Machete didactice – Clasa Pregătitoare, Clasa Albinuțelor de la poalele pădurii

Spuneam ieri, că la școala de la poalele pădurii funcționează mai multe clase. Chiar dacă săli sunt doar trei, aici veți găsi atât elevi de grădiniță cât și din clasele primare. Despre cei din clasele I – IV v-am povestit mai pe îndelete ieri. Cum am reușit, ca- ntr-o formulă completă, eu, dascăli, părinți, să dăm o nouă dimensiune ambientului.

DSC_0937 DSC_0938

Dar nu am pomenit nimic despre Clasa Pregătitoare, care funcționează într-o sală diferită și care, după nouă cerință a ministerului, trebuie amenajată ca o grupă pregătitoare. Se numește Clasa Albinuțelor, iar decorul a fost confecționat după cum spune și numele. Tema aceasta a albinuțelor este foarte ofertantă, pentru că aceste insecte pot fi reprezentate în foarte multe moduri. Stupul, mierea, florile pot întregi într-un mod plăcut întreaga scenă.

DSC_0943

Personajul principal este o albinuță drăgălașă, veselă și plină de elan. Este mare, are peste 60 de centimetri, dar am dorit a se vedea cine este vedeta.

DSC_0976

Am confecționat și aici un avizier, pe care doamna va atașa cele necesare fiecărei lecții în parte. Dimensiunea lui este de 70 centimetri/ 120 centimetri.

DSC_0944 (2)DSC_0945 (2)

Deasemenea, am dorit să aduc în atenția lor, cele 7 zile ale săptămânii care pot fi asociate și cu cele 7 culori ale curcubeului. Voi mai confecționa încă trei borcane cu miere, pentru a avea cifrele complete până la 10.

DSC_0971DSC_0972

Din acest cadru nu putea lipsi stupul, iar aici am confecționat unul de pădure, nu cel al unui apicultor. Am considerat că dă mai bine 🙂 Se vede cu ochiul liber și cred că se și aude, ce zumzăială este acolo!

DSC_0966

Florile sunt vesele și foarte sclipitoare. La propriu!

DSC_0975 DSC_0977

Cât despre bucuria copiilor, ce să mai povestesc?! Au fost atât de drăgălași, sinceri și inocenți. Îmbujorați și nerăbdători să vadă care sală este mai frumoasă. Au numărat elementele ce au fost montate în fiecare clasă, iar o fetiță de clasa a IV-a m-a întrebat… cât costă o floare? Tare și-ar dori și ea una! 🙂

Albinute Valeni machete colaj

Lasă un răspuns

16 gânduri despre “Machete didactice – Clasa Pregătitoare, Clasa Albinuțelor de la poalele pădurii”

%d blogeri au apreciat: