– Mama, nu vrei să mergem la film?
– Cum se numește?
– Minecraft. Și e premieră.
– Dar nu știu detalii despre acest joc chiar dacă te-am văzut pe tine jucându-l.
– Nu-i nevoie, vei vedea.
Și așa, la ora 18:00 am plecat de acasă pentru a viziona filmul la Cinema Mall, acolo unde se putea urmări într-o proiecție 3D.
Am stat la o coadă destul de generoasă în condițiile în care casa de bilete este în același loc cu popcorn-ul și răcoritoarele, familii cu trei-patru copii având a cumpăra suvenirurile existente, toate la niște prețuri piperate. Mi-am reamintit de bucuria cu care le primeau și fiii mei, pentru că nu contează prețul dacă copilul vrea, ori de cele mai multe ori așa este. Acum, tânărul văzând desfășurarea de forțe din jurul lui a privit diferit.
– Doamna, vreau și eu un breloc, dar musai să fie cu oița roz s-a auzit dinspre o tânără care stătea în fața noastră. Nu a contat că reclamele deja începuseră și lumea era ciorchine la rând, ea dorea oița roz și cu asta basta. A găsit-o vânzătoarea într-un final și așa am reușit și noi să intrăm în sală înainte de a începe filmul propriu-zis.
Sala mai plină ca de obicei, o sumedenie de copii ronțăind la floricelele de porumb fie cu brânză fie dulci cu caramel, sorbind din paharele pline cu răcoritoare. Când am ajuns la locurile noastre, copiii de pe rândul de mai sus au trebuit a-și scoate adidașii dintre scaune.
Nu cunosc detalii în amănunt despre joc însă filmul a fost foarte slab pentru că nu a spus nici o poveste.
Filmul Minecraft începe într-un oraș fictiv, Chuglas, unde Steve (Jack Black), plictisit de slujba lui obișnuită, își dezvoltă interesul pentru minerit – o pasiune pe care o are încă din copilărie. Își realizează acest vis când descoperă un loc pe care-l consideră a fi a lui. În acest loc, el găsește un glob strălucitor asemănător unui cub care îl duce într-un alt univers (un fel de Jumanji). Blocat fiind aici, găsește nenumărate oportunități de minerit acest fapt entuziasmându-l. El este însoțit de câinele său lup, Dennis, în timp ce încearcă să facă din această lume nouă – pe care o numește Overworld – casa lui, un loc unde nimeni nu este judecat și nici validat pentru utilitatea pe care o are. Cu toate acestea, lucrurile iau o întorsătură primejdioasă când conducătorul despotic al Lumii Inferioare, Malgosha, o purcică, încearcă să exploateze bogățiile Overworld’s pentru lumea ei. Îl ține captiv pe Steve pentru a-și îndeplini planul. Simțind pericolul, Steve îl trimite pe Dennis înapoi în lumea reală pentru a ține globul departe de Malgosha.
Ani mai târziu, facem cunoștință cu Garrett „The Garbage Man” Garrison (Jason Momoa), un fost campion la jocuri video, care acum este falit, și frații Henry (Sebastian Eugene Hansen) și Natalie (Emma Meyer), cei care sunt proaspăt sosiți în oraș după moartea mamei lor. Printr-o serie de evenimente, globul ajunge în mâinile trio-ului, alături de angajatorul lui Natalie, Dawn (Danielle Brooks). Acest lucru le oferă aventura lor în Overworld iar lumea aceasta formează cheia narațiunii.
Reprezentarea atât a Lumii de suprafață, cât și a Lumii Inferioare este fidelă esteticii jocului video (aici detaliile mi-au fost oferite de Luca, cel care cunoaște jocul în amănunt). La fel este și reprezentarea rolurilor, a construcției de case și a mecanicii armelor. Filmul face un efort pentru a explora teme precum stima de sine, individualitatea și creativitatea. Cu toate acestea, narațiunea se liniștește atunci când scenele trec de la aventură la bătăliile interioare ale personajelor umane. Natalie simte greutatea de a fi atât sora, cât și mama surogat a lui Henry, ceea ce îi răpește copilăria. Henry este blocat de hărțuirea de care are parte la școală și este adesea vizat pentru că este un tocilar. Garrett este disperat, fără direcție și se agață de gloria trecută în timp ce speră la succes financiar. Toate acestea sunt fire bogate, dramatice, dar au nevoie de o adâncime adecvată pentru a fi eficiente.
Lupta împotriva lui Malgosha nu determină în mod organic personajele să capete o față cu spirit reînnoit. De fapt, problema de bază nu este cu ei, ci cu lumea reală care nu reușește să-i prețuiască pentru ceea ce sunt. Din păcate, această realitate nu este niciodată abordată în mod adecvat. Nicio schimbare substanțială pentru aceste personaje dincolo de aventură. Secvențele de acțiune, creaturile fantastice și elementele vizuale inspirate de joc sunt distractive de vizionat. Dar este doar atât – distracție și nimic mai mult. Dialogul și tratarea generală a filmului arată clar că este destinat copiilor. Destul de corect, având în vedere că este o adaptare a lui Minecraft. Cu toate acestea, în zilele noastre există o presupunere eronată că un conținut creat pentru copii nu poate rezona și cu adulții. Se poate – și a făcut-o, din nou și din nou. De altfel, de-a lungul filmului copiii prezenți în sală au aplaudat și au rostit replici odată cu personajele.
Filmul A Minecraft avea o configurație perfectă pentru a explora valorile umane și întrebările morale. Cu toate acestea, ratează obiectivul, iar costul acestui rateu este o lipsă de impact de durată. Chiar și caracterizarea lui Malgosha se epuizează spre punctul culminant. În mod intrigant, se dezvăluie și ea că a fost hărțuită când era tânără – în esență o paralelă cu Henry, care ar fi putut lua o cale similară în diferite circumstanțe. O întâlnire între cei doi – permițând viziunilor lor asupra lumii să se ciocnească – ar fi putut crea un scenariu convingător și rezonant emoțional. Din păcate, nici măcar nu împart cadrul. Mai multe teme semnificative sunt specificate în narațiune, dar niciuna dintre ele nu este explorată în niciun detaliu satisfăcător.
În timp ce Minecraft Movie excelează vizual și rămâne fidel esteticii și mecanicii jocului, este subțire atunci când vine vorba de povestire și rezonanță emoțională. Încercarea sa de a jongla între luptele personale, aventura fanteziei și umorul prietenos cu familia ajunge să fie încâlcită, rezultând un film care este distractiv doar la nivel de suprafață. Filmului îi lipsește în mod ironic însăși creativitatea pe care își propune să o celebreze.
La ieșire, după ce s-a aplaudat frenetic, nu am putut trece cu vederea mizeria care a rămas în urmă, o grămadă de floricele de porumb sfârșind pe pardoseală, alături de sticle goale și pahare cu paiele în ele. Nu știu când vom învăța cum să ne comportăm atunci când ieșim în lume. O lume tot mai slută și hâdă, cu un vocabular subțire constituit din trivialități și cu comportamente din cele mai bizare, de parcă acum s-a părăsit peștera în care am stat închiși preț de veacuri.
