Din colțul meu de lume, strigătul pescarușilor era, odinioară, glasul verii. Aducea cu el mireasma sărată a valurilor și promisiunea vacanțelor rare, dar prețioase, petrecute la malul mării. Doar atunci, în acele puține dăți când reușeam să ajungem acolo, ne simțeam cu adevărat acasă. Diminețile începeau cu acel cântec răgușit și neliniștit al păsărilor albe, cu aripi mari cât dorul nostru de libertate. Pescarușii pluteau peste apă ca niște duhuri jucăușe, parcă luaseră spumă din valuri și o purtau pe penajul lor imaculat, sărutând marea cu fiecare bătaie de aripă.
Pe atunci, marea însemna totul pentru noi. Era tărâmul nostru de vis – locul în care îmi țineam copilul de mână și-l învățam despre curenți și scoici, despre răbdare și mirare. Răzvan, și mai apoi Luca alergau desculți pe nisip, râzând cu gura până la urechi, iar eu îmi lipeam pașii de ai lor, ca să-i țin aproape și să le spun, în felul meu, că oriunde vor merge în viață, eu voi fi cu ei.
Acum, de câțiva ani buni, mă trezesc în fiecare anotimp cu țipetele pescarușilor. Nu mai trebuie să ajungem la mare – ea a venit la noi, purtată pe aripile acestor păsări rătăcitoare, care s-au așezat, cumva, pe lângă iazul nostru. Diminețile de vară sunt mai zgomotoase decât celelalte, pescarușii par mai grăbiți, mai plini de treburi: poate au pui de hrănit, poate lecții de zbor de dat, poate doar prea multă viață în piept.
De fiecare dată când Răzvan mă sună și mă aude afară, cu geamul deschis, prima întrebare e mereu aceeași:
— Ești la mare, mama?
Iar eu zâmbesc, pentru că știu ce vrea de fapt să spună. Îi e dor. Și mie.
Îi răspund, ca de fiecare dată, că nu, pescarușii aceștia s-au mutat aici, au ales iazul nostru pentru că nu doar oamenii își schimbă traiectoria în viață, ci și înaripatele.
Și-apoi tacem puțin, amândoi, în tihna dintre vorbe, cu glasurile păsărilor plutind între noi. Poate nu mai suntem acolo, la malul mării, dar marea e încă în noi. În amintiri, în gesturi, în tonul cald al vocilor noastre.
Și da, pescarușii nu fac decât să ne aducă aminte: marea a fost, este și va fi mereu acasă pentru noi doi.
