În ziua de 3 iulie tăpșanul lecturilor și al verilor mele deopotrivă a mai înghițit o poveste, una emoționantă pe care am putut-o digera altfel lângă tufe de trandafiri înfloriți, zmeură coaptă și caprifoi cu miros divin. Am început-o ieri, tot în același cadru, dar cele câteva pagini pe care am reușit să le parcurg nu s-au așezat așa cum aș fi dorit.
Azi a fost altceva, de unde se vede treaba că lucrurile se pot schimba uneori într-un mod plăcut.
Cartea semnată de Laura Ionescu, Nu te găsesc pe nicăieri spune o poveste foarte intimă, cu detalii pe care mulți dintre noi nu suntem în stare să le recunoaștem nici când suntem singuri. Este o descriere a unei mame care reușește, în ciuda multitudinii de greutăți cu care îi este presărată existența, să țină pe umeri întreaga familie cu determinare, verticalitate și firescul lucrului bine făcut. Acțiunea cărții se petrece după Revoluția care a avut loc în România, atunci când societatea noastră a trecut printr-un zbucium (care nici acum n-a încetat de altfel) menit a așeza lucrurile într-un făgaș al libertății, cea atât de dorită și așteptată de toată lumea.
Doar că libertatea asta nu o poate parcurge oricine în bune condiții, cei lipsiți de elementele supraviețuirii, incapabili a se transforma, chinuindu-se mult.
Dacă ar fi să judec după ce se numește azi parenting, mama Laurei ar fi încadrată în secțiunea „așa nu!”, modul în care reușește să-și mențină unită familia și educația pe care o dă celor două fiice fiind departe de normele moderne actuale. Numai că, cine a trăit în acele vremuri știe care era conjunctura, cum era structurată societatea românească și cum fuseseră educați la rândul lor cei care acum erau părinți. Mulți dintre ei oameni dezrădăcinați, alungați de regimul comunist de la sate pentru a contribui la industrializarea țării, suflete care s-au trezit adunate în niște blocuri, ținute în frig cu burțile goale, fără lucruri elementare în viața de zi cu zi.
Mama Laurei este descrisă cu bune și cu rele, fără a exagera în nici o direcție, deschisă la nou și dornică în a-l transmite propriilor copii.
Acum, chiar dacă nu curge lapte și miere și multe familii o duc foarte greu, pentru unii e imposibil să facă acest exercițiu de imaginație al traiului în comunism, fiind deranjați la maximum atunci când nu există net, ce să mai vorbim de altele, dar care tânjesc după această perioadă aplecând urechea la povestirile unora care atunci erau privilegiați în primul rând de vârstă, dar și de statutul social.
Mama Laurei moare de cancer însă înainte de acest deznodământ tragic ne face părtași la toate chinurile prin care ea trece, fata cea mică cel mai mult dintre toți. Diferența de vârstă dintre copii fiind de treisprezece ani, sora Laurei, Andreea, emigrând în Canada nu este prezentă la tot acest parcurs, ea aflând destul de târziu de situația mamei.
Tatăl este prea puțin descris în ansamblul poveștii, desprinzându-se clar mesajul că mama a fost cea care a gestionat viața familiei.
Am citit cu pauze pasajele în care erau descrise ravagiile pe care le face această boală asupra omului asta și pentru că știu persoane apropiate care au trecut prin ea, felul în care au gestionat suferința, stările pe care le-au trăit și impactul pe care l-a avut asupra întregii familii și prietenilor.
Nu de mult am aflat că o doamnă dragă mie, pe care o urmăream în mediul virtual apreciindu-i realizările și rafinamentul artistic, este într-o fază delicată a bolii asta afectându-mă profund. Cum nu pot uita de o altă prietenă de-a mea care s-a luptat cu această boală, fiindu-i afectați sănii, trecând prin ședințe de radioterapie, chimioterapie și cobaltoterapie corpul ei fiind pur și simplu mutilat, la fel și psihicul. Din fericire, cea din urmă a reușit să învingă boala, eu dorindu-mi ca toată lumea să aibă această putere.
Revenind la mama Laurei, după un prim episod în care a învins cancerul, atunci suferind o mastectomie, a recidivat peste ani atacând sistemul osos, de data asta ea pierzând lupta. Durerea prin care trece mezina familiei este una care o trece prin registre diferite pentru că în adolescență suferi tot soiul de transformări care te fac să nu ai o atitudine potrivită atunci când părintele te atenționează asupra unui lucru care poate deveni periculos pentru tine. Toți am trecut prin asta atunci când am traversat acea perioadă pentru ca mai apoi, cei dintre noi care am devenit părinți a o experimenta din altă ipostază.
Minunat este că din toate aceste încercări Laura a reușit să răzbească transformându-se dintr-o rebelă nonconformistă într-o tânără creativă și echilibrată, reușind a gestiona durerea pierderii mamei.
Un omagiu adus mamei, dar și o autobiografie alcătuită din amintiri. O modalitate de a încerca nemurirea.
