Machete didactice- Când suntem pregătiţi cu adevărat pentru a primi primul ,,bobocel” în viaţa noastră

Imagine

Atunci când lucram la această machetă, gândul mi-a fugit la momentul în care a apărut primul bobocel în viaţa mea.
Eram deja destul de coaptă, iar el, bobocelul, se lăsa aşteptat de multă vreme. Atunci când speranţa era aproape stinsă, a apărut el, având în mânuţe un bagaj imens de trăiri, sentimente şi stări, ce până la acea oră nu ştiam că există.
Toate mamele ştiu ce simt atunci când, după naştere, vin cu pruncul acasă. Eu una, la ambii copii am plâns de s-a scuturat cămaşa pe mine! Şi acum când îmi reamintesc, am acelaşi sentiment, chiar dacă au trecut atâţia ani.

Imagine

Nu ştiu cum este mai bine: să ai copil de tânără, sau să aştepţi ca acest lucru să se întâmple mai târziu, atunci când cariera şi viaţa sunt oarecum aşezate.
În ceea ce mă priveşte consider că bobocelul trebuie să între în viaţa unei femei nu foarte târziu, până la treizeci de ani, pentru că atunci vezi altfel lucrurile, Poţi spune că te dezvolţi odată cu el. Tinereţea îţi dă acea putere de-a fi convinsă că poţi muta munţii din loc şi că orice problemă are o rezolvare pozitivă.
Nici nopţile nu par a fi atât de împovărătoare iar pierderea uneia sau mai multora, nu atârnă ca o piatră de moară de gâtul mamei.
Imagine

Cât ar fi mama de emancipată şi modernă, tot în sarcina ei (numai sarcini peste tot!)cad aproape toate treburile, atât ale casei cât şi ale îngrijirii pruncului. Ori în primele luni ale venirii micuţului pe lume, mămicile sunt încăpăţânate şi refuză ajutorul bunicilor în ideea că le pot face ele pe toate.
Şi le pot, dar cu ce preţ?
Dacă privesc înapoi pentru mine a fost greu şi poate nu atât de mult la primul copil cât la cel de-al doilea. Aşteptat cu aceeaşi ardoare, şi cu ochii la ceasul biologic ce ticăia atât de ameninţător. Dar Dumnezeu mi-a arătat că se poate şi apariţia lui Luca pe Pământ

,,din ţara bebeluşilor, de unde a alunecat pe un tobogan galben, la adresa noastră”

mi-a demonstrat că mai există o paletă de sentimente necunoscută mie. Şi câte nuanțe poate cuprinde această paleta, nici nu bănuiţi!
Ori poate că de la primul prunc trecuseră aproape 11 ani? Asta ca să nu spun, că mai „crescusem” eu cu tot atâţia!
Faptul că cei doi copii ai mei au temperamente diferite mă face să experimentez o sumedenie de chestii pe care dealtfel nu aş fi avut ocazia să le parcurg. Unele sunt uşoare şi bune de îmbrăţişat, altele sunt covârşitoare şi greu de digerat. Căutarea soluţiilor ce duc la rezolvarea lor este mâncătoare de energii şi răbdare. Infinită răbdare!
Eu nu duc lipsă de răbdare şi determinare. Regret că nu am avut-o la aceeaşi intensitate şi atunci când eram eu copil.
Însă sunt fericită şi mulţumită că am crescut într-o casă sigură, caldă, protectoare şi plină de frumos. Iar pentru acest lucru trebuie să le mulţumesc părinţilor mei dragi, de care mă bucur în fiecare clipă şi cărora le doresc multă sănătate. Pentru că, în ciuda a ceea ce se spune, frumosul nu s-a născut după 89, ci după mine, chiar s-a subţiat.
De aceea ar fi minunat ca în fiecare familie şi fiecare mămică să aibă inspiraţia de a alege pentru boboceii lor un parcurs bun.
Poate nu foarte sofisticat, poate nu prea alambicat ci doar unul ce are ca postament valori adevărate, trainice.

Inspiraţie maximă vă doresc!

Lasă un răspuns

2 gânduri despre “Machete didactice- Când suntem pregătiţi cu adevărat pentru a primi primul ,,bobocel” în viaţa noastră”

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: