Școlărel de clasa a VI-a

„Lămâi, cărți și prieteni” de Jo Cotterill

Publicat de Machete pe în Idei pentru mamici, Literatură pentru copii, Literatură pentru mămici și nu numai, Școlărel de clasa a VI-a Niciun comentariu

Calypso este o fată de zece ani liniștită, pasionată de cărți, de lectură și de scris și, de când mama ei a murit cu câțiva ani în urmă, a trăit singură împreună cu tatăl ei care este ocupat să-și scrie propria sa carte despre istoria lămâei. Casa nu este curată, nu sunt destule alimente în frigider, iar Calypso este prea ocupată să aibă grijă de ea însăși și de tatăl ei pentru a mai avea prieteni de vârsta ei. Dar când o nouă fată, Mae, ajunge să-i fie colegă de clasă, Calypso descoperă un spirit înrudit iar atunci când vizitează casa lui Mae, ea întâlnește o familie destul de opusă propriei ei familii. Totuși, abia când descoperă că tatăl ei are un secret față de ea, capacitatea lui Calypso de a face față tuturor provocărilor începe să scadă, și începe să se întrebe cât de afectată este familia ei.

Este o carte minunată care tratează pierderea unui părinte, procesul dureros prin care trec protagoniștii și  depresia. Știu că sună destul de greu și groaznic, dar chiar și în mijlocul momentelor cele mai disperate, există încă un mic sentiment de speranță. Cartea este scrisă în așa fel încât, în loc să te simți tras în jos și  mizerabil pentru sărmana Calypso, se pare că va exista o cale prin care ea și tatăl ei să ajungă la liman. Aceasta nu este o lectură ușoară, deși are multe momente mai facile. Este doar o poveste foarte bine scrisă, mișcătoare și sensibilă și, în ciuda naturii serioase a conținutului, am simțit că este perfect potrivită pentru cititorii pre-adolescenți. Mi-a plăcut într-adevăr modul în care s-au rezolvat problemele și cât de repede s-a simțit totul.
M-am simțit atât de disperată de situația lui Calypso și inițial nu am avut decât dispreț față de tatăl ei îngrozitor, dar atunci când povestea progresează, înțelegi de unde vine și descoperi și povestea lui care este la fel de tragică și reală ca a lui Calypso.

Pentru că Mae și Calypso sunt niște devoratoare de cărți, există numeroase referințe literare de-a lungul întregii povești, printre care mai multe despre „Anne of Green Gables”. O vom căuta și noi pentru a înțelege mai bine despre ce este vorba. Există povestiri clasice menționate și mulți copii pasionați de lectură le vor recunoaște. Poți fi foarte gelos pe bibliotecă personală a lui Calypso, dacă nu ai așa ceva acasă, atât de frumos este descrisă. Când fata a descoperit secretul tatălui ei, am fost la fel de mirați/șocați ca și ea. E mai bine să aflați singuri despre ce este vorba.

Prietenia dintre cele două fete este importantă și am simțit că este o descriere foarte reală a unei prietenii instantanee și intense. Familia lui Mae este caldă, minunat de normală, iar după ce ați descoperit singurătatea lui Calypso, puteți intui imediat ce bucurie simte atunci când petrece timp alături de Mae, acasă la aceasta. Mi-a plăcut foarte mult mama Mae, dar într-adevăr Calypso mi-a stârnit curiozitatea și încălzit inima. Ea este o fată drăgălașă, mereu atentă la ceea ce face. Au existat o mulțime de momente când Calypso își exprima un gând sau o credință pe care am găsit-o înduioșătoare și mi-a plăcut că acestea erau redate într-un mod ușor de înțeles, potrivite pentru copii și totuși pline de semnificație pentru adulți, așa putând și aceștia citi cartea cu plăcere.

Probleme nu se termină odată cu încheierea poveștii, ele arătând în mod clar că fata și tatăl ei mai au de rezolvat multe, însă asta oferă cărții o notă de onestitate.
Un subiect delicat este acela al „grupului copiilor îngrijitori”, de care nu am cunoștință a exista și în România. E un grup pe care cu greu îl înțelegi, pentru că acolo copiii sunt învățați cum să preia responsabilitatea funcționării unei familii atunci când adulții sunt bolnavi/nefuncționali.
Cu siguranță există și pe meleagurile noastre cazuri de acest gen, asta numai dacă ne gândim la câți părinți au plecat în străinătate și au lăsat copiii în urmă, dar ele nu sunt monitorizate de nimeni, ori sunt, dar în foarte mică măsură.
Este o carte pe care am citit-o împreună, fără grabă, care are nevoie de timp pentru a se așeza și a o înțelege. Lectura nu a fost lipsită de numeroase întrebări care au cerut lămuriri peste lămuriri, dar și multe discuții de felul „cum ar fi fost dacă…”.
O poveste frumoasă,  „Lămâi, cărți și prieteni” de Jo Cotterill, pe care v-o recomandăm.

Când personajele preferate din poveste rămân la fel, dar tu crești. Cum le vezi?

Publicat de Machete pe în Idei pentru mamici, Școlărel de clasa a VI-a Niciun comentariu

Pentru cei care ne mai calcă pragul știu că întâlnirea mea cu Winnie the Pooh s-a petrecut la maturitate, atunci când am achiziționat cărțile pentru a le citi fiului meu, primului meu fiu.
I-au plăcut așa de mult că le-am citit vreme îndelungată și nu am omis nimic din ce a apărut pe piața românească. Și am avut norocul de a prinde câteva exemplare de colecție, cele pe care acum cu greu le mai găsești.
Puteți citit despre asta accesând linkurile de mai jos.

„Descoperă un urs nu de pluș ci din cuvinte”, vorba celor de la editura elefant

Ursuleţul Winnie şi copacul cu miere – carte şi fişe de lucru

Când mama şi fiul sunt printre nori, pot face ce vor. Nu contează starea!

Atunci când am fost la Londra, am putut cumpăra o versiune în limba engleză a poveștii, pe care Luca a citit-o cu multă plăcere.

Acum, am mers să vedem filmul apărut la Disney, Christopher Robin, un film care e ceea ce cred eu că trebuie să reprezinte un film.

Știu că a fost așa, mai pregnant, pentru că l-am vizionat alături de copiii mei, ambii cunoscători în amănunt a aventurilor acestui băițel și a jucăriilor lui.
A fost așa de frumos că am putut să-l urmărim doar noi, și poate dacă vă întrebați: Cum, doar voi?”, ei bine, trebuie să mărturisesc că sala a fost doar a noastră, nemaifiind nici un spectator.
E a doua oară când trăiesc această experiență, când sala la cinematograf era goală, și după ce trece nedumerirea te gândești că e mai bine să nu mai auzi mai știu eu ce ronțâit, ori sunete de telefon. Ori poate prețul destul de ridicat al biletelor și ce mai vine pe lângă ele să determine părinții să nu-i aducă pe cei mici la film? Nu știu, motive pot fi foarte multe, din nefericire.

Nu am de gând să vă povestesc filmul ci vreau doar să punctez ce mi-a plăcut mie. Și am constatat că și băieților.

În primul rând mi-a plăcut că filmul nu a fost dublat, așa putând auzi rostirile în limba engleză, dar mai ales vocea lui Pooh și a prietenilor lui.
Mi-a mers la suflet muzica, și aceea extrem de cunoscută, responsabila declanșării unor dulci și neuitate amintiri.
Mi-au plăcut, la nebunie, personajele de pluș, cele care erau atinse de patina vremii atât cât trebuia.


(sursa foto: movieandtvcorner.com)

Mi-a plăcut că o parte din film, cel în care se află parculețul din fața casei este filmat într-un loc binecunoscut nouă. De fiecare dată când am fost la Londra, l-am avut în față.


(sursa: traileraddict)

Am adorat atmosfera londoneză cu ceața și cu umezeala aferentă. E ceva ce nu pot descrie și nici explica, pentru că eu sunt o persoană care nu funcționează la frig, dar am constatat că acolo, în Marea Britanie este un alt fel de frig.

Și nu în ultimul rând mi-a plăcut să constat, pentru a câta oară?, că problemele unei familii sunt aceleași fie că trăiește în anul 1960 ori în 2018. Mă refer la cele de bază, evident!


Vizionare plăcută!

P.S. Sper ca Luca să-i povestească lui Caramel și Berend numai lucruri bune, pentru a se putea bucura împreună.

Christopher Robin hits theaters on August 3, 2018. Here’s the official synopsis:

In the heartwarming live action adventure Disney’s “Christopher Robin,” the young boy who shared countless adventures with his band of lovable stuffed animals in the Hundred Acre Wood is now grown up and living in London but he has lost his way. Now it is up to his childhood friends to venture into our world and help Christopher Robin rediscover the joys of family life, the value of friendship and to appreciate the simple pleasures in life once again.

În care vacanța e mai mult decât pare

Publicat de Machete pe în Idei pentru mamici, Școlărel de clasa a VI-a Niciun comentariu

Daaa!
E vacanță de aproape două luni. E vacanță pentru cei mici, dar cei mari se strecoară în ea și-și fac programul cum pot, în funcție de pricepere, potențial, năzuințe.
Vacanțele astea sunt și obositoare, dacă aștepți prea mult de la ele. În concepția unora, vacanța este o perioadă în care zaci, așa, până aproape de extrem, ori pe mine zăcutul ăsta mă face praf. Pentru ai mei, vacanța este personalizată, dar mai ales este o perioadă în care pot face, din plin, activități pe care le îndrăgesc foarte mult și pe care acum nu le mai îngrădește nimic. Mai ales timpul.
Și până la urmă, copiii fac ce fac și părinții, adică se molipsesc de la ei fără a băga de seamă acest lucru.
Cum spuneam, copiii mei au o vacanță personalizată. Căutăm să respectăm un tipar, adică să mergem în locuri care s-au tatuat pe sufletele noastre: marea e primul dintre ele, perioada petrecută la București acolo unde paradisul este palpabil ba chiar intri în el, prietenii de la Brașov, mai era și o mătușă dragă nouă care însă s-a grăbit să plece, și mai mult timp petrecut în trei. Ah! să nu uit tăpșanul lecturilor noastre.


Spun trei pentru că e vorba de mine și de copii.

Vacanța de vară este momentul în care Răzvan revine acasă, dacă poate – pentru că a fost un an în care n-a putut – și atunci încercăm să vibrăm la unison.
Fiindcă nu este un mare ducăreț, poate și pentru că dorește a se odihni după perioade încărcate/concentrate, căutăm să limităm deplasările și să facem activități de altă natură. Și sunt destule, credeți-mă!

E timpul poveștilor nerostite cu toate că peste an, vorbim mereu, dar altfel e atunci când ești față în față, parcă-s altele, mai frumoase, mai pline de substanță.

Așadar, ne bucurăm de faptul că suntem sănătoși, că putem să învățăm unii de la alții și că avem ocazia să adunăm momente speciale ce mai târziu vor fi numai bune de povestit celor care vor veni să ni se alăture. Băieții au crescut, se văd altfel, se percep diferit, iar eu îi privesc și încerc să construiesc o relație indestructibilă.

Mi-ar fi plăcut să pot merge în destinații deosebite, să pot vizita tărâmuri încărcate de istorie, numai că trebuie să mă limitez la ceea ce se poate. Însă sunt și variante accesibile, pe care le vom lua în calcul.
Vacanță cu tihnă!

„Grădina de la miezul nopții” de Philippa Pearce

Publicat de Machete pe în Literatură pentru copii, Școlărel de clasa a VI-a Niciun comentariu

Aceasta este o carte extrem de bună despre revenirea în timp, care vine să continue povestea lui Matt Haig și pe care aș recomanda-o copiilor mari și mici care au nevoie de o schimbare.

Grădina de la miezul nopții explorează timpul și modul în care poate fi întors înapoi. Este o carte foarte interesantă, care are o prezență mistică ascunsă și în care puteți găsi o mulțime de indicii ce se adaugă surprizei de la sfârșit; dar când vine vorba de asta, îți dai seama că ai cunoscut totul.

Totul începe când fratele lui Tom, Peter, se îmbolnăvește de rujeolă tocmai la începutul vacanței de vară. Tom este trimis la mătușa și unchiul său, împotriva voinței lui; nu i se permite să iasă din casă fiind în perioada în care nu se știe dacă a luat și el boala, așa putând deveni contagios. Deci trebuie să-și petreacă toată ziua în interiorul casei, neavând nimic interesant de făcut. Mătușa lui i-a dat câteva cărți pentru a fi citite, dar ele sunt cu povești pentru fetițe.
În holul casei în care locuiesc rudele lui, există un ceas, cu pendulă, ceas care bate într-un fel bizar. Este proprietatea doamnei Bartholomew, proprietara casei, o bătrână ursuză, neprietenoasă care nu iubește copiii.
Când ceasul din hol bate la miezul nopții de treisprezece ori, Tom este curios să afle cum e posibil acest lucru și intră într-o aventură fantastică.

Cum spuneam, ceasul în cauză este un ceas bătrân, atât de bătrân încât este fixat în perete, și nimeni nu îl poate mișca, cuiele fiind deja ruginite. Se aude o voce misterioasă care-l îndeamnă să facă explorări, așa ieșind din apartament și intrând într-o grădină misterioasă, magică.
Spun magică, pentru că grădina apare numai când ceasul bate de treisprezece ori. În timpul zilelor obișnuite, zi, seara și noaptea, grădina nu este acolo.

Din fericire, Tom poate încă intra în grădină ori de câte ori ceasul bate de treisprezece ori, ceea ce continuă cu plăcere în fiecare noapte. Și deși majoritatea oamenilor din grădina aceea nu îl pot vedea, o fetiță pe nume Hatty, poate. Din fericire, este dispusă să-i fie prietenă. Sigur, are tendința să spună câteva minciuni majore – inclusiv afirmația că nu este chiar o adevărată prințesă – dar este distractivă și dorește să construiască o casă de copac cu el. Tocmai ce-și plănuise să facă alături de fratele lui în vara ce urma, dacă acesta nu se îmbolnăvea.

Nu peste mult timp, Tom îi spune mătușii și unchiului că vrea să rămână cu ei mai mult. Au fost surprinși – pentru că știau cum a reacționat atunci când a venit, iar pe parcursul șederii au avut câteva discuții în contradictoriu care l-au iritat mult pe unchi. Ziua, Tom îi scria scrisori fratelui său povestindu-i tot ceea ce se petrecea noaptea în grădină. Peter, care știe totul despre grădina magică secretă din scrisorile lui Tom, înțelege motivul dorinței lui de a mai sta acolo, chiar dacă este (în mod evident) gelos.

Tom nu devine dependent de aceste vizite de la miezul nopții – totuși, în ciuda mai multor încercări binevenite făcute de mătușa sa de a-l distra, călătoriile în grădină sunt singurul loc luminos din viața lui Tom și Hatty care este singurul prieten al lui Tom. În plus, aceste excursii la grădină se simt foarte magice: aproape nimeni nu îl poate vedea pe Tom, iar în grădină, poate să treacă prin lucruri. Unele lucruri.

Și totuși, Tom este conștient de faptul că atunci când nu este în grădină, este în viață și totul e în regulă. Și că hainele pe care le vede în grădină sunt destul de vechi – să zicem, ceva care s-ar fi purtat în secolul al XIX-lea, cu mult înainte ca această casă să fie transformată în apartamente. Hatty, între timp, știe că Tom poate trece prin ușă și că aproape nimeni – cu excepția ei, a grădinarului și a animalelor – nu îl poate vedea pe Tom.

Băiatul începe să se întrebe dacă nu este vorba de fantome.

Autoarea dă indicii minuscule la ceea ce se întâmplă cu adevărat – de la sugestii în conversația din ambele perioade de timp până la – dacă sunteți foarte atenți – un anumit nume. Este, de asemenea, destul de clar că Peter este una din cheile dezlegării misterului.

Relația dintre Tom și unchiul lui este una aparte:băiatul este supărător și nepoliticos și atunci când Alan, unchiul, țipă la el, nu-l poți învinovăți. În schimb, Hatty este o încântare totală: dornică, fermecătoare, imaginativă, jucăușă și simpatică. Și, probabil, sub influența ei, Tom își schimbă comportamentul, devenind mai bun.
Înn semn de încredere, nu face altceva de a-i scrie în mod frecvent fratelui trist și singur; scrisorile – cu atenție marcate TOP SECRET, astfel încât niciunul dintre adulți nu vor afla despre grădină – sunt despre singurul lucru pe care sărmanul Peter trebuie să îl aștepte, iar el este în curând și mai interesat de grădină decât Tom. Și abordarea lui Tom de a afla ce se întâmplă exact în grădină este admirabilă, metodică și inteligentă. El o face parțial greșit, dar asta e parțial pentru că nu are acces la toate informațiile.

Și multele defecte ale lui Tom, alături de problemele foarte reale ale lui Hatty, adaugă un realism necesar pentru o carte destul de ireală.
Așadar, veți putea citi o carte despre singurătate, schimbare și acceptare și nicidecum una despre rușine, mânie ori simpatie.

„Vântul prin sălcii” de Kenneth Grahame

Publicat de Machete pe în Idei pentru mamici, Școlărel de clasa a VI-a Niciun comentariu

De fiecare dată când descopăr câte o carte pe care n-am citit-o în copilăria mea, dar pe care acum o fac datorită fiului meu cel mic, mă învăluie o bucurie adevărată. Poate s-ar putea crede că ar trebui să fiu cuprinsă de tristețe că nu am făcut acest lucru la momentul cuvenit, dar cine poate spune cu exactitate când este timpul cuvenit pentru a lectura un text, o poveste, un roman?
Sunt cărți, destinate copiilor, care ar trebui citite, ori recitite de părinți pentru că au așa de multe sensuri pe care copil fiind nu ai cum să le deslușești ori guști cu adevărat.
Vântul prin sălcii este considerată a fi un evergreen, o carte care se află în poziții fruntașe în toate topurile cu cărți pentru copii.
O poveste personală, în care drama unui părinte care-și pierde singurul fiu, și acela aflat în suferință, criptează o tragedie familială. Ori de aceea spuneam mai înainte că altfel pricepe și percepe un părinte acest fapt.

Autorul, Kenneth Grahame, în urma căsătoriei, a avut un singur băiat, Alastair, născut cu anumite dizabilități. Istoria consemnează că pentru a-i face somnul mai ușor, a inventat tot soiul de povești pe care i le spunea, acestea fiind adunate mai târziu în volumul Vântul prin sălcii. Se spune că Alastair s-a sinucis, fiind găsit pe șinele de tren. Tatăl a fost devastat de această moarte nemaiputându-și reveni niciodată.

Grahame a fost un funcționar care a lucrat la o bancă și s-a retras în urma unui incident armat, de atunci concentrându-se asupra povestirilor pe care le-a spus fiului său, despre poveștile de pe malul râului Tamisa pe care el însuși a crescut. Deci, Vântul prin sălcii este o poveste înflăcărată, nostalgică, inspirată de dragostea obsesivă a tatălui pentru singurul său fiu.

În text, cititorul descoperă două povești, întrețesute. Există, binecunoscute, aventurile Sobolului, Șoarecelui de apă cel vesel, Bursucului cei înțelept, cu toată caravana lor colorata, dar și cu Broscoiul cel înfumurat înnebunită după mașini.

În același timp, există explorările lirice ale vieții domestice, viața râului și copilăria în sine.

Ca și alte cărți pentru copii selectate pentru această serie din biblioteca școlarului – în special Aventurile lui Alice în Țara Minunilor, Vântul prin sălcii merită recunoașterea ca un roman în care cititorii adulți vor găsi înțelepciune, umor, divertisment și înțeles, precum și multe pasaje de mare putere literară, împreună cu personaje minunate.
După publicarea cărții în 1908, ea și-a găsit un înfocat fan, peste ocean, în persoana președintelui american Theodore Roosevelt, care la 1909 i-a scris lui Grahame că “Am citit-o şi recitit-o de atâtea ori, încât am ajuns să mă gândesc la personaje ca la nişte prieteni vechi”. Dealtfel, în 1910, atunci când președintele american a vizitat Oxfordul, a dorit să se întâlnească cu Grahame.

Este o poveste care vorbește celor mari și mici, deopotrivă, despre prietenie și loialitate, și despre cum poți să înțelegi atitudinile ciudate ale unui prieten drag, dar mai ales să-l ajuți. Și e important să mai înțelegem, noi, cei mari, că sunt momente în care e bine să lăsăm problemele cotidiene, indiferent care sunt ele, pentru a ne bucura de soare, anotimpuri, natură și lucruri simple.

Spor la citit!

P.S. Am găsit și un film foarte frumos. Poate vă interesează, dar după ce citiți cartea. 🙂

Antipa – Același muzeu, mereu diferit

Publicat de Machete pe în Activitati educative pentru copii, Școlărel de clasa a VI-a Niciun comentariu

Fiecare vară în care ajungem la București înseamnă și o vizită la muzeul Antipa. Urmăresc, de la an la an cum se schimbă preferințele copilului, iar acesta este un semn al acumulării de cunoștințe de la o vizită la alta.

Am un regret că nu suntem atunci când au loc tot soiul de activități tematice, peste an, activități la care am participa cu interes dacă nu ar exista acest impediment al distanței.
Acum sunt două expoziții temporare pe care, din fericire, le-am văzut în anii precedenți. În una este vorba despre fluturi tropicali, iar în cealaltă despre frumuseți de neatins.

Am intrat și am luat sălile le rând și am zăbovit, fiecare, acolo unde a dorit cel mai mult. Am remarcat prezența unui acvariu nou, foarte frumos, chiar de la începutul vizitei. Foarte colorat și plin de vietăți spectaculoase.

Apoi, rând pe rând s-au derulat prin fața noastră vietăți de pe toate continentele.

Din 19 mai și până pe 14 octombrie 2018, Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” anunță deschiderea expoziției temporare „Kiseleff nr. 1. De 110 ani, orașul crește în jurul lui!”.

Expoziția propusă de Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” ne va purta printr-o călătorie imaginară în timp, în care vom descoperi, cu ajutorul fotografiilor, al documentelor, dar și al obiectelor, diferitele momente prin care a trecut clădirea muzeului în cei 110 ani de existență. Atracția principală a expoziției va fi reprezentată de una dintre himerele originale care ornau cornișa muzeului, dar mai ales de o reconstituire a grupului alegoric „Știința Zoologiei”.

Clădirea inaugurată pe 24 mai 1908 în prezența Regelui Carol I, a Principelui Ferdinand și a Principesei Maria, dar și a unei numeroase asistențe alcătuită din personalități marcante ale culturii românești, reprezenta primul edificiu din Regatul României realizat pentru a fi muzeu.

Muzeul de Istorie Naturală și Antichități a fost întemeiat în 1834 și a fost adăpostit inițial în clădirea Colegiului Sfântul Sava. În anul 1893, Grigore Antipa a fost numit la conducerea Secției de Zoologie a Muzeului de Istorie Naturală și Antichități, pe când aceasta se afla în aripa dreaptă a Palatului Universității din București. Peste numai un an, colecțiile de zoologie au fost mutate într-o casă particulară închiriată de statul român pe stada Polonă nr. 19. Noul director a depus un efort susținut și, doar în câțiva ani, a reușit prin expediții, achiziții și donații să realizeze un muzeu cu 10 săli, care era vizitat cu „adevărată aviditate” de către public. În anul 1903, Grigore Antipa prezenta Regelui Carol I și primului ministru Dimitrie Sturdza un memoriu în care solicita construirea unui local special pentru a instala colecțiile adunate și pentru a organiza în el un „Muzeu de Istorie Naturală cu toate secțiile care-i aparțin și demn de Capitala Țării”.

Eforturile lui Grigore Antipa sunt încununate de succes, iar guvernul alocă suma de 350.000 lei pentru făurirea muzeului. Proiectul construcției a fost încredințat inginerului Mihail Roco, iar fațadele noii clădiri au fost desenate de către cunoscutul arhitect Grigore Cerkez. În timpul lucrărilor, Spiru Haret îi sugerează lui Grigore Antipa ca frontonul clădirii să fie decorat cu un grup statuar care să reprezinte știința. Lucrarea avea să fie încredințată sculptorului Dimitrie Paciurea și, doi ani mai târziu, grupul alegoric numit „Știința Zoologiei” împodobea frontonul clădirii, în timp ce, deasupra sa, un vultur majestuos scruta orizonturile ajutat de două himere care flancau lateralele edificiului. Cutremurul din noiembrie 1940 a dislocat frumoasa alegorie a lui Paciurea, astfel încât a fost nevoie să se decidă demontarea sculpturii care amenința să cadă și să pună astfel în pericol viața vizitatorilor. Astăzi, doar fotografiile vechi ale clădirii ne mai amintesc de remarcabila operă de artă.

„Acest institut va fi o mare valoare pentru cultura poporului și pentru învățământul superior… În acest muzeu, pe lângă cultura științei se face și cultura națională” sunt cuvintele rostite de Regele Carol I la inaugurarea noii clădiri din Șoseaua Kiseleff nr. 1, clădire devenită simbol al zoologiei și muzeografiei de istorie naturală, simbol al orașului care de 110 ani crește în jurul său. (sursa: antipa.ro)

Nu doresc să închei înainte de a vă invita să aruncați o privire pe afișul de mai jos. Poate vă interesează ceva și să nu ratați.
Vară cu soare și activități reconfortante!

„Cum i-am spart nasul lui Stalin” de Eugene Yelchin

Publicat de Machete pe în Idei pentru mamici, Literatură pentru copii, Literatură pentru mămici și nu numai, Școlărel de clasa a VI-a Niciun comentariu

Vreau să vă povestesc despre o carte compactă (evenimentele se desfășoară în doar două zile) spusă din perspectiva unui băiat de zece ani, carte care se ocupă de unele probleme dureroase și foarte înfricoșătoare, aspecte foarte reale: abandonarea, trădarea și moartea.
Cartea lui Yelchin ne arată brutalitatea reală a vieții din timpul comunismului în timpul Războiului Rece, când campionii capitalismului (SUA) și ai comunismului (URSS) erau ocupați imaginar, ducându-l la supremație. Cu alte cuvinte, este o carte despre un război de la care a trecut mult timp, într-o țară în care probabil nu ați fost, dar fiind din România, l-ați trăit într-o oarecare măsură. Au fost mulți dintre semenii noștri care au simțit pe pielea lor ce a însemnat comunismul și toate utopiile lui, iar asta le-a marcat viața, a lor și a familiilor lor – asta dacă au reușit să rămână printre noi.

Sașa Zaichik dorește să devină unul dintre tinerii pionieri sovietici ai lui Stalin. El este deosebit de încântat că tatăl său, care lucrează în Securitatea de Stat, a fost de acord, la invitația directorului școlii,  să prezideze ceremonia. Dar în noaptea dinaintea ceremoniei, tatăl lui Sasha este arestat. Înainte de asta, copilul apucă să-i citească scrisoarea pe care o scrisese Iubitului Conducător.

Arestarea tatălui este primul indiciu care îi dă de bănuit lui Sașa că regimul lui Stalin nu este la fel de minunat cum credea el că este. La școală, în ziua următoare, Sasha este îngrozit când îi sparge accidental nasul unei statui reprezentându-l pe tovarășul Stalin. Cititorii ar putea crede că el exagerează atunci când spune că autoritățile vor vedea acest lucru ca un act de terorism, dar el nu este: Securitatea de Stat este chemată. El și colegii lui de clasă sunt încurajați să-l divulge pe vinovat, pentru că doar un dușman al statului ar putea face acest lucru. Deși nu s-a aflat niciodată cine a fost autorul stricăciunii, Sașa este informat că singura modalitate în care poate demonstra cu adevărat că este un pionier sovietic este de a-și denunța tatăl în mod public.

Cum i-am spart nasul lui Stalin va atrage cititorii care sunt suficient de sofisticați pentru a vedea în spatele cuvintelor unui narator nesigur. Deși Sașa are doar 10 ani, cei mai mulți cititori de 10 ani nu vor avea suficiente informații de fond despre această perioadă a istoriei pentru a vedea profunzimea naivității băiatului sau pentru a înțelege cât de greșit este optimismul său. Pentru un elev din școala gimnazială, această carte va aduce la viață o perioadă a istoriei de mult trecute. Nu există un personaj secundar iar asta face ca povestea să fie mai mult o parabolă decât un roman. Vocea lui Sașa este proaspătă și plină de viață și spune o poveste complicată într-un mod ușor de înțeles. Rostirii lui i se adaugă ilustrațiile alb-negru, în creion, semnate de autor care vin să completeze într-un mod extrem de inspirat povestea.

E un moment prielnic de a vorbi cu micul cititor despre cum ar fi fost să trăiască în Uniunea Sovietică în timpul dictaturii lui Stalin. Dar pentru noi, cei care am trăit în comunism o bună parte a vieții, nu așa cum era pe vremea lui Stalin, dar nici foarte departe, putem povesti din experiențele proprii. Pe urmă vine întrebarea firească: crezi că era posibil ca cineva să se simtă în siguranță?

Credința lui Sașa în Partidul Comunist și bunătatea lui Stalin sunt puternice. Iar aici e lesne de întrebat: când ai bănui că a fost înșelată credința copilului? Când crezi că Sașa însuși a înțeles?

Doi dintre colegii lui Sașa par să înțeleagă ce se întâmplă cu adevărat atunci când Securitatea de Stat arestează pe cineva. De ce crezi că au înțeles asta, pe când Sașa nu a făcut-o?

Sașa simte că ar fi bine să mărturisească că a rupt nasul lui Stalin, dar nu poate face acest lucru. Crezi că ar fi trebuit?

O poveste care va stârni multe amintiri părinților, și va înlesni multe discuții în care copilăria bunicilor va fi savurată la maxim.

Luca a dorit să o treacă în caietul de lectură, de aici înțelegând că i-a plăcut mult. Așteptăm și părerea voastră.

Balcik iulie 2018 – vacanța la mare – a șaptea zi și ultima

Publicat de Machete pe în Activitati educative pentru copii, Idei pentru mamici, Școlărel de clasa a VI-a Niciun comentariu

Gata!
S-a terminat și acest sejur la malul mării.
Al Mării Negre, dar pe malul bulgăresc.
Nu regret nici o secundă alegerea făcută pentru că de data asta am găsit altceva.

Un loc plin de istorie, pătruns de delicatețe, tradiții și viață regală, care iată că a dăinuit în ciuda tuturor vicisitudinilor. Toate astea le vezi dacă vrei și cauți puțin.

Locul în care am stat nu a primit calificative la superlativ, dar simți când oamenii doresc să facă mai mult și se zbat în această direcție. Mai e mult de lucru la cazare, mâncare, la spațiile de pe lângă hotel. Oamenii, mare majoritate din ei, au intrat într-un soi de delăsare, de dorință de a face puțin și a fi remunerați mult. Libertatea asta a fost înțeleasă greșit și mă gândesc că asta este valabil la oamenii care au trăit așa de mulți ani într-un regim totalitar. Nu mai avem o disciplină a muncii. Vrem, mare parte din noi, să ne facem că muncim, iar asta se vede peste tot.
Degeaba ai resurse și un postament de la care să continui, dacă tu distrugi și ce a mai rămas.
Mă uitam și aici; atât de multe flori înecate în bălării, o sumedenie de copaci sufocați de plante parazite, saci de gunoi aruncați în păduri, la nimereală, în loc să fie depozitați acolo unde le este locul. Despre asta este vorba, lucruri mărunte, nu cine știe ce chestii simandicoase.

M-a deranjat mult și atitudinea conaționalilor mei, mulți dintre ei extrem de zgomotoși, cu mințile năclăite de la băuturile all inclusiv, cu un vocabular sărac și agresiv. Parte din ei erau însoțiți de copii, niște imitatori perfecți. Ori ce să mai comentezi?

După ce-am trecut vama, am zăbovit ceva timp la Vama Veche. Spre deosebire de litoralul bulgăresc, unde era așa de puțină lume, aici era o puzderie de oameni și mașini, într-o simbioză aproape perfectă. Nu am rezistat prea mult, dar am făcut o plimbare mai lungă pe malul mării, că ne era dor.

După amiază am ajuns la București. Un loc de poveste pentru noi și sunt convinsă și pentru alții.
Vă invit să nu ocoliți Balcicul pentru că are ceva aparte, și nu o spun doar eu!

Balcik iulie 2018 – vacanța la mare – a șasea zi – Cronica unei eclipse de lună perfecte

Publicat de Machete pe în Idei pentru mamici, Școlărel de clasa a VI-a Niciun comentariu

Curat lucru!
Ziua a șasea a fost aceea a eclipsei de lună pe care am putut-o urmări de aici, în condiții perfecte, dar până la ea a trebuit să parcurgem întreaga zi.
Una care a fost cu cei mai puțini stropi de ploaie și aceea pe la ora 18:30, când ziua de plajă se cam încheiase.

Am început ziua tot la fel de matinali, și cu speranța că soarele va străluci așa, ca-n final de iulie. Nu a fost prea departe de ceea ce știam noi.

Un lucru care nu-mi place aici este organizarea. De dimineață, după ce oamenii încep să mișune, se trezesc și angajații să facă curat. Să măture și să pună substanțe dezinfectante în piscină, să golească coșurile de gunoi și scrumierele, să șteargă șezlongurile de apă și tot așa. Unde mai pui că am zărit pe unul dintre ei care arunca gunoiul după gard, în păduricea pe unde ajungi la plajă. Unii dintre noi suntem incorigibili!
E foarte frumos aici, extrem de multă verdeață, copaci – unul și unul, numai că trebuie personal pentru a întreține toate astea. Iarba e netunsă, copacii netoaletați, florile pline de buruiană, iar toamna deja își arată primele semne prin frunzele uscate de pe jos care nu-s puține. Îți vine să te suflici și să treci la treabă, dar nu pentru asta ai venit tu aici.

După ce am luat micul dejun, ne-am hotărât să rămânem la piscina hotelului. Am putut așa, printre nori și razele de soare care s-au jucat mereu de-a v-ați-ascunselea, să citim ce aveam în plan și să mai tragem cu ochiul la ce ne înconjoară. Nu multă lume, cum spuneam, mulți conaționali de-ai noștri, dar multe apucături și obiceiuri care nu vor însănătoși nația asta degrabă. Vorbe urâte, comportamente indecente, atitudini pe care nu le-ai vrea scoase în evidență printre străini.

Am observat și la masă: persoane care umpleau farfuriile aiurea, cu tot ce se găsea la bufetul suedez, mâncare risipită și foarte mulți oameni supraponderali. Parcă prea mulți!

Vara în care mama avea ochii verzi s-a așezat frumos la suflet, pentru că am reușit să o termin. Am scris despre ea și vă voi împărtăși și vouă părerea mea de cititor.

Luca s-a împrietenit cu un băiat din București și a petrecut cu el întreaga zi. Au stat mult în piscină, dar și la vorbă.

Marinela, de la Chișinău, a sosit la ora stabilită și a urmat o repriză de zbenguit în apă, pe care ea a denumit-o într-un fel, dar eu n-am reținut cum.

Pe înserat am făcut o luuungă plimbare pe malul mării, în sunetele fanfarei care cânta la Castelul Reginei Maria, dar și a forfotei care s-a întețit fiind pe final de săptămână. Sunt și foarte multe pisici, unde te uiți dai de ele, unele mai jucăușe altele mai războinice. Am văzut și câini, dar pisicile sunt net în avantajul lor.

Am ajuns la timp la hotel pentru a putea vedea eclipsa de lună. Din punctul ăsta de vedere suntem niște norocoși, pentru că aici fiind așa de senin, am putut urmări acest fenomen astrologic așa de fascinant. S-a putut urmări perfect, cu o claritate demnă de invidiat, atât luna care dispărea în umbra pământului, dar și planeta Marte, cea pe care nu o prea observi pe cer. Mă rog, noi, care suntem niște amatori.

Nu am avut instrumentele necesare pentru a fotografia însă am instalat pe telefon un telescop care ne-a ajutat să urmărim puțin mai de aproape.

Eclipsa de Lună din 27 iulie 2018 este a doua eclipsă de Lună din anul 2018. Este a doua eclipsă totală, dintr-o serie de trei, care se produc la un interval de circa șase luni. Este și o eclipsă totală centrală, Luna trecând prin centrul umbrei Pământului. Este prima eclipsă centrală de Lună, după cea din 15 iunie 2011.

Întrucât se produce când Luna este aproape de apogeu, această eclipsă va fi cea mai lungă eclipsă totală de Lună din secolul al XXI-lea, cu o fază de totalitate de aproape 103 minute. (sursa: wikipedia)

Am stat înveliți cu niște prosoape, pentru că era destul de rece și vântul începuse să bată, până luna a fost acoperită de tot. Apoi ne-am retras. O zi de care ne vom aduce aminte cu drag.

Mâine, sejurul nostru aici se termină. Dar a fost frumos!