M-am întors la Rainbow Land după o săptămână în care mi-a fost dor. Un dor pe care nu știu foarte bine cum să-l explic, dar pe care l-am simțit în toată perioada asta în care am fost plecată. Mi-a fost dor de loc, de atmosfera de aici, de copii, de poveștile noastre și de felul în care se așază lucrurile atunci când suntem împreună.
Am mai trăit veri la Rainbow Land. Și anul trecut am făcut ateliere de vară, doar că atunci am avut o pauză în luna august. Anul acesta am fost aici toată vara, fără o întrerupere atât de mare. Poate că tocmai continuitatea asta, faptul că ne-am văzut mereu și că am construit lucruri împreună, a făcut ca dorul de acum să fie altfel. Mai adânc, poate. Mai greu de pus în cuvinte.
Știu doar că m-am întors cu bucurie. Și că mi-a fost tare dor de ei.
Astăzi m-am bucurat să-i văd din nou pe Fabian, Iris, Darius și Samia, pe care nu-i mai întâlnisem de o săptămână. Au început școala și, odată cu ea, au venit și primele zile într-un ritm nou: trezitul mai devreme, alarmele care sună dimineața, pregătirea pentru școală, colegii, doamna învățătoare sau doamna educatoare, cărțile și caietele.
M-am reîntâlnit și cu Bogdănel, Casandra și Petruț, copii de care mi-a fost foarte dor.
A fost una dintre acele revederi care nu au nevoie de prea multe explicații. Ne-am îmbrățișat, ne-am bucurat unii de alții și ne-am așezat, încet, în atmosfera noastră.
Afară turna cu găleata. Era frig, umezeală, o lumină de toamnă și genul acela de vreme care te îndeamnă să stai la povești, să citești o carte frumoasă, să meșterești ceva și să te bucuri de un spațiu cald, în care nu trebuie să te grăbești.
Și m-am gândit, încă o dată, că Rainbow Land este locul în care petrecem timp de calitate. Nu doar facem activități. Ne vedem, ne ascultăm, ne povestim săptămânile, ne descoperim stările și ne bucurăm de lucrurile mici.
Înainte să ne apucăm de activități, am vorbit despre școală.
Despre colegi, despre cum este atmosfera, despre doamna învățătoare sau doamna educatoare, despre ce le-a plăcut și ce nu le-a plăcut în săptămâna care a trecut. Despre cărți și caiete, despre trezitul mai devreme decât de obicei și despre ritmul acesta nou în care copiii au intrat odată cu începutul anului școlar.
A fost o discuție simplă, așa cum sunt multe dintre discuțiile noastre, dar importantă. Pentru că uneori, înainte să faci orice activitate, ai nevoie să te așezi puțin. Să spui ce ai pe suflet, să povestești ce s-a întâmplat în ultimele zile și să vezi cum se simt ceilalți.
În general, vibe-ul a fost unul bun. Copiii au fost veseli, curioși și bucuroși că ne-am revăzut.
Samia a fost ceva mai obosită și mai îngândurată. Samia este un copil extrem de sensibil și m-am gândit că poate și vremea de afară, rece și umedă, a contribuit la felul în care s-a simțit astăzi.
Am lăsat lucrurile să fie așa cum au fost. Cu bucurie, cu energie, cu un pic de oboseală și cu stări diferite, pentru că și asta face parte dintr-o zi petrecută împreună.
Am adus astăzi o poveste care, la prima vedere, pare că nu are nicio legătură cu ceea ce se întâmpla afară.
Dar poate că tocmai asta este frumusețea poveștilor. Le poți așeza în orice anotimp, în orice zi și în orice stare. Ele își găsesc locul.
Povestea de astăzi a fost Vrăjitorul din Oz.
Cartea abia o primisem. Mi-o adusese curierul și eram foarte nerăbdătoare să o descopăr împreună cu copiii. Este o carte interactivă, extraordinar de frumoasă, care ne-a cucerit de la primele pagini.
Copiii au fost încântați să o vadă. Au analizat-o, au descoperit elementele interactive, s-au bucurat de felul în care este construită și au primit-o cu entuziasm în locul nostru de povești frumoase.
Am citit o bună parte din ea și am simțit că a fost alegerea potrivită pentru ziua de astăzi. O poveste caldă, cu aventură, personaje îndrăgite și multe lucruri de descoperit.
Și, pentru că a plăcut atât de mult, poate că nu ar fi rău să o aibă și părinții acasă. Este genul de carte pe care o poți citi împreună cu copilul, pe care o poți răsfoi de mai multe ori și care aduce un plus de bucurie prin interactivitatea ei.
Vrăjitorul din Oz este o carte pe care eu am cumpărat-o de la Bookzone.
După poveste, ne-am apucat de meșterit.
Am ales să colorăm niște frunze în culorile toamnei, folosind celebra deja spumă de ras și colorant alimentar.
Este una dintre acele tehnici care le plac foarte mult copiilor. Are ceva senzorial, ceva neașteptat și, în același timp, foarte creativ. Nu știi exact cum va ieși fiecare model, iar tocmai această mică surpriză face parte din farmec.
Am pregătit materialele, am lucrat cu spuma de ras și cu coloranții alimentari și am obținut niște modele foarte frumoase. Frunzele au prins culori de toamnă, fiecare într-un fel al ei, cu forme și combinații care ne-au plăcut.
Le-am pus la uscat, pentru că aveam să revenim la ele mai târziu.
Și am revenit.
După ce frunzele s-au uscat, copiii le-au decupat și le-au montat pe o coală maro. Am adăugat și o pensulă lângă ele, ca și cum pensula aceea ar fi pictat frunzele în culorile toamnei.
Mi-a plăcut mult ideea aceasta. O compoziție simplă, dar care spune o poveste: toamna pictată de noi.
Toți copiii au făcut lucrarea. Iar la final, deasupra, au scris cu pixuri cu gel, din cele sclipitoare, numele lor și Toamna lui 2026.
Mi se pare tare frumos să rămână astfel de lucrări. Nu doar ca amintire a unei activități, ci ca o mică mărturie a unei zile, a unei perioade, a unui început de toamnă.
Câteva fișe, un pic de relaxare și provocări matematice
În timp ce frunzele noastre se uscau, ne-am mai relaxat câteva minute și apoi am trecut la câteva fișe de completat.
Cei mititei au primit activități potrivite vârstei lor, în care au avut de găsit elemente de toamnă.
Fabian făcuse deja acest tip de activitate înainte să plece la școală, în atelierele din ultima săptămână, așa că pentru el am pregătit alt material de colorat.
Am încercat să țin cont de ceea ce făcuseră deja copiii, astfel încât fiecare să aibă ceva potrivit pentru el și să poată lucra cu plăcere.
Cei mari, în schimb, au primit o provocare matematică.
Am văzut ideea pe blogul Ema la școală, după care am mers mai departe, am scormonit și am căutat originea acestor materiale. Mi-a plăcut ideea și am vrut să o încercăm și noi.
I-am provocat pe Iris, Samia, Darius și Casandra să găsească numerele de la 1 la 100 în ordine.
Pentru Iris și Samia, provocarea a fost să le găsească în ordine crescătoare.
Pentru Casandra și Darius, în ordine descrescătoare.
Am vrut să vedem cine le găsește în cel mai scurt timp.
Le-am dat și individual, înainte de provocarea în perechi. Evident, primul care a terminat a fost Darius, el fiind și cel mai mare dintre ei.
Apoi, Casandra și Darius s-au încadrat în șapte minute la provocarea lor. Atât a durat.
Mi-a plăcut să-i văd concentrați, atenți, căutând numerele și încercând să se descurce cât mai bine. Sunt activități simple, dar care aduc multă bucurie atunci când sunt transformate într-o provocare și când copiii simt că au ceva de descoperit.
Și, bineînțeles, un pic de competiție prietenoasă nu strică niciodată.
Mă uit acum la ziua de astăzi și mă gândesc cât de multe am făcut, de fapt.
Am vorbit despre școală. Ne-am reîntâlnit. Am citit. Am descoperit o carte nouă. Am lucrat cu spumă de ras și colorant alimentar. Am pictat frunze, le-am pus la uscat, le-am decupat și le-am transformat într-o lucrare de toamnă. Am completat fișe, am căutat numere și ne-am provocat unii pe alții.
Și, printre toate acestea, ne-am bucurat că suntem din nou împreună.
Eu am fost zilele acestea extrem de agitată. Am avut în minte mai multe materiale, mai multe abordări, mai multe lucruri pe care aș fi vrut să le fac cu ei. Uneori, când îți este dor de un loc și de oamenii din el, parcă vrei să recuperezi totul dintr-o dată.
Dar mai avem timp.
Toamna este lungă și avem multe zile înainte. O să se așeze toate, ușor-ușor. O să găsim ritmul nostru, o să descoperim alte povești, o să meșterim, o să râdem și o să învățăm împreună.
Nu trebuie să facem totul într-o singură zi.
Astăzi a fost suficient să ne revedem, să ne îmbrățișăm și să ne bucurăm unii de alții.
Și sunt foarte fericită.
Fericită că m-am întors la Rainbow Land. Fericită că am regăsit locul, atmosfera și copiii. Fericită că avem din nou zilele noastre împreună.
Poate că acesta este, până la urmă, unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le construim aici: continuitatea. Faptul că revenim, că ne așteptăm, că ne este dor și că, atunci când ne revedem, ne simțim din nou acasă.
A fost o zi rece și ploioasă de toamnă.
Dar la Rainbow Land a fost cald.
Și tare frumos.
