machetedidactice.com

Joaca senzorială alături de Voinicei, Aricică și Aricel

De la naștere până la copilăria timpurie, copiii își folosesc cele cinci simțuri pentru a explora și a încerca să dea sens lumii din jurul lor.

Este o parte importantă a dezvoltării timpurii a copilăriei și oferirea de oportunități copiilor de a-și folosi în mod activ simțurile în timp ce își explorează lumea prin „jocul senzorial” este crucială pentru dezvoltarea creierului.

Învățarea prin explorarea senzorială vine în mod firesc pentru bebeluși și copii mici, ceea ce are sens atunci când considerați că abilitățile pe care vor ajunge să se bazeze pentru a construi o înțelegere a obiectelor, a spațiilor, a oamenilor și a interacțiunilor nu sunt încă pe deplin dezvoltate.

Ca adulți, simțurile noastre ne oferă informații vitale pe care le folosim pentru a informa deciziile de mii de ori pe zi. Este posibil să luăm această abilitate de la sine înțeles și abia o observăm, dar din acest motiv este atât de important să ajutăm copiii să învețe despre propriile simțuri.

Deci, ce este jocul senzorial?
Pui mâna pe lucruri și le simți textura este ceea ce oamenii asociază adesea cu jocul senzorial, dar este mult mai mult decât atingerea.

Jocul senzorial include orice activitate care stimulează simțurile de atingere, miros, gust, văz și auz ale unui copil mic, precum și orice lucru care implică mișcare și echilibru.

Jocul senzorial este limitat cu adevărat de propria imaginație, cu desigur un anumit bun simț fiind folosit în jurul materialelor și tipurilor de joc adecvate vârstei și abilității copilului dumneavoastră. Probabil cea mai simplă modalitate de a ajuta copiii să se simtă este să te joci afară în natura plină de culori, mișcare, texturi, sunete și mirosuri.

Cu jocul senzorial, întotdeauna se întâmplă mult mai mult decât pare.

Activitățile senzoriale, pe lângă faptul că sunt distractive și interesante pentru bebelușii și copii mici, încurajează copiii să exploreze și să investigheze. Mai mult, aceste activități îi susțin pe copii să folosească „metoda științifică” de observare, formare de ipoteză, experimentare și concluzii.

Activitățile senzoriale permit, de asemenea, copiilor să își rafineze pragurile pentru diferite informații senzoriale, ajutându-și creierul să creeze conexiuni mai puternice cu informațiile senzoriale și să învețe care sunt utile și care pot fi filtrate.

De exemplu, unui copil îi este greu să se joace cu alți copii atunci când totul este foarte zgomotos ori sunt conflicte ce pornesc de la anumite jucării.

Prin jocul senzorial, copilul poate învăța să blocheze zgomotul care nu este important și să se concentreze asupra jocului pe care îl are alături de colegii lui.

Un alt exemplu este un copil care este deosebit de agitat atunci când trebuie să consume alimente cu o textură umedă, cum ar fi spaghetele.

Utilizarea jocului senzorial poate ajuta copilul să atingă, să miroasă și să se joace cu acestea într-un mediu cu puține așteptări. Pe măsură ce copilul dezvoltă încredere și înțelegere a acestei texturi, ajută la construirea unor căi pozitive în creier pentru a spune că este sigur să consume acest aliment.

Alte motive pentru care jocul senzorial este benefic pentru copii includ:
Ajută la construirea conexiunilor nervoase în creier
Încurajează dezvoltarea abilităților motorii
Sprijină dezvoltarea limbajului
Încurajează „gândirea științifică” și rezolvarea problemelor
Poate implica activități conștiente care sunt benefice pentru toți copiii
Dorința de a se angaja cu jocul senzorial vine în mod natural pentru copii și ar trebui încurajată și susținută atât acasă, cât și în mediile de învățare timpurie.

Asta se încearcă și la grădiniță, acolo unde au loc mereu, tot soiul de activități care implică aceste simțuri. Temele abordate, mediile noi care sunt aduse în atenția copiilor, toate contribuie la formarea unui ansamblu complex de informații, experiențe, trăiri care vor constitui un postament solid pentru provocările ulterioare.
Un astfel de joc am făcut și eu alături de Voiniceii din grupa mijlociei, propunându-le următoarele:

O poveste, Un concurs de idei din cartea Animalele de Tony Wolf, o carte pe care eu am cumpărat-o în 2008, alături de celelalte 3 ale seriei, și de care mă leagă amintiri neprețuite a fost postamentul pe care am construit întreg atelierul.

Am citit și explicat fiecare cuvânt ce a necesitat acest lucru. De asemenea, am exemplificat cu ajutorul mișcărilor acțiuni din poveste, lucru care prinde foarte tare la cei mici și consolidează răbdarea de a asculta. Răbdarea este o noțiune ce trebuie educată, acest lucru fiind important de repetat și acasă. În condițiile în care un  copil care frecventează grădinița cu program prelungit petrece mare parte din zi acolo, este necesar ca părintele să continue acest lucru și acasă, unde situația stă diferit față de cămin.

În povestea noastră era vorba despre niște arici care pregăteau pentru iarnă mazărea scoasă din teci/păstăi și am umblat și eu să cumpăr așa niște păstăi, dar din nefericire nu am găsit. Am mai văzut pe la Lidl, însă acum când am avut nevoie de ele am rămas cu buza umflată, așa cum se zice.

Cum nu puteam renunța la ceea ce-mi propusesem, am găsit o alternativă de a înlocui păstaia de mazăre cu cea de fasole.

Am pregătit fiecărui copil o farfurie, păstăi de fasole și i-am rugat să le desfacă, miroasă, scoată bobițele din interiorul ei. Le-am numărat, analizat, mirosit unii și gustat.

Am extins analiza și asupra unui cățel de usturoi, aici având parte de altfel de senzații. Încercați și acasă pentru că este foarte interesant deși pare mai mult decât banal.

O secvență super interesantă la care ar fi dorit să participe toți copiii a fost aceea a jocului De-a magazinul. Câțiva copiii l-au făcut, ceilalți fiind nerăbdători de a-l repeta.

 

– Bună ziua!
– Bună ziua!
– Aveți mazăre proaspătă?
– Da, avem?
– De unde ați adus-o?
– Nu știu. Șeful face aprovizionarea.
– Aveți multă? Aș dori să cumpăr câteva kilograme.
– Da, avem. Cât v-ar trebui?
– Cinci kilograme. Aveți?
– Nu. Nu avem cinci kilograme, dar trei avem.
– Cât costă un kilogram?
– Zece lei, atât este kilogramul.
– Bun. Uite 30 de lei. Vă rog să mi-o împachetați.
– Cu multă plăcere!
– La revedere!
– La revedere! Vă mai așteptăm pe la noi.

Cam așa a sunat unul dintre dialogurile noastre. Tot așa vă îndemn; faceți aceste exerciții și acasă pentru că cel mic învață mult mai mult decât bănuiți. Pare ceva simplu, însă există în acest dialog mai multe aspecte care-l vor ajuta pe prichindel în primul rând la verbalizarea coerentă și nu numai aici.

Mai departe am rezolvat o diagramă, iar aici am avut puțină bătaie de cap. Copiii nu sunt atenți, nu au răbdare, unii dintre ei deloc.
Doresc doar televizor și tabletă.
Doresc orice altceva decât să participe chiar dacă sunt curioși și până la urmă cedează. E greu de gestionat situația, mai ales că în foarte multe grădinițe numărul copiilor este mare iar cel al adulților, extrem de redus. De cele mai multe ori doar educatorul stă ore întregi alături de copii, neputându-se duce nici măcar la toaletă, nu mai spun la altceva.
După perioada asta în care copiii au petrecut atât de mult timp acasă, iar adulții din preajma lor nu au avut timp și chef pentru ei (aici mă refer real nu ce se vehiculează prin piață), statul la desene și filmulețe nu poate fi înlocuit de un adult care să aibă grijă de încă 20-30 de copii și să mai fie și atractiv în desfășurare.
Mulți părinți se supără simțindu-se ofensați atunci când li se spune, însă realitatea arată altceva: lipsa rutinelor, a unui program bine determinat, a secvențelor în care copilul poate interacționa efectiv cu părintele (nu copilul să vorbească iar părintele să butoneze telefonul), cititul cu voce tare, joaca chiar în timpul treburilor desfășurate în casă se văd perfect la sala de grupă ori de clasă.
Și la școală am observat acest fapt, copiii care pur și simplu dorm în bănci pentru că nu au făcut-o peste noapte că au avut coșmaruri (Doamna, am văzut ochi roșii și demoni la mine în cameră!), copii care nu au stare deloc în scaunul de la masa de lucru, copii care nu au răbdare să termini de citit anunțul ori alții, din contra, rezolvă totul până să termini tu de citit cerința după care se plictisesc. Situații sunt multe, poate chiar particularizate pentru fiecare copil, dar părinții trebuie să înțeleagă că educația se face, cel mai mult, acasă. Acolo trebuie deprinse rutinele pentru ca în cadru instituționalizat ele să ducă la o armonizare cu colectivul din care acești copii fac parte.
Nu lăsați, dragi părinți, să vă educe media copiii că nu veți culege rezultate prea bun!
Nu acum, în prima copilărie unde se adună tot ceea ce este de bază și pe care urmează a începe construcția!

Revenind la grafic, trebuie să spun că au fost copii care au ascultat, înțeles, rezolvat asta demonstrând ceea ce era de demonstrat. Fiecare copil are un ritm propriu de înțelegere însă faptul că nu vrea să te asculte nici măcar două minute,  denotă altceva. Cum aminteam mai sus, răbdarea trebuie educată.

 

Fișa este de pe twinkl, doar că eu am tradus-o.

Finalul a fost acela al unui joc de rol care s-a transformat într-o adevărată sărbătoare cu cântec, dans, monologuri, dialoguri și voie bună. Fiecare copil a avut propria mască, tot de pe twinkl luate, printată, decupată și atașat câte un elastic.

Le-am prezentat pe toate, împărțit și pornit la joacă.

Dacă îi iubești pe cei mici, e o plăcere să lucrezi cu ei! Provocările vin să te facă să înveți mai mult, să te perfecționezi mereu și să fii cu inima împăcată că te-ai străduit cât ai putut la momentul respectiv, pentru a face o treabă bună. Iar asta se repetă zi de zi.

Lasă un răspuns

%d