Muzica și marea noastră performanță: să ascultăm
Am continuat să descoperim Carnavalul animalelor, ajutați de acordurile acestei compoziții atât de frumoase, scrisă de Camille Saint-Saëns acum mai bine de 150 de ani.
Și astăzi am simțit că am făcut un mic pas înainte.
Am ajuns la o performanță care, poate, pentru un adult pare firească, dar pentru un grup de copii este o adevărată reușită: am stat, am ascultat, am privit și am dialogat despre ceea ce auzeam.
Nu, nu în liniște deplină. Nici nu ne propunem încă asemenea performanțe! Dar am reușit să rămânem conectați la muzică, să urmărim imaginile și să vorbim despre ritmuri, instrumente și animale.
Iar dialogurile cu copiii sunt, de fiecare dată, spumoase. Ei aduc în discuție ceea ce au văzut, ceea ce au auzit, experiențe personale, lucruri care li se par spectaculoase sau pur și simplu întrebări care le apar pe loc.
Încerc să le răspund tuturor. Evident, nu reușesc întotdeauna. Nu sunt o enciclopedie și nici nu vreau să pretind că sunt. Sunt momente în care le spun sincer: „Nu știu. Hai să căutăm împreună.”
Și cred că și asta este o lecție importantă: că nu trebuie să avem toate răspunsurile pentru a putea învăța.
După ce am urmărit și ascultat toate cele 14 capitole ale compoziției, am trecut mai departe, către activitățile noastre.
Decupăm, unim și descoperim
Prima provocare a fost una de îndemânare și răbdare: o partidă serioasă de decupat.
Apoi am continuat cu un exercițiu de unire a punctelor. Și, pe măsură ce liniile au prins contur, au început să apară… instrumente muzicale.
A fost una dintre acele activități simple, dar care îi țin pe copii concentrați și le oferă satisfacția descoperirii. La final, ceea ce părea inițial doar o serie de puncte și linii s-a transformat într-o imagine recognoscibilă.
Un mic dejun consistent înainte de următoarea provocare
După atâta concentrare, am avut nevoie de energie.
A urmat un mic dejun consistent, pentru că și micii exploratori au nevoie de combustibil înainte de următoarea aventură.
Și am mers mai departe.
Matematică în culori
Am pregătit apoi niște fișe de colorat, dar, ca să capete culoare, copiii au trebuit mai întâi să facă niște socoteli.
Adunări, scăderi și puțină atenție la rezultate.
Fiecare rezultat le indica o anumită culoare, astfel încât matematica a devenit, discret, parte dintr-un desen care se construia pas cu pas.
Îmi place mult genul acesta de activitate, în care copiii nu simt neapărat că „fac matematică”, pentru că matematica este ascunsă într-o provocare mai mare și mai plăcută: aceea de a vedea ce imagine se va forma la final.
Animalele ascunse sub stratul de răzuire
Apoi am avut o partidă de „scratch” — de răzuit, adică — și au apărut niște animale absolut spectaculoase.
Foarte frumos realizate, foarte colorate, iar reacțiile copiilor au fost pe măsură.
Au fost încântați să descopere, puțin câte puțin, imaginile ascunse. Este ceva fascinant în gestul acesta de a răzui o suprafață și de a nu ști exact ce vei găsi dedesubt.
Și, pentru final, slime!
Pentru final îmi doream ceva apoteotic.
Ei bine… aproape că a fost.
De data aceasta am încercat să facem slime folosind spumă de ras. În imaginația mea, rezultatul trebuia să fie spectaculos.
În realitate, procentul de reușită a fost, să spunem elegant, sub 50%.
Slime-ul nostru nu a ieșit chiar așa cum mi-am dorit. Dar, privind copiii, mi-am dat seama că uneori rezultatul final nu este cel mai important.
Mirosul, textura, senzația tactilă, amestecul făcut cu degetele, curiozitatea de a vedea ce se întâmplă — toate acestea au fost trăite din plin.
Și nu s-a supărat nimeni.
Pentru că, până la urmă, nu ne iese întotdeauna totul.
Vom mai încerca. Vom schimba ceva, vom căuta o altă rețetă și vom persevera. Asta face parte din învățare la fel de mult ca reușita.
O secvență care m-a mâhnit puțin
Ziua a avut însă și un moment care m-a făcut să mă opresc puțin și să mă gândesc.
Astăzi, Simona nu a putut fi alături de noi din cauza stării ei de sănătate, așa că l-a delegat pe fiul ei, Darius, să-i țină locul.
În timpul atelierului, i-am luat telefonul lui Darius. Are tendința de a sta destul de mult pe telefon, iar eu încerc să păstrez în timpul activităților noastre cât mai puține asemenea distrageri. Nu i-a fost ușor să accepte și a existat, bineînțeles, și un moment de nemulțumire.
Până la urmă, însă, a înțeles.
Cu aproximativ zece minute înainte de final, când activitatea era deja încheiată și eu strângeam lucrurile — eram plină de sclipici, de slime și de toate cele — Darius mi-a cerut telefonul.
I l-am dat.
Am considerat că, dacă atelierul se terminase, nu mai era un motiv să îl țin.
El s-a dus pe canapea, iar copiii s-au strâns în jurul lui, ciorchine. Nu a trecut mult și au intrat părinții.
Iar reacțiile lor mi-au spus multe.
Mi s-a părut nedrept, într-un fel greu de explicat, pentru că eu sunt omul care nu stă pe telefon în timpul activităților și care încearcă să le ofere copiilor același reper: că putem fi împreună fără să avem mereu un ecran în față.
Poate că, privindu-i pe copii adunați în jurul telefonului, am simțit mai ales contrastul.
Nu pentru că Darius ar fi făcut ceva extraordinar de grav. Nu despre asta este vorba.
Ci pentru că, în acea clipă, fețele părinților au spus foarte mult.
Iar eu am rămas cu un mic nod în suflet.
Dar și asta face parte dintr-o zi reală. Nu toate lucrurile sunt perfecte, nu toate situațiile se așază exact așa cum ne-am dori.
Și mâine vom continua.
De fapt, vreau ca toată săptămâna să rămânem în compania Carnavalului animalelor. Este o lucrare care merită ascultată, redescoperită, povestită și, mai ales, trăită împreună cu cei mici.
Mai am câteva activități pregătite și abia aștept să văd unde ne mai poartă muzica.
Pentru că, dacă astăzi am avut și un mic succes — copiii au stat și au ascultat mai mult decât în oricare dintre zilele de până acum — și un mic eșec — slime-ul nostru nu a vrut să coopereze — atunci poate că tocmai asta este povestea unei dimineți frumoase.
Am ascultat. Am întrebat. Am calculat. Am decupat. Am răzuit. Am amestecat. Am râs. Am descoperit. Și am învățat că uneori reușita înseamnă pur și simplu să mai încerci o dată.
Iar mâine… mai vedem noi ce ne pregătește Carnavalul.
