Pe măsură ce săptămâna se apropia de sfârșit, simțeam tot mai limpede cât de mult am învățat și eu din această experiență. Am trăit alături de copii momente inedite, iar fiecare zi ne-a arătat, încă o dată, cât de important este ca lectura să se petreacă împreună cu copilul: cu un adult care ghidează, întreabă, ascultă și deschide drumuri spre idei la care, poate, nu ne-am fi gândit singuri.
În ultima zi, am reluat povestea folosind cele două ediții ale cărții, cea din 2008 și cea din 2025. Între noi se afla și o fetiță care nu fusese alături de grup de la începutul săptămânii, așa că ceilalți copii au devenit, pentru ea, povestitori. Au început să-i vorbească despre Ana și Alex, despre Somn, despre Canapea, Odihnă și, bineînțeles, despre Bâzdâc — acel personaj care ne-a însoțit cu încăpățânare și veselie în toate zilele noastre.
În timp ce povestea era spusă din nou, filele celor două ediții se rostogoleau una după alta, ca și cum cartea însăși ar fi vrut să ne mai spună ceva. Copiii comparau ilustrațiile, observau detalii, puneau întrebări și făceau legături între ceea ce citiserăm și ceea ce vedeau acum cu mai Și atunci s-a întâmplat acel moment mic, dar atât de prețios, pe care l-am numit, în joacă, „prăjitura zilei”. Iris, răsfoind ediția nouă, s-a oprit la ultima pagină. A privit cu atenție ilustrația în care bunica stă în pat, lângă cei doi nepoți ai ei, și le citește o carte cu povești.
— Uitați-vă! a spus ea. Cartea pe care o citește bunica este chiar prima ediție a Somnului!
Pentru câteva clipe, am rămas cu toții suspendați în acea descoperire. Apoi bucuria a izbucnit firesc: copiii au râs, au arătat cu degetul, au vrut să compare din nou cele două ediții și să se asigure că da, într-adevăr, acolo, în ilustrația finală a ediției din 2025, se afla ascunsă prima ediție a cărții.
Poate că pentru cineva din afară ar părea un detaliu mărunt, poate chiar bizar, să te bucuri atât de mult de o asemenea descoperire. Dar pentru noi a fost un moment de magie adevărată: clipa în care o poveste s-a întors spre ea însăși și ne-a arătat că, uneori, cărțile ascund în paginile lor alte cărți, alte amintiri, alte povești.
După această emoție, am avut o pauză în care am pregătit micul dejun, la fel de consistent ca în ziua precedentă, dar cu alte arome. De data aceasta, afinele au fost înlocuite de zmeură, iar masa noastră a avut gust de vară și de răsfăț: zmeură proaspătă, sirop de roșcove, fulgi de ovăz și curmale uscate confiate, toate adunate într-un mic dejun simplu și delicios.
Apoi, fetițele care scriu au continuat cu „detectivul literelor” și au ales literele I și M, căutându-le, recunoscându-le și transformându-le în joc. Darius a lucrat la o fișă mai elaborată de matematică, iar cei mici au numărat și au construit automobile, ca o reverberație a rulotei de ieri, care și astăzi a apărut între noi în joacă și în povești.
Polițistul din jocul nostru era, de data aceasta, plecat în misiune, așa că nu ne-am oprit prea mult asupra lui. Dar am păstrat firul poveștii aproape, ca pe o prezență care încă ne însoțea.
Cei mici au realizat un craft cu un copilaș care doarme, o lucrare în relief, delicată și surprinzător de frumoasă. Apoi a venit momentul meșterelii migăloase a zilei: ironing beads. Din mărgelele colorate au început să apară diferite forme, iar printre ele, cum era de așteptat, și Bâzdâc — pentru că nu putea lipsi tocmai ea din ultima noastră zi.
Mâine vom avea atelier, dar cu o altă dinamică, pentru că vor veni și copii care nu au fost alături de noi în această săptămână și care nu sunt familiarizați cu activitățile prin care am trecut împreună. Totuși, ceea ce s-a întâmplat în aceste zile rămâne întreg în mine.
A fost o săptămână excepțională și nu exagerez deloc când spun asta. A fost, într-adevăr, un vis frumos.
Îi mulțumesc Victoriei Pătrașcu pentru povestea minunată pe care ne-a dăruit-o și pentru faptul că, de fiecare dată când mă întorc la ea, descopăr ceva nou, ceva care mă bucură profund. Dar poate că cel mai important lucru este că această bucurie nu rămâne doar a mea, ci se răspândește și în inimile copiilor cu care aleg să împărtășesc lectura.
Săptămâna viitoare încă oscilez între două povești. Nu știu încă pe care o vom alege, dar știu sigur că îmi voi da toată silința ca și următoarea călătorie prin lectură să fie la fel de frumoasă, de vie și de interesantă.
