Întâlnirea cu Fluturașii de grupă mică, sub semnul ursului, a fost… într-un mare fel.
Greu, da. Foarte greu. Douăzeci și doi de copii mici, cu pași grăbiți, emoții mari și voci încă nehotărâte, și un singur om care să le țină firul poveștii. Din când în când, o infirmieră iar azi și eu. Atât.
Dar din acest „foarte greu” s-a născut ceva frumos.
Copiii făcuseră deja cunoștință, în zilele anterioare, cu personajele poveștii Ursul păcălit de vulpe. Astăzi, fiind ultima zi a săptămânii tematice, am simțit că cel mai potrivit mod de a încheia era să dăm viață poveștii.
Am identificat personajele, le-am așezat pe rând: cine e principal, cine îl însoțește, cine mai apare pe drum. Și apoi… am făcut o scenetă.
La trei ani, nu verbalizezi impecabil. Dar cu sprijin, cu exercițiu și cu multă încurajare, copiii s-au transformat în mici actori. Au intrat în rol, au ascultat, au așteptat, au spus ce-au putut și cum au știut. Și a ieșit tare frumos. Super fain, chiar.
Apoi am adus o poveste nouă. Pentru 20 de copii – pentru că doi o știau deja și, cu mândrie, m-au ajutat să o spun mai departe.
Bucle Aurii și cei trei ursuleți a prins viață prin jetoane, mișcare și multă imaginație. Am intrat și am ieșit din casă, am bătut la ușă, am descoperit scaunul mare, scaunul mijlociu și scaunul mic, castronul mare, mijlociu și mic.
Am povestit pe îndelete cum Bucle Aurii a gustat terciul, cum a rupt scăunelul ursulețului mic și cum a adormit, liniștită, în patul care nu era al ei.
Un băiețel care știa povestea a fost ghidul nostru de nădejde, iar apoi am trecut firesc spre o secvență matematică.
I-am făcut lui Bucle Aurii o machetă cu gura mare deschisă, iar copiii au venit rând pe rând și au pus linguri de terci de ovăz, exact câte arăta cifra din fața fiecărui castron:
1 la cel mare,
2 la cel mijlociu,
3 la cel mic.
Douăzeci și doi de copii au hrănit-o pe Bucle Aurii. Vă spun sincer: a mâncat aproape un kilogram de fulgi de ovăz. Și au mai ciugulit și cei mici. Noroc că sunt buni la gust și sănătoși.
A urmat un moment de mișcare, cu un cântecel tare drag lor – Ursul păcălit de vulpe, de la Piky Songs. Un cântec simplu, frumos, care le-a adus zâmbete și energie. Îl recomand cu drag și acasă, pentru momentele de joacă împreună.
La final, am trecut la craft: un ursuleț realizat din farfurie de carton, buline aplicate cu degețelele și acuarelă maro.
Cât timp farfuriile stăteau la uscat, am reluat un joc de mișcare cunoscut. E fascinant să observi cât de multe lucruri „simple” se învață pas cu pas: să ridici mâinile, să le cobori, să te așezi, să te ridici, să stai în fața sau în spatele scaunului. Toate acestea se construiesc, încet și cu răbdare.
Nu au reușit toți copiii să termine ursulețul. Și e firesc.
Recunosc: am plusat. Poate prea multe etape pentru o grupă mică și prea puțini adulți care să ajute. Doar doamna Irina și cu mine, secvențial Ela. Dar ne-am dat toată silința. A fost multă voie bună, multă efervescență și multă viață.
Imaginați-vă, cu adevărat, cum este să stai în fața a 22 de copii mici și să încerci să răspunzi fiecărei nevoi. Fără judecăți, fără etichete. Doar cu empatie și exercițiul sincer al imaginației. Abia atunci lucrurile se văd așa cum sunt.
Săptămâna viitoare… poate dinozauri. Sau pești.
La Fluturași, totul e posibil. 🦋
