machetedidactice.com

Activități educative copii – A venit Ela!

Știu, ca multe alte mămici am așteptat cu mare interes sosirea Elei în casa noastră. Nu ne-am făcut nici o problemă că nu vom putea vorbi cu ea. Nu i-am povestit absolut nimic copilului din informațiile aflate în urma lecturării recenziilor făcute atât de Camelia dar și de Laura. Am citit cu interes părerile lor. M-am tot gândit cum va reacționa Luca la vederea ei, cu atât mai mult cu cât a văzut / simțit și freamătul meu.

Am avut de așteptat destul de mult, pentru că s-a creat o complicație și comanda s-a prăpădit. Inspirația m-a făcut să sun pentru a vedea ce și cum iar acest telefon a fost de bun augur. Am luat legătura cu doamna de la Merlin, iar cărțile primite de le ai au reprezentat cel mai frumos cadou trimis vreodată de cei din domeniu.

Am fost atât de încântați, nu aveți idee!

DSC_2525

Pe lângă ambalajul atât de frumos și cartolina personalizată, Luca a mai găsit în interior, o dedicație făcută de autoare. Câteva cuvinte pe care, sunt convinsă, nu le va uita. Deci iată, încă de la prima pagină, cuvintele și-au demonstrat puterea! 🙂 Mulțumim frumos, Victoria Pătrașcu!

DSC_2531

Am asistat la manifestările lui. Am privit, abținându-mă a interveni, pentru a nu schimba cursul rostirilor lui. Din start mi-a spus că nu o citește acum, pentru că nu a terminat cartea pe care o lecturează, „Uriașul meu prietenos” de Roal Dahl. Dar, cartea a fost răsfoită, mângâiată, pipăită, mirosită.

DSC_2517

Modul în care s-a petrecut prima întâlnire a lui Luca cu Ela, îl puteți urmări mai jos. Veți vedea cum privirile și mintea lui au alunecat mai întâi pe litere. A fost surprins de varietatea modului în care sunt tipărite aceste literele. Apoi totul a curs firesc, normal.

A sosit Ela! – video

Vreau să spun că aseară, târziu, a terminat cartea pe care o lectura. Cu acest prilej a încheiat de citit toate cărțile scrise de Roal Dahl, despre care voi scrie în zilele ce urmează. Așa că, drumul pentru întâlnirea cu Ela nu mai are nici o piedică. Unde mai pui că urmează un week-end. 🙂

Așa a decurs prima întâlnire cu Ela cea fără de cuvinte. Dacă vă vorbi sau nu, vă vom ține la curent. Dar am speranța că se vor înfiripa multe discuții între ei. Dacă mă întrebați de ce cred asta, nu știu cum să vă răspund, acum.

Lasă un răspuns

%d