machetedidactice.com

Stupca, de fiecare dată pustie

De-a lungul timpului am fost de multe ori la Stupca. E aproape de noi și pădurea din apropierea casei muzicianului e foarte primitoare.
Toamna oferă aici un loc în care poți să-ți aduni și auzi gândurile nederanjat de nimeni. Mai ales acum, cu toată nebunia izolării și distanțarea care se impune datorită virusului ce se plimbă printre noi făcând așa de multe ravagii. Nu am fost niciodată adepții aglomerărilor iar acum nici atât nu ne dorim acest lucru. Mă bucur că nici adolescentul casei nu simte diferit de noi, preferând a sta izolat de restul lumii, interacționând doar atunci când este neapărată nevoie.
În duminica ce a trecut am avut parte de o vreme minunată, cu soare generos ceea ce ne-a determinat să ieșim, din nou, din casă.

Douăzeci și cinci de kilometri am parcurs repede și am ajuns la marginea pădurii, acolo unde mai erau parcate câteva mașini. Oamenii erau veniți la cules de ciuperci, ploile din cursul săptămânii favorizând apariția lor din belșug.

   

Și noi am găsit nenumărate pâlcuri, dar cum nu ne pricepem așa de bine la ele, am preferat doar să le admirăm, lăsând culegătorii profesioniști să se bucure, culegându-le (dacă erau comestibile).

Există poienițe din care poți privi unele specii de copaci în toată măreția lor. Sentimentele care te învăluie atunci când ridici privirea sunt amestecate, poveștile scoțându-și mugurii.

Ne-am plimbat îndelung prin păduricea aceasta, de multe ori fiecare cu gândurile lui, bucurându-ne de tot ce ne-a oferit. Fie că a fost vorba de culori, arome, sunete, pe toate le-am adunat pentru mai târziu.

Drumul nostru a continuat la Casa Memorială a lui Ciprian Porumbescu, la Stupca.

Casa memorială „Ciprian Porumbescu”, inaugurată în anul 1953, este amenajată într-o construcţie veche, de mici dimensiuni, singura clădire care s-a păstrat din fosta casă parohială a satului Stupca (azi Ciprian Porumbescu), locuită de familia preotului, scriitorului şi militantului român din Bucovina, Iraclie Porumbescu, în perioada 1865–1884. În cele două încăperi – cancelaria preotului şi bucătăria de vară – este reconstituită atmosfera de epocă prin intermediul unor exponate autentice: pianul Mărioarei, sora compozitorului, mobilier, fotografii, diverse obiecte care au aparţinut familiei. Pe o bârnă din tavanul casei încă se mai poate desluşi semnătura lui Ciprian Porumbescu (1853–1883), scrijelită cu briceagul pe când era copil. În acest mediu tihnit, domnişorul Ţîprian a creat cea mai mare parte din compoziţiile sale, rămase până astăzi neegalate.

În ciuda orarului afișat și de data asta am găsit închis. Nici nu mai știu dacă am găsit vreodată deschisă casa, pentru că poarta de la intrare era, așa putând păși pe aleile din curte.

 

Casa memorială „Ciprian Porumbescu” din Stupca este un muzeu memorial înființat într-o anexă originală a fostei case parohiale din satul Stupca (azi satul Ciprian Porumbescu din județul Suceava). Familia Porumbescu a locuit în casa parohială din Stupca între anii 1865-1884, acolo poposind marele compozitor Ciprian Porumbescu (1853-1883) de fiecare dată când venea în vizită la părinții săi din Stupca. Casa a fost construită din lemn la sfârșitul secolului al XIX-lea.
În anul 1865, preotul Iraclie Porumbescu a fost transferat ca paroh în satul Stupca, păstorind acolo până în 1884. Aici a locuit într-o casă parohială așezată la marginea satului, lângă toloacă. Casa parohială era construită din lemn și avea patru încăperi mari, despărțite prin tindă și având în față un cerdac. Pe lângă aceasta, mai exista și o casă mai mică cu două încăperi, într-una din ele fiind bucătăria, iar în cealaltă cancelaria parohială, unde preotul își primea enoriașii și le scria acte și scrisori. Mai era și un foișor de vară și o grădină de flori.

Ciprian Porumbescu (1853-1883), fiul preotului Iraclie, nu mai locuia cu familia când părintele său fusese transferat la Stupca, el fiind elev la gimnaziul din Suceava și locuind într-o casă de pe strada Prunului nr. 1 (care mai există și astăzi). Totuși, cei trei frați (Ciprian, Ștefan și Mărioara) veneau în vacanțele de vară la Stupca. Ciprian cânta la vioară, Mărioara la pian, iar Ștefan avea o voce de bariton. Când sosea în sat, Ciprian se ducea la bordeiele țiganilor lăutari, cântând împreună cu ei. Fiind președinte al societății Arboroasa, a fost acuzat de autoritățile austro-ungare din Bucovina de „înaltă trădare”. El a fost arestat la 18 noiembrie 1877 la Stupca, fiind dus la Cernăuți (capitala Bucovinei) escortat de jandarmi.

În timpul vacanțelor la Stupca, Ciprian Porumbescu a cunoscut-o pe Berta Gorgon, fata pastorului evanghelic din Ilișești, de care s-a îndrăgostit. Părinții Bertei au refuzat însă să-și dea consimțământul pentru căsătoria celor doi tineri, din cauza faptului că Berta și Ciprian erau de confesiuni diferite. Grav bolnav de tuberculoză în urma detenției aspre, revine în februarie 1883 la Stupca, unde este îngrijit de familie. A murit în casa parohială din sat la 6 iunie 1883 și a fost înmormântat trei zile mai târziu în cimitirul sătesc, alături de mama sa.

Casa parohială din Stupca a fost dărâmată, păstrându-se doar clădirea care adăpostea bucătăria și cancelaria. În această căsuță țărănească, aflată într-o livadă și asemănătoare celor din partea locului, a fost amenajată în anul 1953 Casa memorială „Ciprian Porumbescu”. (sursa: wikipedia)

Curtea era plină de meri care la rândul lor erau încă plini de rod. Am cules și noi câteva mere pe care le-am savurat, la propriu, fiind extrem de dulci și zemoase în ciuda aspectului lor pipernicit.

Am privit statuia domnișorului Ciprian și am ascultat (ce ți-e și cu tehnologia asta!) acorduri din celebra și nemuritoarea baladă.

O pisică jucăușă ne-a încântat cu ghidușiile ei iar o pereche de fluturi cu grația. Când oboseau, se odihneau pe haina domnișorului.

   

M-am gândit la oameni dragi, care mi-au răsărit în minte nu cred că întâmplător și le-am transmis vești noi de aici. Odată cu ele am atașat și niște fotografii să vadă că totul e bine, în ciuda veștilor amenințătoare și înfricoșătoare care se aud mereu, parcă mai răspicat.

La plecare, am trecut pe la cimitirul din sat acolo unde se odihnesc cei din familia Porumbescu. Le-am pus o lumânare și ne-am rugat pentru sufletele lor, să aibă liniște și lumină acolo unde sunt. De când am intrat în sat și până am plecat nu am văzut nici un om, dar nici unul!

„Eu am avut din copilărie o antipatie de neînvins întotdeauna contra înstrăinării. Eram legat cu atâta duioşie şi dragoste de patria mea, de casa mea părintească, … îmi cădea întotdeauna greu să mă îndepărtez de ea chiar pentru scurtă vreme … Că această patrie, această casă părintească … mi-a devenit tot mai scumpă, se înţelege de la sine.”

(Ciprian Porumbescu)

Lasă un răspuns

%d