Soarele de dimineață numai nu striga la mine pentru a mă determina să adun cât mai multă căldură în condițiile în care meteorologii au dat o previziune extrem de neprietenoasă pentru săptămâna care urmează. Cu ninsori și chiar depuneri, îngheț la sol, temperaturi evident cu minus și tot ce generează ele mă fac să privesc cu îngrijorare minunatele flori care se îngrămădesc pe ramuri fie ele de cireș, cais, piersic ori zarzar. Poate că vor rezista după ce mare parte au fost deja vizitate de albine, eu sperând la fructe frumoase, dulci și zemoase. Mai e mult până atunci.
Cu gândul asta am venit la întâlnirea cu copiii, într-un număr destul de numeros, nerăbdătoare să despicăm primavara în patru și s-o încapsulăm în activitățile noastre. Iar acum, că totul s-a sfârșit, pot spune că am reușit.
Am avut, ca de fiecare dată, o activitate integrată una pe care copiii care au mai participat o cunosc și o îndrăgesc. Rutinele fac bine copiilor, ei neconsiderând a fi plictisitor nici o poveste – dacă știi cum s-o citești – nici o activitate matematică – dacă știi cum să-l faci să aibă încredere că dacă nu dă răspunsul corect e o tragedie nici meșterelile, o piatra de încercare pentru cei care nu au încă deprinderi motrice adecvate. Informațiile se așază diferit în mințile copiilor fie ei de aceeași vârstă. E drept că sunt copii care au abilități și învățuri peste vârstă lor așa cum e la fel de adevărat că sunt copii care nu au un minim de informații și deprinderi conform vârstei lor. Nu e nici o problemă pentru că timp este pentru a remedia orice, fiind nevoie de răbdare și perseverență îndelungată nu doar episodică și de un parteneriat strâns alături de părinți. Eu nu am căderea necesară de a da sfaturi nimănui și nici nu doresc asta dorind a împărtăși din experiența pe care am acumulat-o în ani de zile petrecuți alături de copii. Și știu, al naibii de bine, că rutina, răbdarea și determinarea pot ajuta excelent, dar nu pot face minuni.
Ce am făcut astăzi: în primul rând am recapitulat experimentul de săptămână trecută, cel în care un balon se umfla fără a sufla în el. De data asta doar eu l-am făcut pentru că nu am dorit a repeta toată nebunia.
Copiii m-au ajutat descriind materialele necesare și pașii ce trebuie făcuți așa experimentul fiind o reușită.
Am trecut, mai apoi, la niște puzzle-uri lamele, unele mai ușoare altele mai complicate pe care cei mici le-au rezolvat corect spre încântarea lor.
O secvență minunata a fost aceea în care cei mici au primit două planșe pe care erau scrise numerele de la 1 la 9 și două pahare, pentru fiecare mână câte unul. Numerele erau scrise într-o ordine aleatorie, cele două planșe fiind diferite. Eu spuneam un umăr și ei trebuiau să-l acopere cu ajutorul paharelor pe ambele planșe. Au intrat în jocul meu cu o curiozitate care m-a bucurat.
Am mai avut niște fișe atât de interesante că toată lumea a dorit să le lucreze.
Una a fost cu adunări.
Apoi a fost o fișă în care șirurile trebuiau completate cu imaginile lipsă, respectându-se un tipar. Copiii adoră să decupeze iar ilustrațiile colorate sunt foarte iubite.
Finalul a fost dedicat unei îndeletniciri care cere răbdare și atenție, copiii dovedind că le pot face pe amândouă cu succes. Ironing beads sunt acele tuburi mititele, care seamănă cu niște paie tăiate, care se asamblează pe diferite forme în culori și modele practic infinite.
Cum au arătat la final meșterelile copiilor după ce le-am călcat cu fierul?
Splendide!
Și nu am apucat să le fotografiez pe toate, din păcate, însă trebuie să mă credeți pe cuvânt. Continuăm!
