Între Concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena și Pictureka

Așa s-a desfășurat prima noastră zi din Noul An, acasă, alături de copii, de mama și de sora mea. Un început de an greu, în care tăcerile sunt prelungi dar din care căutăm să înțelegem fiecare, după putință și iscusință, cum să ne remontăm pentru a merge mai departe.

Prezența tatei e extrem de vie, și parcă ne îndeamnă să nu ne întristăm peste măsură pentru că el ne va fi mereu alături susținându-ne și protejându-ne.

Ca în fiecare an am ascultat cu multă bucurie Concertul de Anul Nou și mi-am adus aminte de momentele din copilăria mea atunci când făceam același exercițiu la început de an. Transmisiunea era alb-negru dar în ciuda acestui fapt nu era cu nimic știrbită măreția și frumusețea evenimentului. Acum e altfel, copiii mei pot vedea excepționalele aranjamente florale prezente peste tot în sala de concert și nu de puține ori ne-am întrebat ce miros divin trebuie să ofere aceste flori.

Concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena, cel mai mediatizat spectacol de muzică clasică din lume este transmis în direct de TVR, așa a fost mereu.
Cine vrea să participe la acest concert, în 2019, trebuie să se înscrie în perioada 2 ianuarie – 28 februarie 2018, pe site-ul Filarmonicii din Viena. Înscrierea nu garantează şi locul, pentru că mai întâi are loc o tragere la sorţi. Solicitantul primește răspunsul în luna martie. Biletele costă între 35 şi 1090 de euro.
Timp de două ore am ascultat valsuri, polci, marşuri, şi fragmente din opere de Johann Strauss fiul, Johann Strauss tatăl, Josef Strauss, Franz von Suppé şi Alphons Czibulka. Desigur, nu au  lipsit bis-urile tradiţionale ale Concertului de Anul Nou de la Viena: polca „Tunete şi fulgere” şi valsul „Dunărea albastră” de Johann Strauss fiul şi Marşul Radetzky de Johann Strauss tatăl.

Filarmonica din Viena a susţinut şi la sfârşitul acestui an 3 spectacole, ca de obicei – pe 30 şi pe 31 de decembrie şi pe 1 ianuarie, faimosul Concert de Anul Nou. Pentru ultimul spectacol, cel de pe 1 ianuarie, biletele costă între 35 de euro (loc în picioare) şi 1.090 de euro, la Ground Floor. Nu contează momentul înscrierii, cine se înscrie pe 2 ianuarie are aceleaşi şanse la tragerea la sorţi ca şi cel care completează formularul pe 28 februarie. Iar în luna martie, organizatorii îi anunţă, prin email sau prin poştă, pe cei care au câştigat şi le dau detalii despre cum intră în posesia biletelor.

Câteva date despre Concertul de Anul Nou de la Viena:
– Are loc din 1939. Atunci s-a ţinut pe 31 decembrie

– Este televizat din 1959.

– Este transmis în SUA din 1985.

– În România, este transmis din anii ’60, la TVR.

– Din 2015, Filarmonica din Viena a semnat un parteneriat cu Viena City Gardens, care împreună cu grădinarii și florarii din Austria realizează aranjamentele florale pentru Sala de Aur.

– Poziționarea aranjamentelor începe pe 27 decembrie, pentru ca totul să fie gata la timp pentru acest eveniment.

– Concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena este singurul concert de muzică clasică, în care publicul are voie să aplaude în timp ce se cântă.

Concertul de Anul Nou din prima zi a anului 2018 a fost transmis din celebra Musikverein din Viena, sub bagheta dirijorului Riccardo Muti, colaborator al Filarmonicii vieneze încă din 1971. Riccardo Muti a dirijat peste 500 de concerte ale faimoasei orchestre și a fost numit membru de onoare al Filarmonicii din Viena. Este pentru a cincea oară (după 1993, 1997, 2000 și 2004) când Riccardo Muti dirijează Concertul de Anul Nou de la Viena.
(sursa: stiri.tvr.ro)

După ce Concertul s-a terminat ne-am așezat și noi la masă, una la care am mâncat mai soft pentru că nimănui nu-i prea ardea de mâncare. Dovlecei pane, brânzeturi/ raclete cu piept de pui ori crutoane, legume mexicane, iar pentru doritori o ciorbă de burtă. Eu cu băieții nu am dat curs acestei oferte, poate în zilele ce urmează.

Apoi, am jucat un joc de care nu apucasem să ne atingem în ciuda faptului că este de câțiva ani buni în casa noastră. E vorba de Pictureka, pe care mă bucur că într-un final l-am accesat. L-am achiziționat când a venit Bartek, prietenul nostru din Polonia, asta pentru că am crezut că avea și instrucțiunile în limba poloneză. Dar atunci, nu știu de ce nu l-am mai jucat, el rămânând în grămada cu jocuri, uitat.

Ieri, băieții doreau să joace un joc și am dat peste el. L-am scos din țiplă și nu mică ne-a fost mirarea de ce am găsit înăuntru. Toate elementele necesare petrecerii unui timp de calitate. 🙂

Jocul este alcătuit din:
100 de carduri cu diferite misiuni de 3 categorii


9 plăci de joc cu două fețe, zaruri, cronometru și instrucțiuni

Practic e un joc de hide and seek dar este foarte antrenant datorită modului în care sunt așezate imaginile  pe cele 9 planșe.

Câștigă cel care reușește primul să adune 6 cartoline. La noi a fost foarte palpitant pentru că am participat 6 persoane iar când venea vremea de licitat atunci zarva era mai mare.

Am jucat câteva ture și ne-a fost bine. Vă invităm să-l căutați și jucați pentru că merită! Și dacă în surdină se aude o muzică bună, veți fi și mai câștigați. 😉

 

Bucurii înghețate

A nins așa de frumos că am intrat cu toții într-un basm bun, cu întâmplări frumoase fără nici o urmă de ceva rău. După ce am așteptat cuminți o zi pentru ca să se depună, am ieșit, pe înserat, pentru a meșteri un om de zăpadă. Zăpada e numai bună, asta pentru că nu mai este atât de apoasă iar afară nu este exagerat de frig. Zăpada încă nu scârțâie pentru că nu-i ger. Te pișcă un pic, dar e o senzație plăcută.

Echipați cu costume impermeabile, cu multă voie bună, omul de zăpadă s-a născut sub ochii noștri. Artizan, Luca și tatăl lui, eu fiind doar cu accesoriile și nu chiar de la început.

A avut mai multe înfățișări până a ajuns la figura finală dar a fost frumos, distractiv, reconfortant.

În speranța că și la voi a nins și ați putut confecționa ceva figurine din zăpadă, vă transmitem numai gânduri bune. 🙂

Calendarul de Advent din 2017

Anul acesta am reușit, în ciuda programului destul de încărcat, să nu las confecționarea acestui calendar pe ultima sută de metri. Am căutat din timp cele necesare și printre picături, l-am meșterit.
E o activitate la care Luca vibrează mai mult ca oricând, asta pentru că luna decembrie reprezintă pentru el o lună magică.

– Mama, sunt convins că de pe 10 decembrie zilele vor avea 48 de ore!

Așa că am fost secondată în toate etapele de el, asta pentru că a dorit să aleagă forma lui pentru că în privința conținutul, păstrează în continuare starea de surpriză. Nu a dorit să știe cum vor suna întrebările.

Și-a dorit ceva cu alură de vechi, mai vintage, și am căutat până am găsit niște ilustrații pe gustul lui. Le-am printat, după care le-am fixat pe carton iar pe spate am lipit întrebările: una în engleză și una în română.

Aceste cartoline le-am pus „la uscat” pe frânghii, ele fiind fixate pe o ramă de lemn.

Cârligele de rufe le-am lipit pe silicon, nu înainte de strecura sfoara în ele. Inițial am dorit săă le fixez pe o panglică de mătase dar m-am răzgândit. Arată mai ok așa, cu sfoară.

Ilustrațiile pentru cartoline le-am luat de la dotty wren.

Acolo, pe blogul ei, găsiți nenumărate idei pentru astfel de calendare, pe care le puteți completa după cum vă spune inima și inspirația.

După ce toate cartolinele au fost fixate în cârligele lor, am atașat ramei o ghirlandă luminoasă dar și niște elemente de decor. Nu multe, pentru că așa a dorit Luca. 🙂

Așa de iubit a fost de copil că l-am montat la locul lui, i-am pornit luminițele și acum tot ce ne-a mai rămas de făcut este să așteptăm ziua de 1 decembrie.

Așadar, luna cadourilor poate să înceapă! Ne rugăm să fim sănătoși pentru a ne putea bucura de ea, așa, în felul nostru. Este ceea ce vă dorim și vouă!

„Absolut tot” de Nicola Yoon

A intrat în casa noastră în vară, atunci când a făcut parte din cărțile de la premiu. Nu am văzut filmul iar recenziile, zecile de renzii care au apărut, nu le-am citit în amănunt. Remarci pro și contra am auzit dar așa se întâmplă în cazul multor cărți.

Acum am citit-o. Și eu și copilul și vreau să vă spun cum s-a văzut și simțit prin ochii noștri; cei ai unui copil de aproape 12 ani și prin cei ai unei mame ce bifează jumătate de secol peste nu foarte multă vreme.

E interesantă paralela asta pentru că opiniile curg în timpul lecturii iar optica prin care sunt privite evenimentele diferă, așa cum e și firesc.

Pentru Luca, extrem de interesantă a fost Madeline, boala ei, relația cu mama dar mai ales Olly, băiatul de care Madeline se îndrăgostește foarte repede.  A remarcat și apreciat spoilerele pe care fata le face, cele legate de cărțile pe care le citește sau care îi plac. A ținut să precizeze că nici el nu a înțeles „Micul prinț” și poate ar fi cazul să-l recitească.
Au fost analizate, printr-un fel de suprapunere cu viața lui, cum se desfășura viața în familia lui Olly. Prezența unui tată alcoolic, răcnetele și violența domestică nu au trecut neobservate. A existat un soi de ușurare că lui nu-i e dat să trăiască așa o viață pentru că nu știe cum ar fi gestionat-o.
Frământările copilei îndrăgostite care este nevoită să privească întreg acest zbucium de la fereastra casei sale ultra-sterilizate, amplifică într-un fel această neputință.
A mai apreciat și relația fetei cu propria mamă, cea care dă dovada unui devotament pe care numai la un părinte îl poți vedea. Numai că în spatele acestui devotament se ascunde altceva.
Este evident că pasajele în care fluturii zboară în stomac au fost și ele savurate dar într-un fel în care am înțeles că nu mai este vorba de un cititor începător ci de unul care are deja un bagaj destul de bogat. Și am vorbit și pe marginea lor, nu la inițiativa mea ci a lui.

Pentru mine, mai important a fost cum a gestionat părintele o asemenea dramă iar după cum a decurs scenariul mi-am dat seama, devreme, că ceva nu e în ordine cu mama. Din nefericire așa a fost.
Și te gândești până unde poți merge cu protecția asta chiar dacă ea este justificată. Pentru că trauma suferită de mama care mai era și medic a dus manifestarea pe un făgaș nefiresc, periculos, de un egoism fără limită.
Și nu poți să nu te întrebi cum un om atât de educat nu poate realiza, după ce se așază durerea pricinuită de pierderea soțului și a copilului, că modul în care procedează este total eronat și nu poate face bine ci, dimpotrivă, are menirea de a distruge.
Se putea, foarte bine, ca în momentul în care copila a aflat adevărul să-și renege propria mamă din motive mai mult decât întemeiate. Și aici, fata dă dovada unei maturități pe care nu ai cum să n-o apreciezi.
Nu pot omite prezența Carlei, asistenta ce are grijă de Maddy atunci când mama ei este plecată la serviciu.

Cartea are un aspect aparte datorită desenelor ce sunt inserate în ea dar și după cum este dispus textul corespondenței dintre cei doi adolescenți.

Desenele lui Madeline sunt foarte frumoase, pline de umor.

Așadar, veți decide singuri dacă o veți citi ori nu, achiziționa ori ba. Fiecare „trăiește” o carte după propriile valori dar și experiențe. Poate de aceea e bine ca pentru a putea emite judecăți de valoare, dar mai ales a  comenta un text, să-l citiți mai întâi așa trecându-l prin filtrul propriu. Sunt situații în care ajungi la alte concluzii decât alții.

Când părinții sunt depășiți de situație

Astăzi, la școală, într-o pauză, o mămică a venit să rezolve o problemă pe care o făcuse propriul fiu. Numai că abordarea aleasă a uluit copiii prezenți, adică cei care sunt colegii împricinatului.
Doamna mamă a zbierat la copil și l-a făcut în toate felurile. După care a plecat.
Colegii au considerat că trebuie să-i fie alături ceea ce au și făcut. Numai că mămica crizată s-a întors.

– Plecați de lângă fiul meu, nesimțiților! Nu are nevoie de consolarea voastră.

Copiii au plecat de lângă colegul lor și la fel a făcut și mama. A rămas în minte și inima școlarilor imaginea unei mame care este depășită de situație. Și nu știu ce-ar mai fi de comentat. Poate că nu a fost de față nici un profesor.

Mi-am adus aminte de o scenă din Harry Potter, „Camera secretelor” acolo unde, la un moment dat, Ron primește o scrisoare urlătoare de la mama lui. În timp ce auzeam povestea, aceasta este imaginea pe care am avut-o. Poate și de unde am văzut-o de zeci de ori. Nu știți despre ce vorbesc? Priviți mai jos. Merită cu prisosință. 🙂

Planetele la ceas de seară

E seară, dar nu foarte târziu. Trag de zor să termin de onorat machetele ce mi-au fost solicitate. Încerc să-l angrenez și pe Luca în lucrul meu. E un prilej de a mai recapitula una-alta și de a ne aduce aminte de activitățile de odinioară, cele care tratau aceeași temă.
L-am făcut curios. A dat curs rostirilor mele și ne-am jucat, așa cum știm noi.

Planetele sunt cele mai mari corpuri exceptând Soarele. Spre deosebire de Soare, planetele nu produc energia lor proprie, în schimb planetele reflectă căldura și lumina vizibilă produsă de Soare. Planetele Jupiter și Saturn emit radiații radio, undele radio, emise de Jupiter sunt așa puternice încât pot fi receptionate pe Pământ cu radiotelescoape. Cele patru planete de lângă Soare:
Mercur, Venus, Pământ și Marte se numesc planete terestriale, ele par să conțină fier și roci. Planetele terestriale și Pluto sunt cele mai mici planete. Pământul are un satelit, Marte are doi și Pluto are unul. Mercur și Venus nu au sateliti.
Distanțele dintre planete se măsoară în unități astronomice.
Cele mai mari planete, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun sunt numite planete gigant. În comparație cu planetele terestriale ele conțin fie și roci. Fiecare din planetele gigant au câțiva sateliți. De asemenea, ele au inele în jurul lor. Doar inelul luminos al planetei Saturn poate fi ușor văzut cu un telescop mic. Toate planetele sunt înconjurate de variate tipuri de gaze. Gazele care înconjoară o planetă se numesc atmosferă. Pământul este singura planetă care are destul oxigen în jurul său și destulă apă pe suprafața sa pentru a menține viața.

Clasificarea planetelor
După mărime

planete mici – Mercur, Venus, Pamânt, Marte


planete gigant – Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun.

După compoziție

terestre – Mercur, Venus, Pamant, Marte;
gazoase – Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun;

Planetele terestre sunt compuse din piatră și metal, au o densitate relativ mare, rotație mai înceată, suprafață solida, nu au inele și au puțini sateliți.
Planetele gazoase sunt compuse din hidrogen și heliu, în general au densități mici, rotație rapidă, au inele și mulți sateliți.

Dup poziția lor față de Pământ

planete inferioare – Mercur și Venus;
planete superioare – Marte, Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun.

Planetele inferioare sunt mai aproape de Soare decât Pământul Ele au faze, ca Luna când este văzută de pe Pământ.
Planetele superioare sunt mai departe de Soare decât Pământul. Ele se văd întotdeauna în toatalitate sau aproape în totalitate.

Cronologic

planete clasice – Mercur, Venus, Marte, Jupiter, Saturn. Sunt cunoscute încă din timpurile preistorice; sunt vizibile cu ochiul liber.
planete moderne – Uranus, Neptun. Au fost descoperite în timpurile moderne; nu se văd cu ochiul liber.

De pe descoperă.ro am mai aflat următoarele:

Cu ajutorul telescopului Spitzer Space a fost descoperit primul sistem alcătuit din şapte planete de mărimea Pământului care orbitează aceeaşi stea, a anunţat NASA, miercuri, într-o conferinţă de presă. Trei dintre ele se află într-o zonă cu un mediu propice pentru a fi locuibil.

În cadrul sistemului TRAPPIST-1 au fost descoperite 7 planete asemănătoare Terrei care orbitează aceeaşi stea aflată la 40 de ani lumină depărtare de Pământ, a anunţat cercetătorul Thomas Zurbuchen, asociat al Science Mission Directorate din Washingron. Trei dintre cele şapte planete au fost descoperite în mai 2016.

Această descoperire din afara sistemului nostru solar este rară, deoarece planetele ar putea fi similare ca mărime cu Pământul, ceea ce înseamnă că ar putea avea apă pe suprafeţele lor şi eventual ar putea suporta forme de viaţă.

Planetele se află în constelaţia Vărsătorului. Aflându-se în afara sistemului nostru solar, aceste planete sunt cunoscute ca exoplanete. Sistemul de exoplanete este denumit TRAPPIST-1.

Școlărel de clasa a VI-a * Cling! Cling!

Am plecat la 10:00 dimineața!
Cu emoții și cu dorință de a-și revedea profesorii și colegii.

Cu flori pentru că ăsta este modul nostru de a ne exprima întâlnirea cu persoane dragi. Le oferim pentru a ne arăta respectul dar și pentru că ne face bine. Așa am fost educați și consider că nu este nimic anormal în asta. Nu căutăm nimic și nu insinuăm nimic. Dar gestul, în sine, cuprinde multe pe care unii nu reușesc să le înțeleagă/decanteze.

La școală era multă agitație, iar cei care însoțeau copiii erau, parcă, mai emoționați. Mulți știu ce anume urmează și câtă energie cere procesul de învățământ în ansamblul lui.

Imnul. Primar, preot, director, polițistă au vorbit pr rând. Repede și la obiect. Apoi s-a plecat spre clase. Cei mici, de la Pregătitoare au trecut pe sub podul de flori. Sufletele lor au încercat să agațe mulțimea de culori și miresme, dar și energia minunată pe care le degajă aceste plante. Cei mari știau deja drumul. El e același dar mintea lor e diferită. Prioritățile, dorințele, promisiunile parcă au mai crescut. Se spun multe în barbă. 🙂

Clasa frumoasă, curată, luminoasă. Elevii au aflat că au nu mai puțin de șase profesori noi. O doamnă s-a pensionat, alta a născut. Viața își urmează cursul firesc.
Teancurile de cărți, mai noi ori mai vechi, își așteaptau proprietarul. Cu el vor colabora un an școlar și vor încerca să-l facă să îndrăgească material de care se ocupă fiecare. Unele cărți au un handicap din start, la modul cum arată. Dar mi-am adus aminte de proverbul „Nu haina îl face pe om”.                                                           

S-a simțit multă tensiune dar și multă speranță pentru că la școală vii ca să înveți ceva. Dar ce ne rezervă viitorul nu avem de unde ști. Cunoaștem doar intențiile noastre.

An școlar pozitiv și bun! De asta cred că avem nevoie, elevi și părinți deopotrivă. De dascăli nu mai pomenesc.