Copiii au intrat în vacanță.
Și eu am încheiat atelierele pe anul acesta. Mai am doar mâine, la Rainbow Land, apoi pornesc și eu spre Răzvan. După începutul de săptămână înțepenit – la propriu, cu trupul strâns și dureros – faptul că pot pleca mi se pare aproape un miracol. Paula, zecile de medicamente, cremele, răbdarea… toate au ajutat. Nu sunt perfect bine, dar sunt suficient de bine cât să pot merge. Și uneori, asta e o victorie mare.
Astăzi am făcut lucruri simple și frumoase.
Am citit multe povești pentru copii. Sunt apariții noi, speciale pentru perioada aceasta, cărți care arată minunat, ilustrate cu o grijă care îți face inima să tresară. Și totuși, mă doare gândul că ajung la atât de puțini copii. Parcă fiecare pagină ar merita mai multe mâini mici, mai multe priviri curioase, mai multe seri citite pe genunchi.
Mi-am făcut valiza.
Am pus în ea cadourile de Crăciun, cele pe care le vom lua cu noi, pentru că mergem toți trei: eu, Luca și prietena lui. Faptul că suntem împreună face totul mai ușor. Am pregătit și bagajul de cală. Mâine trebuie să facem check-in-ul – să nu uităm, mi-am spus de câteva ori.
Am fost atentă la medicamente: le-am pus și în bagaj, și la mine. Știu cât de important e să le am pe cele care nu pot fi cumpărate de acolo, din cauza prescripțiilor care nu trec granițele. Grijile se împachetează și ele, ordonate, între haine.
Dimineața am vorbit mult cu Răzvan.
A fost unul dintre acele dialoguri care îți fac ziua mai ușoară înainte să înceapă. Mâine vine și Luca acasă. După atelier, îmi fac și eu bagajul personal – câteva bluze, două perechi de pantaloni, nimic complicat. Doar strictul necesar, ca să pot pleca ușor.
Acum stau și mă uit la Vocea.
Sper să câștige Tudor, deși m-aș bucura și pentru Smiley. Celelalte două alegeri nu m-au convins, nici melodiile, dar spectacolul rămâne frumos. Aproape la fel de frumos ca ornamentele din casa mea. Bradul, orășelul, cadourile deja pregătite pentru toți ai casei. Pentru mama și Irina, Moșul va lăsa darurile sub brad.
Mai e puțin și aflăm cine câștigă Vocea.
Iar eu, între dureri care se mai domolesc, bagaje aproape gata și gânduri care se așază, simt că intru, încet, într-o altă stare. Una mai blândă. Una de sfârșit de an. Una care, poate, vindecă.
