machetedidactice.com

Între Concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena și Pictureka

Așa s-a desfășurat prima noastră zi din Noul An, acasă, alături de copii, de mama și de sora mea. Un început de an greu, în care tăcerile sunt prelungi dar din care căutăm să înțelegem fiecare, după putință și iscusință, cum să ne remontăm pentru a merge mai departe.

Prezența tatei e extrem de vie, și parcă ne îndeamnă să nu ne întristăm peste măsură pentru că el ne va fi mereu alături susținându-ne și protejându-ne.

Ca în fiecare an am ascultat cu multă bucurie Concertul de Anul Nou și mi-am adus aminte de momentele din copilăria mea atunci când făceam același exercițiu la început de an. Transmisiunea era alb-negru dar în ciuda acestui fapt nu era cu nimic știrbită măreția și frumusețea evenimentului. Acum e altfel, copiii mei pot vedea excepționalele aranjamente florale prezente peste tot în sala de concert și nu de puține ori ne-am întrebat ce miros divin trebuie să ofere aceste flori.

Concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena, cel mai mediatizat spectacol de muzică clasică din lume este transmis în direct de TVR, așa a fost mereu.
Cine vrea să participe la acest concert, în 2019, trebuie să se înscrie în perioada 2 ianuarie – 28 februarie 2018, pe site-ul Filarmonicii din Viena. Înscrierea nu garantează şi locul, pentru că mai întâi are loc o tragere la sorţi. Solicitantul primește răspunsul în luna martie. Biletele costă între 35 şi 1090 de euro.
Timp de două ore am ascultat valsuri, polci, marşuri, şi fragmente din opere de Johann Strauss fiul, Johann Strauss tatăl, Josef Strauss, Franz von Suppé şi Alphons Czibulka. Desigur, nu au  lipsit bis-urile tradiţionale ale Concertului de Anul Nou de la Viena: polca „Tunete şi fulgere” şi valsul „Dunărea albastră” de Johann Strauss fiul şi Marşul Radetzky de Johann Strauss tatăl.

Filarmonica din Viena a susţinut şi la sfârşitul acestui an 3 spectacole, ca de obicei – pe 30 şi pe 31 de decembrie şi pe 1 ianuarie, faimosul Concert de Anul Nou. Pentru ultimul spectacol, cel de pe 1 ianuarie, biletele costă între 35 de euro (loc în picioare) şi 1.090 de euro, la Ground Floor. Nu contează momentul înscrierii, cine se înscrie pe 2 ianuarie are aceleaşi şanse la tragerea la sorţi ca şi cel care completează formularul pe 28 februarie. Iar în luna martie, organizatorii îi anunţă, prin email sau prin poştă, pe cei care au câştigat şi le dau detalii despre cum intră în posesia biletelor.

Câteva date despre Concertul de Anul Nou de la Viena:
– Are loc din 1939. Atunci s-a ţinut pe 31 decembrie

– Este televizat din 1959.

– Este transmis în SUA din 1985.

– În România, este transmis din anii ’60, la TVR.

– Din 2015, Filarmonica din Viena a semnat un parteneriat cu Viena City Gardens, care împreună cu grădinarii și florarii din Austria realizează aranjamentele florale pentru Sala de Aur.

– Poziționarea aranjamentelor începe pe 27 decembrie, pentru ca totul să fie gata la timp pentru acest eveniment.

– Concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena este singurul concert de muzică clasică, în care publicul are voie să aplaude în timp ce se cântă.

Concertul de Anul Nou din prima zi a anului 2018 a fost transmis din celebra Musikverein din Viena, sub bagheta dirijorului Riccardo Muti, colaborator al Filarmonicii vieneze încă din 1971. Riccardo Muti a dirijat peste 500 de concerte ale faimoasei orchestre și a fost numit membru de onoare al Filarmonicii din Viena. Este pentru a cincea oară (după 1993, 1997, 2000 și 2004) când Riccardo Muti dirijează Concertul de Anul Nou de la Viena.
(sursa: stiri.tvr.ro)

După ce Concertul s-a terminat ne-am așezat și noi la masă, una la care am mâncat mai soft pentru că nimănui nu-i prea ardea de mâncare. Dovlecei pane, brânzeturi/ raclete cu piept de pui ori crutoane, legume mexicane, iar pentru doritori o ciorbă de burtă. Eu cu băieții nu am dat curs acestei oferte, poate în zilele ce urmează.

Apoi, am jucat un joc de care nu apucasem să ne atingem în ciuda faptului că este de câțiva ani buni în casa noastră. E vorba de Pictureka, pe care mă bucur că într-un final l-am accesat. L-am achiziționat când a venit Bartek, prietenul nostru din Polonia, asta pentru că am crezut că avea și instrucțiunile în limba poloneză. Dar atunci, nu știu de ce nu l-am mai jucat, el rămânând în grămada cu jocuri, uitat.

Ieri, băieții doreau să joace un joc și am dat peste el. L-am scos din țiplă și nu mică ne-a fost mirarea de ce am găsit înăuntru. Toate elementele necesare petrecerii unui timp de calitate. 🙂

Jocul este alcătuit din:
100 de carduri cu diferite misiuni de 3 categorii


9 plăci de joc cu două fețe, zaruri, cronometru și instrucțiuni

Practic e un joc de hide and seek dar este foarte antrenant datorită modului în care sunt așezate imaginile  pe cele 9 planșe.

Câștigă cel care reușește primul să adune 6 cartoline. La noi a fost foarte palpitant pentru că am participat 6 persoane iar când venea vremea de licitat atunci zarva era mai mare.

Am jucat câteva ture și ne-a fost bine. Vă invităm să-l căutați și jucați pentru că merită! Și dacă în surdină se aude o muzică bună, veți fi și mai câștigați. 😉

 

Lasă un răspuns

2 gânduri despre “Între Concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena și Pictureka”

%d