerează că soția lui este foarte slabă, uitucă și poate chiar periculoasă el ocupându-se de toată gospodăria, fabrica, dar și de copii.
Lui Ruby îi lipsesc cu disperare frații ei și casa din Birmingham. Sora ei mai mică, Elsie, are probleme de sănătate, Ruby trebuind a trimite bani acasă pentru a o ajuta să plătească medicul și medicamentele necesare. Înaintând în poveste realizăm că nu doar la Hardcastle sunt secrete ci și dădaca le are pe ale ei. Fotograful care vine pentru a realiza fotografia de familie o recunoaște ei fiindu-i teamă că secretul ar putea ieși la iveală.
Atmosfera și decorul în care se desfășoară această poveste sunt gotice, capul familiei extrem de atrăgător – dădaca nutrind sentimente alese față de el, atitudinea misterioasă a doamnei England, cea arțăgoasă a părinților ei care sunt extrem de bogați, paranoia, înșelăciunile toate te prind și te captivează nedorind a lăsa cartea din mână.
Stacey Halls reușește să recreeze atmosfera edwardiană cu toate diviziunile sale de clasă și inegalitatea de gen.
Cred că multe familii și-ar dori o dădacă precum Ruby May, empatică și răbdătoare, darnică și înțelegătoare, determinată, consecventă în a menține ritualurile copiilor și nu în ultimul rând creativă. Este o secvență în carte, când un joc (a ajuns mai târziu la noi, story cubes) este jucat de copiii familiei England. Și când te gândești că acțiunea romanului se petrece acum mai bine de o sută de ani, la noi ajungând după revoluția din 1989! M-am întrebat oare cum se numea Sergentul Îmbujorescu în original de a ajuns să fie tradus așa.
– Mă gândeam că am putea să ne jucăm sacii cu povești, i-am spus doamnei England, care s-a așezat în balansoar.
– Ce e asta?
– Vreau să-i arăt!
Millie s-a întins după fața de pernă pe care o burdușisem cu obiecte din cameră; mă pusese să închid ochii câr s-a dus ea să strângă lucruri și țipa dacă i se părea că trăgeam cu ochiul.
– Punem obiecte la întâmplare, le amestecăm, apoi le scoatem pe toate și spunem o poveste care să le lege între ele, i-am explicat. Millie, ai vrea să începi tu?
Prima oară a scos un soldățel de lemn. Mi-am luat locul lângă șemineu, cu spatele la foc și mi-am strâns mâinile.
– A fost odată un soldat curajos pe nume Sergent Îmbujorescu, am început eu.
Millie a râs și și-a băgat mâna în pungă, scoțând un vătrai.
– Care a fost provocat la un duel înspăimântător cu…
A ieșit o ceașcă miniaturală.
– …Regina Ceștilor de Ceai! Regina trebuia să fie foarte atentă, pentru că era făcută din porțelan și se putea sparge ușor, așa că le-a ordonat celor mai înfricoșătoare ceainice ale sale să se umfle până sus cu apă clocotită și să-l aștepte pe metereze pe Sergentul Îmbujorescu să se apropie… A venit peste deal cu vătraiul lui…
I-am făcut semn să ia altceva și, speriată, a scos…
– O piesă de puzzle. Însă Sergentul Îmbujorescu nu și-a dat seama că pământul este un puzzle gigantic și imediat toate piesele au început să se mute încolo și-ncoace, încercând să-l păcălească. Sărea înainte și înapoi și s-a rătăcit de tot când… (pagina 258)
Sfârșitul a fost unul enigmatic potrivindu-se cu povestea cu toate că parcă mi-aș fi dorit altceva. Însă după ce ultima pagină a fost citită nu am regretat că am cumpărat-o și citit-o. Voi căuta și alte titluri semnate de ea.
Spor la ce mai citiți!
