„Cipi, acest pitic uriaș” de Fodor Sandor

Oare câți dintre părinții trecuți de patruzeci de ani nu îl au în minte și suflet pe Cipi? Nu cred să fie prea mulți pentru că atunci, în vremea copilăriei lor, cărțile și joaca în natură constituiau preocuparea principală.
Așa de mult am îndrăgit-o că închid ochii și simt textura paginilor care este de neuitat.
Iată că o dăscăliță minunată a dorit s-o aducă și-n atenția copiilor ei care sunt la aceeași vârsta la care ea, învățătoarea, o primea cadou, la serbarea de sfârșit de clasă.
Clasa a-I-a.
Pe lângă asta, vrea să facă mai multe activități legate de subiectul poveștii și de aceea a apărut protagonistul, personajul principal.

Am intrat din nou în lumea lui Cipi, piticul ce trăiește în scorbura Fagului Uriaș din mijlocul pădurii. Acolo, i-am reîntâlnit pe prietenii lui, Pasărea, Ariciul, Iepurele, Ticălosul de porc Mistreț, Jupân Cârtiță, Ciuperca Otrăvitoare, ori Albinele Sălbatice. Și pentru ca să reconstitui atmosfera cât mai bine, am plecat în Dumbravă, acolo unde totul este așa ca-n copilărie. Nu au reușit să o strice prea tare, fiind izolată.

Cum spunea Adina Rosetti într-o recomandare în Fabulafia:

O lectură numai bună pentru vacanța de vară, care o să vă facă poftă să cutreierați prin pădure și să vă întrebați dacă nu cumva toate vietățile pe care le întâlniți acolo nu au o viață a lor, secretă!

Despre personaje din povești care doresc și altceva

Mi-a dat Dumnezeu voie să citesc, de-a lungul existenței mele, tot soiul de cărți, unele mai frumoase altele mai puțin, dar din care am avut ce să învăț. De la fiecare.
Venirea pe lume a copiilor mei a solicitat o aplecare mai mare, la vârstă adultă, asupra literaturii pentru copii. Pentru unii, literatura pentru copii nu e literatură serioasă, fiind socotită Cenușăreasa genurilor literare în condițiile în care micul cititor poate reprezenta un critic foarte exigent, dar mai ales sincer, a ceea ce aude și vede într-o carte.
Am avut șansa de a avea cărți frumoase, dintotdeauna, și cine a trăit pe vremea aceea, înainte de anii 90,  știe că exista o editură, Ion Creangă se numea, la care vedeau lumina tiparului titluri care mai de care mai minunate. Și acum există în casa noastră cărți de atunci și pe care și băieții mei le-au citit, bucurându-se de ele.
Nu de puține ori m-am gândit cum ar fi ca personajele să sară dintr-o poveste în alta și cum anume ar proceda în situațiile respective.
E un joc de imaginație minunat și deloc de neglijat. Încercați!

Uite așa, pe tema asta, am primit o solicitare de a face o machetă care s-o ilustreze pe Alba ca Zăpada care s-a hotărât să plece la Polul Nord. Și am făcut-o, nu fără a țese în mintea-mi un întreg scenariu.

Cred că o să se descurce, dar pentru a sta eu liniștită, am confecționat și o sanie – fermecată! –  care s-o aducă înapoi înainte de a îngheța. În caz de forță majoră, evident!

V-ați gândit vreodată la asta?