Începutul acestui an, la Rainbow Land, m-a găsit cu aceeași bucurie vie și cu același optimism calm, așezat. Cu gânduri bune, curate, pe care sper – și aleg – să le las așa cum sunt, fără să le treacă nimeni prin filtre greșite sau prin judecăți pripite. Nu mai fac planuri pe termen lung. Am ajuns, poate mai conștient ca oricând, în punctul în care știu că e suficient – și profund – să trăiesc ziua de azi. Să mă bucur de ce aduce ea și să încerc, în fiecare întâlnire, să fiu o variantă mai bună a mea.
Asta este, de fapt, ceea ce încerc să le ofer copiilor: prezență reală, seriozitate, interes autentic, bucurie și inimă deschisă. Nu promisiuni goale, ci lucruri testate în timp, cu rezultate care se văd, se aud și se simt.
Povestea cu care am pornit la drum anul acesta a fost „O zi de iarnă”, din seria Familia Iepuretti – o carte care i-a purtat pe copii într-o lume caldă și luminoasă, plină de culoare la propriu și la figurat. Ilustrațiile delicate și mesajele subtile au deschis conversații despre valori, despre atributele care ne fac mai buni, mai atenți, mai umani. Pentru că, dincolo de personaje, vorbim mereu despre noi.
Ca și la atelierul de la Buburuze, am ajuns, firesc, la o discuție despre meserii și îndeletniciri pe cale de dispariție. Tricotatul, de exemplu. O activitate care astăzi pare desuetă, eclipsată de lucruri ieftine, rapide și uniforme. Și totuși, câtă poveste încape într-un fir împletit cu răbdare. Câtă liniște, câtă prezență. Am vorbit despre speranța că astfel de gesturi nu vor dispărea, că vor exista tinere care vor redescoperi bucuria lucrului făcut cu mâinile, cu gândurile și cu sufletul. Pentru că, în timp ce tricotezi, poți trăi: poți vorbi, poți asculta, poți fi.
Activitățile noastre au urmat aceeași structură care, în timp, a dovedit că funcționează: exerciții de dezvoltare a vorbirii, îmbogățirea vocabularului, folosirea corectă a cuvintelor. Temele se schimbă, dar informația se adună, se sedimentează și, încet, devine parte din copil. Atmosfera caldă, întrebările copiilor și energia frumoasă a spațiului de joacă dau sens fiecărei întâlniri și o transformă într-o experiență completă.
Am avut și fișe de lucru, cu oameni de zăpadă de identificat și adunat, iar meșteșugul zilei a fost crearea unui om de zăpadă… ușor straniu, ușor squishy, dar extrem de iubit. Acolo s-a simțit efervescența, mai ales în rândul fetițelor, care au pus emoție, detalii și multă imaginație.
Știu că nu poți mulțumi pe toată lumea. Și nici nu mai încerc. Dar pot sta cu capul sus, știind că ceea ce ofer este de calitate, construit cu grijă, verificat în timp și susținut de rezultate palpabile. Un început de an la Rainbow Land, pentru mine, învelit în aceleași atribute frumoase și pozitive, cu speranța sinceră că ele vor răzbate dincolo de mine și vor reverbera, mai departe, în copii.
Cam atât. Și, poate, exact cât trebuie. 🤍
