Literatură pentru copii – „Momo” o fetiță care le-a înapoiat oamenilor timpul furat

Te-ai aștepta ca peste o poveste scrisă în 1973 să se fi așezat cumva timpul, dar odată ce începi să pătrunzi în ea, constați cu surprindere că e mai actuală ca niciodată. Poate da… poate nu! Dar asta parcă abia ar fi fost scrisă!                                     20170108_155648
După ce și Luca a citit „Povestea fără sfârșit” am trecut la următorul titlu pe care-l aveam în bibliotecă, al aceluiași autor: Michael Ende. Despre cum ne-a mers la suflet povestea lui Bastian, puteți citi mai jos.

„Povestea fără sfârșit” – primul proiect din clasa a V-a, la limba română

Între timp am reușit să achiziționez și „Punci cu porunci” pe care abia aștept s-o descoperim.

dscn8112

Dar să revin la cartea ce tocmai am terminat-o și de care ne-am despărțit cu greu. „Momo”, căci despre ea este vorba, e o fetiță micuță și slăbuță, cu un păr buclat de culoare neagră, cu ochi mari – la fel de negri ca și părul, extrem de murdară și neîngrijită. După prima întâlnire cu ea nu prea ți-ai dori să o ai prin preajmă asta pentru că Momo este o cerșetoare, fără o familie și abandonată pe străzi. Pentru că este în situația asta, fetița locuiește într-un amfiteatru părăsit iar acolo, în ruinele teatrului există câteva cămăruțe, pe jumătate dărâmate la ele ajungându-se printr-o spărtură a zidului exterior. Oamenii din vecinătate au reușit să-i amenajeze acolo ceva unde să poată dormi.                                                    dscn8114

Momo are mulți prieteni dar cei mai buni sunt Beppo Măturătorul și Gigi (Girolamo), povestitorul. Zi de zi fetița era vizitată la amfiteatru de multă lume, copiii se jucau și ascultau poveștile lui Gigi iar Momo îi asculta pe toți; pentru că asta era marea ei calitate, știa să asculte ca nimeni altul, cu inima și cu mintea dar și cu urechile bine ciulite. Și pentru că oamenii de fapt nu au nevoie de sfaturi ci de cineva care să-i asculte, ei reușesc să constate la finalul mărturisirilor că au găsit rezolvarea la problema lor.
Poate este important de specificat faptul că la Momo vin doar oamenii săraci și copii,dar printre copiii care se joacă acolo sunt și ai oamenilor bogați de care părinții nu mai au timp să se ocupe. Vin însoțiți de frați dar și de jucăriile lor sofisticate, pe care le primesc în schimbul faptului că sunt, oarecum, abandonați peste zi.

De fapt, lui Momo i-ar fi plăcut să se bucure, dar cei mai mulți dintre noii veniți nu știau să se joace. Ședeau îmbufnați și plictisiți, privindu-i pe Momo și pe prietenii ei cum se joacă. Uneori tulburau intenționat jocul, stricând totul. Nu de puține ori se iscau certuri și conflicte. Desigur că situația nu rămânea astfel, căci prezența lui Momo își făcea efectul chiar și asupra acestor copii, și curând începeau să aibă ei înșiși cele mai bune idei și să participe entuziasmați la joacă.

Mai era însă ceva ce Momo nu prea înțelegea. Începuse abia în timpul din urmă. Se întâmpla acum tot mai des ca unii copii să aducă tot felul de jucării cu care nu puteau să se joace cu adevărat – de pildă un tanc teleghidat ce putea fi lăsat să umble singur , dar care astfel nu era bun de nimic. Sao o rachetă spațială care, legată de un băț, vâjâia învârtindu-se în jurul lui, dar în afară de aceasta nu aveai ce face cu ea.

Bineînțeles că erau jucării foarte scumpe, cum prietenii lui Momo nu avuseseră niciodată – nici chiar Momo. Înainte de toate, jucăriile erau atât de desăvârșite, până în cele mai mici amănunte, încât nu mai era nevoie să contribui deloc cu propria imaginație. Așadar copiii ședeau de multe ori ceasuri întregi privind fascinați și totuși plictisiți la un asemenea obiect zbârnâind acolo. (…) De aceea se întorceau din nou la vechile lor jocuri, pentru care le ajungeau câteva cutii goale, o față de masă ruptă, un mușuroi de cârtiță sau un pumn de pietricele. Pe lângă ele erau în stare să-și imagineze orice. (pag. 66 – 67)

Eu una revăd în fiecare zi, aproape, imaginea descrisă de Momo. Copii înconjurați de o sumedenie de jucării dar care par și sunt foarte plictisiți.

Prezența Domnilor Cenușii schimbă povestea asta pentru că ei mint oamenii, furându-le timpul oamenilor. Au capacitatea de a se face nevăzuți și de-a înrobi pe cei cu care semnează contracte fără ca aceștia să-și dea seama. Singura care a reușit să le afle secretul a fost Momo.

Domnul cenuşiu rostise ultimele cuvinte aproape horcăind – îşi astupă însă gura cu ambele mâini. Ochii i se holbau şi o privea ţintă pe Momo. După un timp păru că-şi revine după un soi de buimăceală.
– Ce… ce-a fost asta? bolborosi el. M-ai tras de limbă! Sunt bolnav! Tu m-ai îmbolnăvit, tu!
Pe urmă continuă, aproape implorând-o:
– Am vorbit numai prostii, fetiţă dragă. Uită tot! Trebuie să uiţi, la fel cum ne uită toţi ceilalţi! Trebuie! Trebuie! (…)
Momo (…) nu uită nimic. Căci auzise adevăratul glas al unui domn cenuşiu.” (pag. 84-85)

Odată deconspirați, agenții cenușii încearcă să o elimine pe fetiță, dar ea e ajutată de Casiopeea, o broscuță țestoasă specială care putea prevede viitorul cu jumătate de oră înainte dar și care putea comunica cu ajutorul literelor ce-i apăreau pe carapace. Casiopeea îi arată lui Momo drumul către maestru Hora, un bătrânel care controlează timpul și îl oferă oamenilor. El reușește s-o lămurească pe fetiță de acțiunile agenților cenușii dar și de periculozitatea lor. La paragraful acesta gândul ne-a fugit atât la Alice cât și la Harry Potter.

Maestru Hora locuiește în Casa Niciunde acolo unde există niște flori ale clipelor. El le oferă oamenilor care fără de ele nu ar mai avea timp. Momo înțelege acum de ce agenții cenușii fumează tot timpul trabuc și ce anume ar trebui să facă pentru ca acest lucru să înceteze. Maestru Hora are un plan la care Momo dorește și trebuie să participe pentru a scăpa oamenii. După multe peripeții care te țin cu sufletul la gură, curajoasa fetiță reușește să elimine toți agenții cenușii, blocându-le accesul la magazia unde se aflau florile înghețate din care ei își confecționau trabucurile. Fetița deschide magazia unde erau depozitate florile înghețate iar acestea se reîntorc la posesorii lor. Timpul furat este adus înapoi iar viața oamenilor revine la normal.

dscn8119

Cred că povestea place așa de mult pentru că întâmplările sunt valabile și în lumea reală dar și pentru că se tratează relația dintre părinți și copii. Faptul că o fetiță de condiția lui Momo reușește să ducă la bun sfârșit o provocare atât de mare, te pune pe gânduri. Poate că mulți dintre noi, în goana după o existență decentă uităm să alocăm timp celor dragi considerând că darurile pot înlocui lipsa timpului petrecut împreună. Iar atunci când ne dăm seama, dacă o facem, e poate prea târziu pentru a mai schimba ceva. E atât de actuală toată tema abordată! Sunt atât de mulți copii care nu petrec în compania părinților nici câteva minute pe zi. Sunt lăsați la afterschool ori târâți de cine știe cine la tot soiul de activități pentru a li se umple timpul. Apoi, asupra lor se revarsă zeci de cadouri care mai de care mai sofisticate ori de ultimă generație. Dar acestea nu pot compensa timpul petrecut împreună.

„Momo” este o carte pe care ar trebui s-o citească și copii dar și adulți, deopotrivă. Și nu aveți grijă, nu vă veți irosi timpul!

Lasă un răspuns

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: