Am început, așadar, cu o audiție. Am ascultat din nou fragmente din Carnavalul animalelor, iar copiii au intrat treptat în lumea lui Saint-Saëns, o lume în care animalele devin personaje, iar muzica le spune poveștile fără să fie nevoie de prea multe cuvinte. Îmi place tot mai mult tema aceasta și, pe măsură ce înaintăm în săptămână, îmi dau seama cât de generoasă este: oferă mereu o altă ușă către imaginație, către joc, către mișcare și către învățare.
După muzică, am trecut la câteva exerciții pentru minte, coordonare și atenție. Și, ca de fiecare dată, ceea ce pare simplu pe hârtie se poate transforma într-o adevărată provocare atunci când îl încerci.
Primul exercițiu a pornit de la câte un dreptunghi de hârtie pentru fiecare palmă. I-am rugat pe copii să mototolească hârtia, fiecare mână lucrând individual, iar apoi să o îndrepte, tot cu o singură mână. Un exercițiu aparent banal, dar care a cerut concentrare, coordonare și răbdare. Mâinile au trebuit să „gândească” separat, iar copiii au descoperit că uneori ceea ce pare foarte ușor devine surprinzător de dificil atunci când nu te poți ajuta cu cealaltă mână.
Al doilea exercițiu a fost și mai provocator. Pe mijlocul paginii era scrisă o cifră, iar de-o parte și de alta se aflau multe buline. Fiecare copil trebuia să încercuiască exact numărul de buline indicat de cifra din centru, folosind ambele mâini în același timp, cu câte un creion în fiecare mână. Aici am văzut de toate: copii cărora le-a ieșit din prima, copii care au avut nevoie de mai multe încercări și copii care, după ce au greșit, s-au întors la exercițiu cu și mai multă determinare.
Și poate că tocmai acesta a fost unul dintre lucrurile frumoase ale zilei: nu faptul că tuturor le-a ieșit imediat, ci faptul că nu s-au lăsat descurajați atunci când nu le-a ieșit. Au repetat, au încercat din nou, au căutat soluții. Uneori, cea mai importantă reușită nu este răspunsul corect, ci hotărârea de a mai încerca o dată.
Am revenit apoi la lumea animalelor și am dat culoare unor personaje din muzica ascultată. Au apărut pe mesele noastre girafe, elefanți, pești, tigri și lei – fiecare așteptând să primească personalitatea și culorile imaginate de copilul care îl lucra. A fost o activitate liniștită, atentă, în care muzica și arta s-au întâlnit firesc.
La masa de prânz, preferințele zilei au fost clare: sandviș și iaurt cu cereale. După atâtea exerciții, lucru manual și concentrare, pauza a venit binevenită.
Apoi am trecut la confecționarea măștilor. Le-am dat culoare, le-am personalizat și, după ce au fost gata, măștile au prins viață în mâinile copiilor. A urmat un mic joc de rol, în care fiecare s-a putut transforma pentru câteva clipe în altcineva. Mi se pare fascinant cât de repede se schimbă lumea unui copil atunci când îi pui o mască: imaginația pornește aproape instantaneu, iar o bucată de carton colorat devine personaj, poveste și pretext pentru joc.
Meștereala zilei a fost una dintre cele mai delicate activități de până acum. Am lucrat pe modele de insecte și am lipit perluțe, una câte una, construind cu răbdare mici tablouri. Și ce surpriză frumoasă au fost la final! Modelele au devenit atât de fine, de luminoase și de diafane, încât copiii au fost încântați de ceea ce au reușit.
Și, lucru care m-a bucurat enorm, toți au terminat. Fără excepție.
Fiecare și-a luat tabloul acasă, așa cum se întâmplă cu tot ceea ce lucrăm aici. Îmi place ideea aceasta de a pleca în fiecare zi cu ceva făcut de mâinile lor. Nu doar cu o amintire, ci cu un obiect mic în care rămân puțină răbdare, puțină imaginație, ceva muncă și, inevitabil, o parte din copilul care l-a creat.
La final, pentru că ziua încă nu își spusese ultimul cuvânt, am mai scos o măscuță scratch. Și, de data aceasta, culorile au fost înlocuite de modele și surprize ascunse sub suprafața neagră. Fiecare zgârietură a scos la iveală altceva, iar măștile s-au umplut treptat de forme și desene.
Afară a fost o zi extrem de rece și posomorâtă. Multă ploaie, puține grade în termometre, un cer care parcă nu a găsit deloc drumul către lumină. Dar, până la urmă, m-am strecurat printre picăturile de ploaie și am ajuns la copii. Și, odată ajunsă acolo, vremea de afară a devenit aproape neimportantă.
Pentru că înăuntru am avut muzică, culoare, râsete, mâini ocupate, minți puse la încercare, măști, animale, perluțe și povești.
Mâine încheiem săptămâna. Rămân încă o zi în compania acordurilor minunate ale lui Saint-Saëns și mă bucur, încă o dată, că am avut inspirația să aleg această temă. Carnavalul animalelor s-a dovedit a fi mult mai ofertant decât mi-am imaginat: ne-a dus de la audiție la desen, de la exerciții pentru minte la joc de rol, de la muzică la lucru manual și, mai ales, ne-a oferit nenumărate prilejuri de a descoperi.
Pentru mâine am pregătit deja alte fișe de lucru și alte mici provocări pentru minte.
Ultima zi din această săptămână merită să aibă, desigur, propriul ei carnaval.
