În luna martie, la unul dintre atelierele de la Rainbow Land, am pus împreună cu copiii semințe în mici recipiente pe care apoi fiecare le-a luat acasă. Au fost mai multe tipuri de semințe, iar fiecare copil a plecat cu propria lui „grădină” mică, cu promisiunea unei surprize care urma să apară.
Unii copii au așezat ghivecele pe pervazul ferestrei și au urmărit cu atenție fiecare schimbare. Alții mi-au trimis mesaje când au apărut primele frunzulițe, bucuroși că mica sămânță a prins viață. Fiecare a avut propria lui poveste cu acea plantuță.
Astăzi am primit niște imagini tare dragi de la mama lui Adrian. Povestea lui este una specială, pentru că semințele plantate la atelier nu au rămas doar lângă fereastra de acasă, ci au plecat la bunicii lui, într-o altă parte de țară. Iar Adrian, ori de câte ori ajungea acolo, mergea să vadă ce s-a mai întâmplat cu plantele lui.
Mi s-a părut minunat acest lucru. Pentru că, de fapt, aici este magia unui proiect pe termen lung: faptul că un copil învață să aștepte, să observe, să aibă grijă și să se bucure de transformări mici care apar în timp.
Și eu am urmărit semințele pe care le-am plantat atunci. Am ales câteva semințe pe care le păstrasem de mai mult timp, de pe vremea când făcusem un astfel de experiment cu Luca, cu aproximativ 10 ani în urmă. Eram curioasă dacă vor mai răsări. Și au răsărit.
Nu au apărut fructe spectaculoase și nici flori impresionante, dar au crescut niște plante înalte, care au ajuns până aproape de corniză. Au avut floricele mici și delicate, iar bucuria mea a fost să le privesc zi după zi, să văd cum se schimbă și cum, dintr-un lucru atât de mic, apare viață.
Poate că pentru un adult pare un lucru simplu: o sămânță, puțină apă și puțină lumină. Dar pentru un copil este o adevărată aventură. Este momentul în care vede că ceva mic poate deveni ceva mare. Că răbdarea are rezultate. Că lucrurile frumoase cresc încet.
Iar la Adrian, pentru că plantele au ajuns în grădina bunicilor, sunt sigură că povestea lor abia începe. Acolo, în aer liber, cu mai mult spațiu și cu grijă zi de zi, micile semințe vor avea șansa să ne surprindă și mai mult.
Poate cea mai importantă sămânță pe care am plantat-o la acest atelier nu a fost doar cea din pământ, ci ideea că unele lucruri merită urmărite în timp. Că unele bucurii nu vin imediat, ci cresc puțin câte puțin, exact ca o plantă mică ce își caută drumul spre lumină.
