Povestea legată de cea de-a treia carte din trilogia scrisă de Cornelia Funke este una pe care nu o voi uita ușor. Am achiziționat primele două volume în anul 2017, atunci când eram în plin proces de căutare de cărți noi pentru a le aduce în fața lui Luca. Iată ce scriam:
Pe lângă o sumedenie de lucruri minunate pe care le-a adus Luca în viața mea, care nu pot fi cuantificabile, unul este acela al lecturilor pe care deatfel nu aș fi ajuns să le citesc fără el care a fost și este înlesnitorul. Fie că parcurgem cărțile împreună, fie că asta se întâmplă separat, lumile pe care el le aduce în existența mea sunt neprețuite. Am avut prilejul să trăiesc atâtea vieți, încât îi sunt extrem de recunoscătoare.
Una dintre întâlnirile memorabile a fost cu personajele Corneliei Funke din „Inimă de cerneală”. Nu eram la prima întâlnire cu această scriitoare, dar de cartea despre care vă voi povesti astăzi nu știam nimic și nici ecranizarea nu o văzusem (e valabil și acum).
Această carte este una care ar trebui, musai, citită de orice lector pasionat, indiferent de vârsta lui. Eu, una, pot afirma că am fost cucerită de personaje, acțiune dar mai ales de modul în care a ales autoarea să ni le prezinte.
Am început cartea acasă, la câteva zile după ce clopoțelul a sunat finalul școlii. O aveam achiziționată de ceva vreme, alături de volumul doi. Trebuie specificat că este o trilogie, volumul trei nefiind încă tradus în românește. Așa că am pus-o în bagajul nostru de vacanță. Aveți idee cum au decurs aventurile lui Meggie, Mo, Elinor și toți ceilalți la malul mării? Experimentați!
Și continuarea o puteți citi aici.
Pe final de toamnă am reușit să terminăm și partea a doua, „Sânge de cerneală” despre care puteți afla mai multe aici.
Și a urmat o perioadă de așteptare până am intrat în posesia celei de-a treia părți, Moarte de cerneală, dar în limba engleză, Inkdeath, ea nereușind a fi tradusă în limba română. A sosit și Luca a citit-o, eu neîncumetându-mă. L-am rugat să nu-mi povestească pentru a nu strica povestea și cu toate că am mai tras cu ochiul la textul în limba engleză nu am aflat deznodământul până acum, când în șfârșit am reușit să o termin și eu. În limba română a apărut prin aprilie, atunci când am făcut precomandă. S-a dovedit a fi un drum destul de încâlcit perioada de așteptare întinzându-se la mai bine de o lună. Într-un final a poposit în casa noastră și așa am putut-o lua în vacanța de la București, acolo unde pentru prima dată nu am ieșit din curte din pricina virusului care nu ne lasă în pace, acum fiind mai rău ca în vară.
Însă ceva nu s-a legat, cu toate că am așteptat atât de mult să văd finalul și am lăsat-o în continuare în așteptare.
Acum mi-a venit din nou în atenție și am reluat-o iar de data asta a fost ceva de genul lipici la mâini și suflet. Povestea este una fără cusur și acum că am terminat-o, îmi pare rău că s-a sfârșit.
Ce ar trebui să știe părinții despre această carte.
Ar trebui să știe că, deși violența fantezistă nu este deosebit de grafică, există o mulțime de lucruri și referințe la tot felul de moduri groaznice de a tortura și a ucide. Iubitorii de cărți vor continua să găsească multe pentru a-i încânta și toți cititorii se vor bucura cu privire la întrebările despre soartă: Trebuie să trăim povestea așa cum este scrisă?
În „Moarte de cerneală”, Mo, preluând rolul unui personaj asemănător lui Robin Hood numit Gaiță, încheie o înțelegere cu Moartea și se aliază cu Violante pentru a încerca să-l omoare pe tatăl ei, Cap-de-viperă, pe care anterior îl făcuse nemuritor. Între timp, Orpheus încearcă să câștige bogăție și putere printr-o alianță cu Cap-de-viperă, iar Pirpiriul și Fluierarul răpesc toți copiii din Ombra pentru a-l forța pe Mo să se sacrifice. „Moarte de cerneală” include rezumate ale primelor două cărți, o listă cu toate numele și locurile din trilogia Lumii de cerneală și referințe bibliografice pentru citatele aflate la începutul fiecărui capitol.
Necesar de menționat că nu se poate citi doar ultima carte pentru că nu ați înțelege nimic, în ciuda rezumatelor din cărțile anterioare. Am simțit pe propria piele atunci când m-am apucat eu de a treia și de la lecturarea primelor două trecuseră deja mai bine de doi ani. Sunt foarte multe personaje, acțiunile complexe iar asta face mai greu de priceput dacă nu sunt proaspete în memorie.
Meggie nu mai este în centrul acțiunii adulții devenind figurile centrale, dar acesta nu este un motiv de dezamăgire pentru că acțiune este din belșug, violență de asemenea ca să nu pomenesc de personajele fantastice la care nici nu v-ați gândi.
Citatele aflate la începutul fiecărui capitol fac trimitere la scriitori din epoci diferite, cu scriituri diferite, ceea ce poate reprezenta un cârlig pentru tinerii cititori. De la J. K. Rowling la Billy Collins, Rimbaud și Alfred Noyce, Louise Gluck și Kenneth Grahame, Margaret Atwood ori Philip Pullman repertoriul este foarte diferit și vast.
Autoarea a lăsat niște drumuri deschise pentru o eventuală continuare a poveștii pentru că, nu-i așa? când impactul este atât de mare e bine de luat în seamă și asemenea variantă.
Cred că această poveste, prin complexitatea ei, nu poate fi citită și înțeleasă de un cititor mai mic de doisprezece ani, iar părinții ar fi bine să aibă câteva discuții cu el pentru a lămuri anumite aspecte. Se poate vorbi despre relația dintre autori și lumile pe care le creează. Chiar creează lumile sau descriu doar ceva care există într-un fel sau altul independent de autor?
Când un autor scrie despre ceva, devine mai real? Pot autorii să-și schimbe creațiile după bunul plac sau sunt într-un fel sau altul legați de niște reguli?
Această carte este o fantezie, dar prezintă câțiva ticăloși și violență sângeroasă. Este mai ușor de citit despre lucrurile întunecate și deranjante dacă-s mai degrabă într-o operă fantastică decât într-o poveste reală?
Multe întrebări, dar și concluzii pe marginea unei povești pe care vă invit să n-o ratați. Chiar merită să alocați timp pentru a parcurge aproape 2000 de pagini pentru că veți ieși mult mai câștigați decât dacă nu ați face-o. Zău!
