„Provocarea culorilor” – inspecție finală Grad II

De ziua lui, Andrei, de la grupa mică, a primit de la bunica un cadou interesant: O cutie cu trei culori și un tablou goool; doar rama și pânza albă…

Așa a început aventura în care am fost provocată să intru. Și nu am ezitat nici o secundă să dau curs acestui lucru, cu atât mai mult că au intervenit pași, pe parcurs, pe care nu credeam a-i realiza vreodată. De aceea îmi place atât de mult ceea ce fac, pentru că foarte des (mi-ar fi plăcut să pot scrie că zilnic) trebuie să învăț lucruri noi, să experimentez tehnici noi să caut mecanismele mecesare ca unele machete să nu fie statice.

Așadar, în poveste există o bunică pe care eu trebuia s-o reprezint în așa măsură să se poată lucra cu ea la grupă mică. Pentru că lecția aceasta a fost ținută la o grupă în care copiii erau de 3 ani deci încă un plus la provocare. 🙂
Bunica am meșterit-o în așa fel ca ea să poată fi mânuită de doamna educatoare și am ales nu varianta de păpușă de pus pe mână, timpul fiind prea scurt pentru execuția ei. Sunt niște lucruri care cer atâta de multă migală și timp pe măsură, că de multe ori, când vezi reacția atunci când prețul este rostit, te întrebi dacă merită. Însă merită, chiar dacă nu în toate cazurile se înțelege cu adevărat acest lucru. Cele care meșteriți știți cum sună:

– Cuuum, pentru o păpușă de 20 cm tu vrei 80 de lei?
ori
– Ceee, pe o placă de polistiren dai câțiva lei și tu vrei atâta pe machetă?

În fine, sunt convinsă că ați fost de multe ori părtași la dialoguri de acest tip, poate nefiind voi în cauză ci doar un prieten ori coleg.

Bunica a ieșit ca din poveste, la fel și nepotul

și a trebuit să-i îmbrac la propriu pentru a putea masca elasticul care permitea mânuirea lor.

Și povestea continua:

– Cred că ar fi bine să faci un tablou pentru peretele gol din camera ta.
– Vaai, cum să fac? Eu am doar trei culori, bunico și lumea asta e plină de culori, care de care mai frumoase! În ziua respectivă bunica era îmbrăcată într-o rochie de o culoare misterioasă și a plecat, fără să-i dea vreo explicație…

Și, deodată, aude un glas subțirel. …. Vorbea culoarea roșie!
– Nu fi supărat, Andrei! Lasă-ne să ne prezentăm, iar apoi îți vom spune un mare secret!
Eu, Roșu, sunt culoarea curajului, a veseliei , a fericirii! Dar și focul, sângele și iubirea au culoarea mea! Să știi (aici cu complicitate), eu sunt șefa! Sunt nervoasă, uneori, și fierbinte!
– Lasă, nu te mai lauda așa! Eu sunt caldă, da, chiar soarele a împrumutat culoarea mea. Narcisele, gălbenușul de ou, spicele de grâu, toate sunt ca mine! Cine nu și-ardori păr galben, ia zi!??, se lăudă și culoarea Galbenă.
– Eu nu prea mă pot lăuda cu căldura… sunt cam rece… Dar pot colora minunat marea și cerul, o mulțime de flori frumoase, și ochii albaștri… zise culoarea Albastră.
Când au auzit de ochi albaștri, au început toate să clipească și să strige într-un glas:
– Să ne amestacăm, să ne combinăăăm, să vedem ce va ieșiiii!

Și așa au apărut și cele trei tuburi în care se ascundeau culorile primare. Le-am îmbrăcat și pe ele tot din același considerent, acela al mânuirii.

iar pentru a putea fi amestecate, am meșterit și o paletă unde să se facă acest lucru. Acolo sunt 6 păhăruțe unde se pot combina aceste culori.

– S-o luăm de la capăt, zice roșul! Eu o să mă amestec, o să mă combin, cu galbenul!
– Ce frumooos! Uite, culoarea portocalelor, și galbenă, și roșie! Portocaliuuu!
– Să mergem mai departe ! Uraaa! Galben cu albastru!!! (demonstrezi) Verde cald, ca iarba care ne cheamă la joacă primăvara! Verde ca frunzele, ca…..
– Albastru și roșul așteptau. …. Și, fără să zică nimic, au început să se amestece, să se combine. A ieșit mov, sau violet, culoarea strugurilor copți, a vinetelor, a…..
– Daaa!!! Acum știu, zice Andrei și bunica avea azi o rochie mov!!!
– Ei, au zis culorile, ți-a plăcut secretul nostru?
– Da, răspunse băiețelul fericit, dacă vă combin, vă amestec, vă învălmașesc, pot avea surprise foarte plăcute! Apar alte culori frumoase și interesante! Voi face cel mai frumos tablou! Vă mulțumesc, culori minunate!!! Vreau să picteeez! Vreau să picteez!

Am mai confecționat un semafor, poate cea mai elaborată machetă de până acum. A fost nevoie de un mecanism prin care să se schimbe culoarea, în fața copiilor, în acest sens folosind în procesul de fabricație foarte multe materiale.
– carton gros
– folie autocolantă de culoare neagră
– bandă dublu adezivă și scoci
– bețe de lemn
– pistol de lipit cu silicon cald
– folie pvc de trei culori: roșu, galben și verde

Deasemenea, am meșterit și niște lupe colorate – pe care le puteți observa pe măsuță și niște cușme pentru degete.

La centerele deschise au mai fost necesare panglici colorate pe care copiii să pună cu ajutorul cleștuțelor imagini la culoare

au fost puse în castronașe buloane colorate pe care cei mici le-au ales și pus într-un recipient transparent după criteriul culorii

au fost puse în cutii elemente în cele trei culori care, deasemenea, au trebuit sortate, după ce au fost amestecate în prealabil

la bibliotecă s-au alcătuit cărțile culorilor.

Totul a decurs sub cele mai bune auspicii, nota fiind una pe măsură. Dar, poate, nu nota e cea mai importantă ci reacția copiilor care s-au jucat într-o atmosferă… extrem de colorată și caldă, cum altfel?!

Mulțumesc Paulei, căreia i-am stat alături de câte ori m-a dorit în preajmă și pe care o felicit pentru determinarea, creativitatea și iubirea față de copii!