Nu știu voi cum sunteți după ce vă întoarceți din concediu, dar eu am ajuns acasă de puțină vreme și, după ce am despachetat, am pus fiecare lucru la locul lui și am terminat de pregătit materialele pentru întâlnirea de mâine cu copiii de la Rainbow Land, m-am trezit în fața unei stări pe care, sincer, nici nu știu prea bine cum s-o numesc.
Poate că este acel amestec de emoții care apare după o perioadă intensă, când te întorci într-un loc drag, dar o parte din tine mai rămâne, pentru o vreme, acolo unde tocmai ai fost.
Mă bucur că am ajuns acasă cu bine. Drumul de întoarcere, de la București, a trecut prin Iași, de unde l-am luat pe Luca și l-am adus acasă. Am avut astfel parte de un prilej minunat de a povesti în mașină, de a împărtăși gânduri și de a ne bucura de timpul petrecut împreună. Uneori, cele mai frumoase conversații se întâmplă tocmai în astfel de împrejurări, între două destinații, când drumul devine mai mult decât un simplu drum.
Au fost peste 500 de kilometri la volan, o noapte în care nu am dormit suficient și un corp care, la final, a început să-mi transmită destul de clar că are și el limitele lui. Mă bucur, dar îmi pare și rău că s-a încheiat. Mă simt odihnită sufletește în anumite privințe, dar fizic sunt obosită. Am momente în care mă încearcă o agitație greu de explicat și altele în care mă cuprinde un calm aproape desăvârșit. O adevărată amestecătură de trăiri, din aceea pentru care nu găsești imediat cuvintele potrivite.
Acasă m-au așteptat mama și sora mea, cu bucate alese, tort și o bucurie care se simțea în fiecare gest. Ce frumos este să te întorci și să găsești oameni care s-au pregătit să te primească! Să simți că întoarcerea ta contează, că cineva s-a gândit la tine, că bucuria revederii nu are nevoie de prea multe explicații.
Am revăzut și o fetiță pe care o ador pur și simplu, alături de care îmi place nespus să petrec timp și de la care mă încarc cu o energie aparte. Unele întâlniri au darul acesta: îți așază sufletul, îți luminează ziua și îți amintesc cât de mult bine poate încăpea într-un moment aparent obișnuit.
Am despachetat totul, am aranjat lucrurile, am pus fiecare obiect la locul lui. Am nevoie de ordinea aceasta ca să-mi pot regăsi liniștea. Parcă, odată cu lucrurile așezate prin casă, începe să se așeze, încetul cu încetul, și ceva în mine. Îmi place să știu că fiecare lucru și-a regăsit locul, chiar dacă eu mai am nevoie de puțin timp pentru a-mi regăsi ritmul.
Astăzi nu mi-am făcut pașii. Nici nu prea aveam cum, după atâtea ore petrecute în mașină. Oasele mele obosite protestează, mușchii mei, cam fleșcăiți după atâta stat pe scaun, strigă după ajutor, așa că am scuturat și eu clopoțelul, în speranța că mă va auzi Ciocolata cu piper. Fiecare cu metodele lui de supraviețuire după concediu, nu-i așa?
Și, ca tabloul să fie complet, diferența de temperatură mi-a oferit o surpriză pe măsură. Ieri, 30 de grade, iar în dimineața aceasta, înainte de plecare, am răzuit gheața de pe parbriz. De la vară la iarnă, aproape fără nicio etapă intermediară! Corpul meu, încă obișnuit cu căldura, a primit schimbarea cu destul de multă reticență. Dar asta este, ne adaptăm, ne îmbrăcăm mai gros și mergem înainte.
Dincolo de oboseală, de dorul care încă mai plutește undeva în aer și de toate aceste mici neajunsuri ale revenirii, rămâne bucuria unei experiențe frumoase. Rămân oamenii, conversațiile, momentele, lucrurile învățate și acea stare de recunoștință pe care o simți atunci când privești în urmă și îți dai seama cât de multe ai primit.
O îmbrățișez de aici, din căsuța mea, pe Gabi și pe Robert, cu gânduri bune și cu bucuria de a fi împărtășit o experiență care va rămâne, cu siguranță, într-un colț frumos al sufletului meu.
Iar acum, încet-încet, mă întorc la matca mea. La lucrurile mele, la oamenii mei, la întâlnirile de mâine, la copiii de la Rainbow Land și la toate acele mici responsabilități care dau ritm zilelor mele.
Poate că asta înseamnă, de fapt, să te întorci acasă: să te bucuri că ai plecat, să-ți pară puțin rău că ai revenit, să fii recunoscător pentru ceea ce ai trăit și să înveți să iubești din nou firescul lucrurilor de fiecare zi.
Cu sufletul încă în călătorie și cu trupul deja instalat acasă, închei ziua aceasta cu un gând simplu: ce bine că am avut parte de toate acestea!
Mâine începe o nouă zi. Iar eu, cu toate emoțiile, cu oboseala și cu bucuria mea, voi fi acolo. Din nou, în matca mea.
