Cine spune că nu putem organiza, alături de copii, minunate activități în care să aducem în actualitate informații pierdute în negura vremurilor? Putem, dar pentru asta este nevoie de timp și determinare, bucurie și dorința de a învăța.
În urma câtorva proiecte de genul acesta, pe care le-am înlesnit copiilor, am auzit voci ale colegilor care spuneau:
-Dar ce, l-ai făcut tu? Pe tine te ajută maică-ta!
Ori a înlesni și ajuta un copil în a-și realiza un proiect nu e unul și același lucru cu a-l face tu. El nu are mijloacele financiare necesare pentru a achiziționa materialele necesare și poate, pe alocuri, nici abilitățile complexe efectuării lui. Ori dacă-l îndrumi, arătându-i pașii necesari și lăsându-l pe el să-I execute, se cheamă că a realizat el proiectul. Aici sper că sunteți de acord cu mine.
Așadar, pentru a elimina aceste remarci răutăcioase, voi atașa etapele care au dus într-un final la cel mai frumos proiect realizat vreodată de Luca, alături de un coleg și prieten drag, Sebi.
Tema suna așa; realizează/confecționează un zigurat.
Pentru cine nu este pus în temă sau a uitat:
Ziguratele erau temple uriaşe construite pentru venerarea zeilor. Erau construite din lut şi argilă şi aveau trei sau patru secţiuni. Erau foarte înalte, pentru a rămâne uscate în timpul inundaţiilor. Numai ziguratul din Ur a rămas în picioare, deoarece constructorii din epocile mai târzii au învăţat că arderea cărămizilor le va face mai rezistente. Era o construcţie în formă de turn, cu mai multe niveluri în retrageri succesive, încununate printr-un sanctuar numit „cerul”, fiecare etaj al ziguratului fiind altfel colorat.
Ziguratul asigura un loc sigur pentru preoţi în caz de inundaţie. Deoarece singurul mod de a intra în templu era pe cele 3 scări, locul era foarte uşor de apărat împotriva spionilor care voiau să fure ritualurile preoţilor. Aceste ritualuri includeau sacrificarea unor animale şi arderea acestora. Fiecare zigurat făcea parte dintr-un complex care includea o curte, locuri de depozitare a hranei şi mici locuinţe în jurul căruia se construia oraşul.
Ziguratele mesopotamiene nu erau locuri de rugăciune şi ceremonie pentru public. Mesopotamienii credeau că ziguratele erau locuri sfinte prin intermediul cărora zeii intrau în contact cu omenirea. Fiecare oraş avea un zeu protector. Doar preoţii aveau dreptul să intre în zigurat şi aveau responsabilitatea de a le satisface „nevoile” zeilor. Datorită acestui fapt, preoţii au devenit personaje puternice în societatea mesopotamiana. Cel mai vechi Zigurat descoperit este Ziguratul Sialk din Kashan care datează din mileniul al 3-lea înaintea Erei Creştine.
Complexul religios era format dintr-un Zigurat (în cazul acesta Ziguratul Etemenanki), un templu, locuri de depozitare a proviziilor, spaţii de locuit şi o curte. De obicei complexul religios era amplasat în centrul oraşului.
Orice zigurat era o uriaşă suprapunere de prisme dreptunghiulare din ce în ce mai mici, al căror număr putea ajunge până la şapte (sumerienii aveau convingerea că zeii coborau din cer în şapte zile), şi care erau legate între ele prin rampe de acces. Baza unui zigurat avea forma pătrată. Se spunea că în aceste temple zeii veneau să se odihnească, aşa că ziguratele erau luxos împodobite. Ziguratele puteau să aibă până la 100 m înălţime. Pentru mesopotamieni, ziguratul era un fel de punte între cer şi pământ, în vârful căruia oficia „păstorul popoarelor”: – în acelaşi timp împuternicitul zeilor pe lângă oameni şi al oamenilor pe lânga zei.
Ei bine, toate aceste informații le-am citit copiilor în timpul în care au executat macheta.
Prima etapă a fost aceea a decupării părților componente. Ele cuprind 5 bucăți pătrate de polistiren, cea mai mare având latura de 50 de centimetri iar cea mai mică de 10 centimetri. După un model făcut pe hârtie, au fost marcate și tăiate dintr-o placă mare de polistiren.
Apoi, cele cinci bucăți rezultate au fost căntuite, cu ajutorul unui cutter. Aici trebui făcută o protecție a muncii înainte de a folosi cutter-ul pentru că este extrem de periculos. Aș spune că la vârsta asta nu este indicat de-al folosi fără să fie un adult în preajmă. Așadar, mare grijă!
Următoarea etapă a fost aceea de a fixa, pe o coală de carton, piesa cea mai mare. Au pus pe spatele ei o bandă dublu-adezivă, pentru ca apoi să fie fixată și cu bolduri.
A urmat suprapunerea celor cinci piese pătrate și fixarea lor cu scobitori.
Templul ce trebuia montat în mijlocul acestei construcții a fost confecționat separat și fixat tot cu ajutorul scobitorilor.
Construirea scărilor a fost o treabă mai migăloasă asta pentru că a trebuit mai mult cioplit și potrivit în așa măsură încât să se vadă frumos și să corespundă, cât de cât, unui templu autentic.
Pentru că cei doi prieteni nu au dorit ca proiectul lor să rămână în faza asta și să fie mai complex, au vrut să-l picteze. Ceea ce au și realizat, cu multă voie bună!
S-au pictat, una după alta, scările, templul, plăcile templului. Și coloanele căzute de pe lângă temple au fost colorate.
După aceea, pentru a-i da o față mai frumoasă dar și mai complexă, am printat niște copaci, i-am laminat și decupat, au atașat o scobitoare și i-au pus pe lângă construcție.
Vor fi, poate, care vor spune că nu au ce căuta acești copaci, dar în documentarea noastră de pe internet am descoperit și aceste informații. Copiilor li s-a părut interesant. 24 de copăcei au fost confecționați pentru ca mai apoi ei să fie aranjați acolo unde au crezut băieții că este necesar.
Am petrecut 3 ore minunate, pentru că atât a durat confecționarea ziguratului. A fost o atmosferă foarte frumoasă în care am și meșterit dar am și recapitulat ceea ce s-a învățat la școală sau acasă. Am scos niște materiale de pe internet și băieții au completat un quiz. Nu cred că vor uita niciodată ce este un zigurat, cărei perioade îi aparține și cum istețimea și iscusința face ca să se vorbească despre un popor și peste câteva mii de ani.
N-ar fi putut face toate astea, oricâtă dorință ar fi avut, dacă nu existau materialele necesare. Lista este destul de lungă și cuprinde:
Polistiren cu grosime de 3 cm și o coală de carton 1000X80 centimetri
Cutter, foarfece
Vopsea acrilică în patru culori
Scobitori, bandă dublu-adezivă, bolduri
Copăcei printați, laminați, decupați
Voi continua să dau curs concretizării unor asemenea proiecte de câte ori va fi nevoie. Practic, e cea mai frumoasă modalitate de a învăța.
2 gânduri despre “Activități educative copii – Un zigurat prinde viață în secolul XXI. Proiect pentru ora de istorie clasa a V-a”
Superb proiect! Asa ar trebui sa invete copiii nostri!
Mulțumim! Da, și nu e imposibil de realizat, însă trebuie puțină implicare din partea adulților.