Într-o lume care aleargă mereu, în care oamenii par uneori prea grăbiți ca să mai privească cerul, noi am ales să ne oprim puțin. Să respirăm altfel. Să plecăm într-o călătorie imaginară printre planete, stele și rachete construite cu mâini mici și entuziasm mare. Și, pentru că orice aventură devine […]
Activitati educative pentru copii
Ieri, grupa Fluturașilor a fost mai mult decât o grupă – a fost o grădină vie. O grădină în care fiecare copil a devenit, pe rând, observator, povestitor și mic cercetător. Am pornit la drum printre florile primăverii – ghiocei timizi, lalele elegante, narcise luminoase – chiar dacă, dincolo de […]
Dimineață înghețată. După amiaza a fost mai călduroasă datorită activităților făcute lângă și cu copiii. Teme de iarnă pentru că avem și cadrul perfect. E frumos vizual însă în ceea ce mă privește greu de îmbrățișat deoarece frigul mă paralizează. Pe seară au tot sosit filmulețe de la Google foto. […]
Un subiect tot se auzea rostit ori de câte ori venea vorba despre plăceri și preferințe. Era vorba despre vikingi și iată că, într-o zi, m-am hotărât să pregătesc un material pentru a-l discuta și lucra cu copiii la întâlnirea noastră. A fost un proces îndelungat de căutare pentru că […]
În săptămâna a treia a acestui an vremea a fost foarte rece și, cumva, îmi era dor de scârțâitul zăpezii, pentru că au căzut și câțiva fulgi de zăpadă cât să schimbe decorul. Însă deja eram pregătită pentru a nu mai vorbi despre iarnă și nu am mai dat înapoi. […]
Anul acesta am reușit, în ciuda programului destul de încărcat, să nu las confecționarea acestui calendar pe ultima sută de metri. Am căutat din timp cele necesare și printre picături, l-am meșterit. E o activitate la care Luca vibrează mai mult ca oricând, asta pentru că luna decembrie reprezintă pentru […]
A venit vremea să putem juca un joc împreună. De atât de mult timp așteptam această clipă că nu am putut rata invitația băieților. Chiar dacă nu aveam habar despre ce e vorba, important era timpul petrecut împreună și bucuria jocului. Ei doi luptă pentru cine să fie primul, eu […]
Spuneam în postările trecute, că după ce trec sărbătorile de iarnă, odată cu globurile, nu împachetăm și cărțile destinate acestui sezon. Asta din cauză că sunt multe care se pot citi și după ce pleacă Moșul, dar și pentru că iarna nu s-a terminat. De-a lungul anilor am adunat multe […]
Am revenit la subiectul proverbe. Din punctul meu de vedere este un subiect pe care nu prea ai cum să-l epuizezi, pentru că dacă le studiezi mai în amănunt vei observa că fiecare popor are așa ceva. Am căutat și noi să mai deslușim câteva dintre ele, pentru că în […]
Venirile noastre la Bucureşti în timpul vacanţei de vară sunt un prilej de a vizitat tot soiul de obiective şi de a participa la manifestări pe care în urbea noastră provincială nu avem prilejul să le vizităm sau face. În perioada premergătoare acestei vacanţe, ne facem tot soiul de planuri […]
Tema aceasta, cu şi despre cavaleri nu este nouă în repertoriul nostru. Am mai exersat alături de Răzvan, iar atunci existau două castele: unul medieval şi castelul de la Hogwarts. Alegerea acestuia din urmă arată slăbiciunea pe care o are Răzvan faţă de tot ce este legat de Harry […]