Activități educative copii – Ne umplem sufletele cu copilărie pentru mai târziu. Să ne ajungă toaaată viața!

Brasov 17august2014

Despre copilărie s-au scris tone de hârtie. Înțelepți de pe toate meridianele au disecat această noțiune până în cele mai întunecate unghere și au dat verdicte despre întâmplări de genul acela sau trăiri de genul acesta.

Eu continui să cred că această stare, a copilăriei, este atât de personalizată, încât se vor mai scrie tone de cărți și tot va rămâne neelucidată. Copilăria din ziua de ieri nu mai seamănă cu copilăria din ziua de astăzi, așa cum copilăria din ziua de astăzi nu va mai semăna cu copilăria de mâine. Și atunci, nu rămâne copilăria ,,deschisă” pentru surprize?

Pe mine m-au întrebat băieții mei, la un moment dat, cum am putut trăi în copilărie fără Mc Donald sau fără atâta tehnologie. Copiii nu sunt capabili să înțeleagă, cel putin atunci când sunt mai mici, că se poate trăi aproape oricum, dacă ai un minim necesar supraviețuirii. Nu a fost și cazul meu, pentru că eu am avut o copilărie de vis, cum am mai și scris în alte rânduri și nu m-a afectat lipsa niciunui modernism, din simplul motiv că atunci nu existau și nu aveam cunostință de așa ceva. Iar noi, țâncii anilor 70, ne găseam bucuria cățărându-ne prin copaci, jucându-ne pe afară indiferent de vreme, cât era ziua de lungă cu cheia atârnată de gât și altele, și altele. Nu se organizau ateliere pentru a ne învăța cum să ne suim într-un copac, așa cum nu erau ateliere care să ne deslușească tehnica șervețelului sau a înșirării mărgelelor, pentru că o făceam noi, în spatele blocului pe pătură, după cum ne mâna instinctul.

Astăzi, lumea este foarte, foarte ocupată, iar marea majoritate a părinților nu mai au pe lista lor de priorități copiii, așa cum ar trebui. Poate aici o să spuneți că nu-i adevărat, însă eu mă refer la timpul petrecut de părinți alături de copii și în timpul activităților lor. Faptul că mulți dintre ei își trimit copiii la tot felul de manifestări organizate de alții, este binevenit (pe undeva) dar nimic nu se compară cu timpul petrecut de părinți și copii, fără intermediari. Mai nou, este un trend în randul mămicilor tinere care se dedică mult mai mult puilor ei, eliminând grădinițele și mai nou, și școlile de stat, dar despre acest lucru nu doresc să fac vorbire astăzi.

Acum doresc să vorbesc despre inegalabile clipe petrecute alături de copii, momente adevărate, necosmetizate, pure și crude. Atunci când nu ai nici o fișă pregatită, nici un plan făcut ci totul decurge normal (cât de prețioasa este normalitatea!). Sunt convinsă că fiecare dintre voi ați trăit sau măcar ați încercat să savurați aceste crâmpeie din viață. Atunci nu trebuie să dai bine in poză ci trebuie să fii tu, așa cum ești! Și poate că atunci ies cele mai minunate instantanee.

Brasov 21august2014

Copiii sar în trambulină în saci – video

Cum spuneam, zilele acestea ne încărcăm bateriile cu ceea ce peste ani vor deveni amintiri din Brașov. Am avut bucuria de-a vedea cum este să stai în compania a doua fetițe, zi de zi, câteva zile întregi și vreau să spun că a fost ceva diferit pentru mine, mama a doi baieți. La bucuria și în experienta noastră a participat și Răzvan, care a reîntregit familia noastra, după vacanța petrecută de unul singur. Nu peste multă vreme, drumurile noastre se vor despărți, pentru că el pleacă la studiu în Anglia.

Luca, Raz, Mara si Ioana1

Starea de bine ce o oferă necondiționat un copil mic este de neînlocuit. Ești cuprins de o adrenalină de drăgălășenie și de bucurie pură. Din imagini vor răzbate aceste stări, ce pentru mine deja constituie frumoase aduceri aminte.

Intrecere in saci – video

Brasov 19august2014

Plimbare prin Poiana Brașov – video

Ar fi minunat daca am putea lăsa toate treburile de adulți, măcar și pentru câteva secunde, atunci când se impune și să încercăm să lăsăm copilașul din noi să se bucure alături de copilașii noștri sau de partenerii lor de joacă. Este cel mai bun remediu de deconectare și de acumulări pozitive. Nu ezitași să încercați!

Lasă un răspuns

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: