Atunci când machetele mele au început să scoată capul în lume, ele au plecat preponderent în mediu rural. Oamenii de acolo, educatoarele și profesoarele, au văzut în mine un partener de nădejde trimițându-mi semnale care mi-au transmis tot ce era de înțeles. Procentul de reușită a fost unul aproape de […]
macheta harta Romaniei
Despre țara asta minunată și ce se poate realiza între granițele ei poți vorbi mai multe vieți. Când vine vorba de practică mai întâmpinăm greutăți însă și ele se pot rezolva cumva. Dacă noi adulții am fi mai serioși și determinați în ceea ce facem, am învăța copiii noțiunile necesare […]
Sunt multe momente când vreau să plec pentru că ceea ce pentru mine reprezintă ceva și are importanță aici nu pot pune în practică așa cum aș dori, cu pasiune, dedicație și constanță. Însă am clipe când știu că aici e locul meu, oamenii care contează pentru mine, amintirile și […]
E complicat de trăit în România, dar foarte provocator. Multe nu sunt cum ar trebui însă oameni strașnici viețuiesc aici. Am încercat să o reprezint după o imagine care mi-a fost trimisă și uite ce am reușit să fac.
„Floricele pe câmpii/ Hai să le-adunăm copii, asta-mi tot vine în minte, în buclă, de când mă gândesc la ce titlu să pun acestui articol în care să notez clipele minunate pe care le-am petrecut alături de niște copiii super, super, super. Într-o perioadă în care iarna se joacă de-a […]
Uite că nu peste multă vreme contabilizăm anul de când copiii nu au mai mers la școală. Ceea ce s-a petrecut a întrecut cu mult scenariile multora dintre noi, asta pentru că nu știu câți erau pregătiți să treacă prin așa ceva, dar mai ales să gestioneze situația și nu […]
O idee extrem de ofertantă aceea de a aduce în fața copiilor activități interactive prin care procesul de învățare, dar mai ales de înțelegere are mult mai multe șanse de reușită. Acest mod de abordare a subiectelor presupune mai multă documentare, timp și nu în ultimul rând bani. Pentru că […]
Pe ultima sută de metri m-am bucurat de reîntâlnirea cu niște vechi prieteni, ajunși acum în clasa a II-a, alături de care am mai lucrat. De fiecare dată cu bucurie și elan. E prima întâlnire de când a început școala și am crezut că m-au uitat, dar a fost doar […]
Țara mea! Țara mea! Vorba cântecului: 1. Ţara mea are câmpii mănoase Dealuri înalte cu mândre flori Izvoare limpezi şi răcoroase Un cer albastru fără de nori. 2. Ţara mea are oşteni de frunte Înalţi ca brazii, harnici bărbaţi Copii de şesuri, flăcăï de munte Ah, eu sunt mândru de […]
Din start trebuie să recunosc că, ideea mi-a venit văzând iniţiativa Ursuleţilor năzdrăvani. Concursul organizat de ei este foarte frumos, dar mai ales, util. Cei care au copii, dar nu numai ei, ştiu ce important este să reuşeşti să îmbini utilul cu plăcutul şi ce bine este ca anumite deprinderi […]
În decursul timpului am încercat ca machetele didactice pe care eu le realizez să fie cât mai variate și să îndemne copiii la învățare, fără a fi perceput de ei acest fapt ca o corvoadă. Se știe că sunt copii care se așază mai greu la lecții, însă dacă există […]