Orice machetă care mi se cere are o poveste aparte. De la materialele folosite la ce se petrece cu mine, în casa mea, totul se țese într-o stare alcătuită la rândul ei din mai multe stări mai mici. Intensități diferite, trăiri diferite, timp diferit.
Macheta aude ce se vorbește atât cu voce tare, dar simte cum în mintea mea zbârnâie una ori alta, cum caut variante cât mai potrivite și cum îi spun ce să transmită atunci când ajunge acolo pentru că ea știe că odată plecată din casă are datoria să mă reprezintă în cel mai bun mod cu putință.
Nu țin minte să fi meșterit ceva doar de dragul de-a meșteri. Am pus suflet și gânduri bune, bucurie și speranță că e de ajutor. Și nu m-am săturat și nici plictisit, încă.
