Îi propuneam lui Luca, la începutul lunii, să aleagă din raftul în care s-au adunat mai multe titluri de la Editura Art, mai bine spus Grupul Editorial ART (Youngart) o carte pe care s-o citească printre teme și celelalte activități școlare. A pus mâna pe „Pasăre cântătoare” fără a justifica în vreun fel alegerea.
A început s-o citească și după câteva zeci de pagini mi-a spus că e mult prea tristă și mă roagă s-o citesc și eu. Ceea ce am și făcut.
Nu durează mult să o citiți, iar povestea este cutremurătoare, impresionantă. După ce a văzut că o citesc și eu, a putut s-o termine și el. Probabil a avut nevoie de cineva cu care să poată vorbi pe marginea ei și pot să afirm că am făcut-o din plin. Iar povestea asta a adus în discuție o seamă de întâmplări ce au loc în școală dar și cum sunt tratați copiii ce sunt diagnosticați cu diferite dizabilități. Pentru că, din păcate, școala și societatea românească nu este capabilă să gestioneze aceste probleme delicate, de multe ori stricând ceea ce se face acasă, la terapiile urmate sau la consilierile de care acești copii au parte datorită suportului părinților.
La noi, dacă recunoști că suferi de o problemă sau alta, mulți sunt care nu știu cum să te afunde nicidecum să te încurajeze sau ajute să ți-o rezolvi. Și intervine hărțuiala și batjocora, poate cele mai greu de gestionat.
Poate dacă ne-am opri și-am explica mai mult copiilor noștri ce înseamnă aceste dizabilități și cum putem veni în ajutorul celor care le au, lucrurile s-ar așeza mai repede pe un făgaș firesc și normal.
Povestea, în linii mari, sună așa:
Caitlin este o fetiță care suferă de sindromul Asperger, o boală care face parte din spectrul autist. Copiii cu sindromul Asperger au dificultati adesea în a se integra la școală sau în diverse alte medii sociale. Deși nu există nici un leac pentru afecțiunea lor, ei pot fi instruiți să se acomodeze.
Ei bine, micuța Caitlin este extrem de sinceră și minunată, directă și candidă. Pierderea fratelui ei într-un atac armat, o face să-și piardă sprijinul dar ea nu vrea să abandoneze lupta. Rămânând alături numai de tată, pentru că și mama s-a prăpădit înaintea fratelui, această fetiță caută Împăcarea și ajutată de psihologul școlii reușește să dărâme zidurile ce sunt împrejurul ei. Își face prieteni și termină proiectul fratelui ei pentru Cercetași, găsind finalitatea unei situații care părea eternă și fără ieșire. Iar în acest demers tatăl este alături de ea. Tatăl care are tot atâta nevoie de sprijin pe cât are și copila, asta pentru că nu reușește să înțeleagă de ce toate aceste evenimente nefericite s-au întâmplat în viața lui.
Sunt numeroase situațiile în care simți nevoia să citești încă o dată paragraful pe care tocmai l-ai terminat.
„Cenuşiul dinafară e înăuntru. Înăuntrul livingului. Înăuntrul cufărului. În mine. Totul e atât de cenuşiu încât dacă aprind veioza mă înţeapă ochii şi mă dor. Aşa că toate becurile sunt stinse. Dar tot e prea luminos. Ar trebui să fie întuneric înăuntru şi asta-mi doresc, aşa că-mi bag capul sub perna canapelei şi simt perna moale şi grea pe cap şi o apăs şi mai tare, astfel încât intru sub ea cu umerii şi cu pieptul, şi greutatea ei mă împiedică să plutesc şi să cad şi să plutesc şi să cad asemenea unei păsări. „
„Îmi simt ochii fierbinţi şi mă mănâncă şi totul e înceţoşat şi-mi amintesc că un lucru bun pe care pot să-l fac e să înceţoşez culorile şi formele astfel încât să devină neclare şi calde în loc de ascuţite şi reci. Numesc lucrul ăsta împluşare. Dacă înceţoşezi barele pentru căţărat şi copiii, toate devin moi şi pufoase ca nişte animale de pluş. Şi poţi să uiţi unde eşti şi să te prefaci că eşti altundeva, cum ar fi sub un pat cu animalele tale de pluş.”
Am reușit să aflăm mai multe detalii despre această suferință, iar pe măsură de informațiile sporeau la fel se întâmpla și cu întrebările. De un mare ajutor ne-au fost explicațiile date chiar de Caitlin. Faptul că persoanele care suferă de sindromul Asperger nu-și pot arăta emoțiile nu înseamnă că ele nu le au. Sunt două aspecte complet diferite, evidențiate de autoare și care merită ținute minte.
Dacă doriți să vedeți cum luptă o fetiță pentru a relaționa, cum parcurge un proces complicat prin care să le arate celorlalți că are emoții, dar și cum ne putem noi comporta pentru a veni în ajutor, citiți cartea. Merită cu adevărat!
