Ultima întâlnire de la Rainbow Land din acest an a venit ca o liniște bună, așezată. După ce, cu doar o săptămână înainte, am aniversat doi ani de existență, atelierul acesta a fost felul nostru de a spune „mulțumesc” unui an plin: plin de copii, de întrebări, de joacă, de descoperiri și de povești.
Pentru această întâlnire am adus copiilor o poveste. Se numește „Într-o noapte cu ninsoare” de Nick Butterworth și ne-a purtat pașii direct în pădurea lui Percy.
Percy este pădurarul care are grijă zi și noapte de pădure și de toate animalele care locuiesc în ea. Le este prieten, le este sprijin, dar își face timp și pentru jocuri, pentru petreceri și pentru lucruri amuzante. În pădurea lui Percy e mereu timp pentru o poveste.
Din păcate – sau poate din fericire – la noi încă nu a nins cu adevărat. Doar câțiva fulgi rătăciți, nimic care să se așeze. Dar într-o poveste, orice este posibil. Iar în noaptea aceea, copiii au avut șansa să-l cunoască pe Percy și, prin el, să înțeleagă ceva esențial: ce înseamnă să fii omenos. Ce înseamnă să ai grijă nu doar de tine. Ce înseamnă generozitatea și omenia adevărată.
Apoi apar doi iepurași, zgribuliți:
„Afară tremurau doi iepurași.
— E foarte, foarte frig, a spus unul.
— Am înghețat d-de tot, a spus celălalt.
— Sărăcuții de voi, a spus Percy. Hai, veniți înăuntru să vă încălziți.”
După ei vine vulpoiul, iar după vulpoi, un cârd întreg de animale: un bursuc, două rațe, un arici și o întreagă familie de șoricei. Toți au nevoie de un loc unde să doarmă peste noapte. Bietul Percy! Și bietul lui pat… Și totuși, casa lui se umple. De animale, de respirații liniștite, de căldură și de sens.
Cartea este o adevărată bucurie: copertă cartonată, ilustrații calde, bogate, pline de culoare – o mică minune. La final, un poster generos îi invită pe copii să privească zâmbetul lui Percy și mulțumirea din ochii lui, în timp ce toate animalele își găsesc locul în căsuța lui. Copiii caută cu atenție o ascuțitoare, o pană, un biscuit, un nasture, un degetar și multe alte detalii ascunse în casa lui Percy. Și, fără să-și dea seama, intră într-un dialog viu cu povestea.
Această carte m-a ajutat să port multe conversații cu copiii. Și nu e ușor, în perioada asta, să aduci în fața lor altceva decât pe Moș Crăciun, vedeta absolută a lunii decembrie. Dar și Percy, în felul lui tăcut și bun, te trimite cu gândul la multe lucruri.
I-am întrebat pe copii ce și-ar dori să le aducă Moș Crăciun și i-am rugat să aleagă un singur lucru. Un singur lucru. Greu, foarte greu – pentru că dorințele sunt multe, uneori o sută deodată. Am auzit de toate, dar nu am auzit nicio poveste. Și cred că felul în care arată o carte, felul în care o citești, felul în care o aduci în fața copiilor contează enorm și construiește, pas cu pas, dragul pentru lectură.
Cartea a apărut la Editura Cartea Copiilor, este nou-apărută anul acesta, iar traducerea semnată de Florin Bican nu mai are nevoie de nicio recomandare.
După poveste, am vorbit despre Moș Crăciun, despre sanie, despre cum vine și pe unde vine: pe horn, pe ușă, pe gaura cheii – așa cum a spus Samia, cu o seriozitate adorabilă. Pe sub ușă nu vine, au concluzionat copiii, dar dacă n-are horn, vine pe geam. Dialoguri simple, curate, care rămân.
Au urmat fișele de iarnă, deja celebre, și apoi meștereala.
Am avut sănii din lemn, pe care copiii le-au colorat, le-au asamblat, le-au decorat cu abțibilduri și strasuri. A fost nevoie de timp, de răbdare, de migală – iar unele au ieșit absolut extraordinare. Apoi, globurile din lemn, la fel de delicate: de colorat, de desprins, de asamblat, cu grijă să nu se rupă. Lucru fin, adevărat.
Și așa se încheie un an foarte frumos. Un an cu provocări, cu mulți copii, cu dialoguri reale, cu activități integrate și cu povești la fiecare întâlnire. Dacă ar fi să aleg una singură, nu aș putea. Dar știu sigur că timpul petrecut alături de copii este neprețuit.
La final, vreau să mulțumesc părinților pentru deschidere și pentru colaborare. Mi-ar plăcea să știu că vedeți progresul copiilor voștri. Eu îl văd. Este palpabil: vorbesc mai clar, au mai multă profunzime, mai multă răbdare. Se simte diferența.
Vă asigur că și anul viitor, dacă suntem sănătoase, ne vom da silința să aducem în fața lor activități poate și mai interesante, povești mai profunde și mai complexe.
Și nu în ultimul rând, vreau să-i mulțumesc Simonei. Ce am avut de spus, i-am spus în particular, dar simt nevoia să spun și aici, cu voce tare: este o provocare pe care o primesc cu bucurie și care mă îmbogățește fără putință de tăgadă.
Vă doresc sărbători liniștite, sănătate și bucurie. Să vă bucurați de clipele petrecute alături de copiii voștri.
Ne revedem cu forțe proaspete.
