Machete didactice – Caruselul sentimentelor (completări)

Revin cu niste completări la postarea „Caruselul sentimentelor” pentru a vă putea face o imagine mai bună a acestei activități. Mai jos este „roata” de care vorbeam. Este alcătuită din doua rondele de polistiren, însă cea care este pusă deasupra are o fanta, pentru a se vedea ce este pe cea de-a doua, adică florile care exprima câteva sentimente. Spuneam atunci că aceste materiale au fost folosite la un cerc pedagogic, iar copiii cu care s-a lucrat, erau copii de grupă mijlocie. Pe carusel încăpeau doar 5 „flori” însa am făcut mai multe pentru a se putea diversifica jocul.

DSC_3295

Este evident că Luca a fost extrem de nerăbdător să jucăm și noi acest joc inedit. Iar pe măsură ce jucam, ideile veneau una după alta. Am antrenat în jocul nostru și pe ceilalți membri ai familiei, adică pe tata dar și pe Răzvan.

Unul dintre jocuri a fost ca, la vederea florii să se spună ce anume determină sentimentul respectiv. Exemplu: atunci când primești un cadou- ești vesel, când iei o nota proastă- ești trist etc.

Lasă un răspuns