machetedidactice.com

Proiectele elevilor din ciclul gimnazial – o grea încercare pentru părinți

Uite că nu peste multă vreme contabilizăm anul de când copiii nu au mai mers la școală. Ceea ce s-a petrecut a întrecut cu mult scenariile multora dintre noi, asta pentru că nu știu câți erau pregătiți să treacă prin așa ceva, dar mai ales să gestioneze situația și nu doar în ceea ce-i privește.
Stând atât de mult acasă unii dintre noi s-au trezit că, în ciuda faptului că aveau de toate, le lipseau câteva elemente care s-au dovedit a fi esențiale. Și nu, nu este un reproș ci doar o constatare.
Nu sunt o cititoare înfocată a cărților de parenting și nici nu mi-am crescut copiii după cum a spus un specialist ori altul ci am căutat să extrag ce s-a potrivit pentru casa și familia mea, deoarece în fiecare cămin există un ritm propriu și ingrediente unice. Evident că sunt și similitudini însă de cele mai multe ori o particularitate vine să schimbe întreaga îndrumare a specialistului.
Am văzut și nu doar de când a început pandemia o sumedenie de părinți care nu știu să se joace cu copiii lor. Pur și simplu nu știu! Unii dintre ei vor, dar nu știu cum anume să facă.
Alții sunt extrem de încântați că ai lor copii stau și se joacă cu zecile de minute printre jucării, nescoțând nici un sunet. Iar ei, adulții, cred că asta este din cale-afară de minunat.
Dar nu, nu este! Statul ăsta în liniște plimbând două mașini ori trântindu-le de colo-colo trebuie să se petreacă doar un timp limitat.
O altă categorie este cea a adulților care pun copiii la televizor și-i uită acolo. O parte dintre privitori ajung să nu poată verbaliza și apoi intervine mirarea adultului că este imperios necesară vizita la logoped și, mai trist, ședințele săptămânale ca să nu spun zilnice cu el. Bani, stres, complicații.

Am cunoștință de multe educatoare care au trimis copiilor mape cu materiale de tot soiul pentru ca preșcolarii să lucreze acasă, în condițiile în care mulți, poate prea mulți părinți nu au în casă o cutie de creioane colorate de acuarele nu mai pomenesc – se colorează pereții și nu e bine. Nu mă refer aici la cei cu posibilități reduse, știind oameni educați care au mai mulți copii și cărora nu le oferă creioane colorate/carioci/acuarele din aceleași considerente. Să mai pomenesc de plastilina care se lipește de covoare și pe care toate gospodinele o urăsc?
Doamnele educatoare au trimis aceste kituri pentru ca părinții să nu mai fie nevoiți să alerge după materiale pentru că, ce să vezi?, ca să lucrezi ai nevoie de niște unele. Iar aici, lista este lungă tare, nu glumă.
Pentru ca părinții să nu mai fie supuși la un stres, au decupat și ștanțat doamnele, au pus hârtiuțe și hârtioare în cutii, șabloane și le-au trimis, poate poate cei mici vor lucra ceva și vor trimite pentru că și ele, la rândul lor, au depins de niște fotografii și filmulețe pentru a le prezenta mai departe.
E un lanț din care nu mai înțelege nimeni nimic, însă așa stând lucrurile fiecare s-a descurcat cum a putut și cât l-a dus capul.

Această pandemia a adus în atenția multor adulți freamătul și implicarea unui dascăl, pentru că există mulți care chiar sunt pasionați și implicați cu adevărat, nu doar la nivel declarativ. Au văzut, părinții, că numerele nu se învață din senin, că trebuie urmați niște pași pe care mai apoi e necesar să-i repeți până ce are loc consolidarea și stăpânirea cunoștințelor.
Mulți trăiesc cu senzația că la grădiniță ori chiar clasele primare, doamnele sunt un fel de bone care șterg copiii la fund (nu că nu ar face și asta în lipsa personalului) și că se mai joacă cu ei așa, după cum le duce capul și cheful. Tot procesul educațional este făcut după o programă, bine gândită – iar aici chiar suntem puși la punct – cu niște teme și itemi ce trebuie parcurși ca la carte. Iar asta chiar se întâmplă în multe locuri, credeți-mă!

E o încântare să lucrezi cu un copil însă dacă nu-ți place, ești mereu nervos, te irită faptul că el nu „execută” ce-i spui tu, rezultatele sunt dezastroase. Copilul are personalitatea lui așa cum la fel are și toane și dacă nu știi cum să gestionezi, totul se transformă într-un calvar.

La ciclul primar, școlarii au stat în fața calculatorului secondați de un adult: bunică, bonă, părinte cum s-o fi numit și poveștile care s-au strâns de-a lungul a două semestre acoperă o paletă foarte vastă de la comic la tragic.
La ciclul gimnazial, acolo unde copiii pot folosi singuri calculatoarele, tabletele, telefoanele a fost o nebunie cu proiectele care au apărut în cerințele domnilor profesori. Nu cred că a existat, în afară de matematică, materie la care să nu se ceară un proiect. Și apucă-te să-l faci dacă ai cu ce!
Poate că ai fi știut, dar dacă materialele necesare nu se găseau prin dulapuri iar magazinele erau închise, tensiunea a fost la un pas de explozie, cu toate că sunt convinsă că au fost case în care chiar s-a petrecut.
Eu am tot soiul de materiale, de toate culorile și texturile, formele și mărimile și tot mi-e complicat să mă apuc dacă sunt nehotărâtă, ce să mai spunem de cineva care nu are nici o treabă cu asta și nici din ce face. Până la izolare, mii de copiii mergeau la tot soiul de ateliere acolo unde părinții plăteau ca doamnele să aibă tot ce este necesar pentru desfășurarea activității. Acum, când nu s-a mai putut merge nicăieri, ia de te apucă și fă un vulcan

o rețea electrică

   

o copertă de jurnal

o hartă a României

macheta unui cartier din orașul meu

   

   

sau mai știu eu ce altă năzdrăvănie la materiile din program. Am auzit de căutări disperate de suluri de hârtie, cartoane de la farfurii, dantele de pe la cearceafuri, nasturi, catarame, fire de ață ori sârmă și câte or mai fi fost.

Proiectele acestea și altele le-am lucrat de așa natură ca cei mici să le completeze, asambleze și să le așeze cum doresc pentru a le da o amprentă personală. Și chiar dacă s-ar putea crede că școlarii nu învață nimic, nu este așa, pentru că aceste manevre pe care ei trebuie să le facă le aduc informațiile cerute de dascăl. Și așa, scopul este atins.

Pe 8 februarie copiii sunt așteptați la școală. Nu știu ce și cum va fi, dar știu că treaba e foarte complicată iar nivelul la care a scăzut acest segment, vital în viața cetății, dă fiori oricărui om care se gândește la copiii lui, nepoți și de ce nu, la bătrânețe. Tot a lui.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: