Astăzi, la atelier, am pornit alături de Iggy Peck, micul arhitect într-o aventură despre măsurători, dimensiuni și descoperiri. Despre metru și „puiul lui”, centimetrul. Atât cât trebuie pentru niște copii mici care învață cel mai bine atunci când ating, măsoară, compară și se joacă singuri cu materialele.
Și, încă o dată, mi s-a confirmat cât de importante sunt obiectele reale în lucrul cu copiii. Nu doar să privească un adult care explică, ci să țină ei ruleta în mână, să întindă metrul, să compare, să greșească, să râdă și să descopere singuri.
Am început ziua cu lectura poveștii Iggy Peck, micul arhitect, o cărticică minunată, caldă și foarte potrivită pentru copilașii noștri curioși. Iar lectura nu a avut loc oriunde, ci în trambulină.
Da, chiar acolo.
Copiii s-au legănat ușor, s-au cuibărit unul lângă altul și au ascultat povestea într-o atmosferă atât de reconfortantă, încât parcă totul a devenit mai liniștit și mai apropiat. Sunt câteva imagini surprinse atât de frumos de o mămică ce vine împreună cu copilașul ei la ateliere și mă bucur nespus că alege să fie alături de noi, să observe cum lucrăm și cât de firesc învață copiii prin joc.
Înainte de lectură, însă, am avut o misiune foarte importantă: să aflăm cât măsoară fiecare copil.
Am scos liniile, metrul de croitorie și ruleta. Nu am avut un metru de tâmplărie, dar sincer… nici nu ne-a lipsit. Copiii au fost fascinați de toate instrumentele. Le-au atins, le-au desfăcut, le-au comparat și au vrut să le folosească singuri.
Și atunci au început să răsune prin atelier cifre „uriașe”:
— „115!”
— „125!”
— „135!”
Pentru ei, aceste numere păreau aproape magice.
Nu era doar o lecție despre centimetri. Era despre propria lor dimensiune în lume. Despre a se compara, a observa diferențe și a înțelege concret ce înseamnă „mai mare” sau „mai mic”.
Apoi am continuat cu fișele de lucru. Am măsurat figurile desenate, am numărat, am colorat și am descoperit împreună cum centimetrul poate fi găsit peste tot. Activitățile acestea aparent simple sunt atât de valoroase pentru copii, mai ales când materialele sunt reale și accesibile lor.
Copiii mici nu învață doar privind. Ei au nevoie să atingă, să testeze și să folosească efectiv obiectele. Un metru ținut în mână valorează uneori mai mult decât zece explicații. Când copilul măsoară singur, informația devine experiență. Iar experiența rămâne.
După atâta concentrare, am avut și un moment de respiro. Copiii au sărit, au alergat și s-au jucat puțin în trambulină, în timp ce eu pregăteam următoarea activitate.
A urmat partea cea mai „aventuroasă” a zilei: scratch-ul. Și, dacă ați lucrat vreodată cu astfel de materiale, știți deja că vine la pachet cu foarte multă mizerie și foarte multă bucurie.
După ce am făcut din nou ordine, am trecut la partea artistică. Pe câte un canvas, copiii au colorat clădiri și au creat propriile lor „orașe”. A ieșit atât de frumos, încât cu greu îmi găseam ochii de la unul la altul.
Și aici a fost unul dintre cele mai emoționante momente ale zilei.
Un copilaș de doar doi ani și jumătate a stat și a colorat cu atâta atenție. Un alt copil, care vara trecută venea constant la atelierele noastre, acum a rămas concentrat până și-a terminat complet lucrarea. Pentru mine, asta spune enorm.
Spune că răbdarea se construiește.
Că puterea de concentrare crește.
Că experiențele repetate, materialele potrivite și libertatea de a crea îi ajută pe copii să capete încredere în ei.
La finalul zilei am rămas, încă o dată, cu aceeași convingere: materialele contează enorm.
Contează să fie frumoase, variate, reale și accesibile copiilor. Contează să poată fi folosite de mâinile lor mici. Pentru că atunci când copilul participă activ, când măsoară el, colorează el, lipește el și descoperă singur, învățarea devine autentică.
Iar autenticitatea aceasta se vede în ochii lor luminoși și în bucuria cu care întreabă:
„Mai facem?”
