Ultimul atelier din septembrie e deja istorie pentru că tocmai am ajuns acasă și se așază toate la locul lor. Mă privesc în treacăt în oglindă și mă gândesc ce repede trec toate și ce multe ar fi de spus despre ele. Când te afli în fața a douăzeci și trei de copii unul e mai interesant ca altul pentru că, nu-i așa? FIECARE ESTE UNIC.
E o drăgălășenie în ei aparte, o prospețime și o sete pe care dorești a o ostoi și nu e despre setea organică de apă ci setea de cunoaștere. E o perioadă în care absorb ce nici cu gândul nu gândești și mă frământ ca echipa pe care o fac alături de doamnele de la grupă să fie cât mai eficientă și organizată.
Țin foarte mult la detalii, știu că ele fac diferență.
Țin mult la emoții și senzații, pentru că știu că de ele își vor aminti atunci când veriga de cunoaștere din lanțul pe care acum îl construim va fi accesată.
Țin mult la rutină și rigoare, la etape prin care să trec alunecând nu abrupt pentru ca totul format să aibă consistență, să fie „cărnos și zemos” plin de elementele nutritive necesare. Nutritive pentru minte, dar mai ales pentru stima de sine, siguranță și încredere.
Ce e mai important în lumea asta decât stima de sine? Dar decât încrederea? Să poți ști că tu, copil, ai sădit la loc propice aceste valori pe care să le folosești așa cum se cuvine.
Știu că oamenii mici au ritmuri de dezvoltare diferite și de aceea trebuie ca adulții din fața lor să aibă răbdare, răbdarea de a repeta de câte ori este nevoie pentru a se ajunge la stăpânirea cunoștințelor necesare. Pentru preșcolari mai importante decât cunoștințele sunt deprinderile, cele care te ajută să supraviețuiești descurcându-te când ești singur, dar în ziua de astăzi tot mai mulți dintre puii de om sunt dependenți până la vârste foarte înaintate.
Tema fiind Chipul meu, mi-am reamintit de activitățile pe care le făceam cu Luca atunci când era el la vârsta asta și pentru că n-am uitat încântarea am hotărât, (ca de multe alte dăți) să le-o ofer și micuților Fluturași. Și pot spune că a fost interesant, incitant așa cum simt de multe ori, felicitându-mă că am ales inspirat și de data asta.
Cu ajutorul acestor planșe am parcurs alături de cei mici primele etape din viața lor și am povestit despre când au început să zâmbească, cum au învățat să vorbească, când au început să meargă, ce cuvinte știu acum, și când au început să spună minciuni. Aici trebuie să menționez că sunt câțiva copii care au spus răspicat că ei nu au mințit niciodată și până la proba contrarie trebuie să-i credem, nu-i așa?
De ce sunt unic? de Robert Winston este o carte care ar trebui să ajungă în fața cât mai multor copii, informațiile aflate între copertele astea cartonate fiind de mare valoare. Este de la sine înțeles că am adaptat pentru nivelul lor de vârstă ce anume am avut în plan și că am folosit cunoștințele pe care știam că deja le au în bagaje, cunoștințe pe care le-am adunat în anul școlar trecut. Și nu-s puține, credeți-mă, chiar dacă acești copii sunt acum în grupa mijlocie. Nu am dorit a rămâne cantonată doar pe chip, unul pe care l-am analizat destul de în amănunt atunci când am avut ca subiect simțurile, dar nici nu le-am neglijat ci le-am direcționat în așa fel încât să intervină informația nouă care să-mi pregătească culoarul pentru ce va urma să vină.
Fiind vorba despre amprentare și amprente nu puteam pierde ocazia de a vorbi despre tuș și tușieră iar de aici trambulina ne-a dus la cuvinte alintate. Și așa fiecare pe rând a alintat un cuvânt, multe dintre ele fiind din tema de această săptămână.
Fiecare micuț și-a lăsat amprenta pe hârtie pentru frumoase aduceri aminte, pe unele dintre ele putându-se desluși lesne, cu ajutorul lupei, modele precum cele folosite la exemplificare.
Nimeni nu a lipsit din baza noastră de date, și doamnelor luându-li-se amprentele.
– Doamna, dacă vine poliția ne ia?
– De ce să ne ia dacă nu am făcut nimic rău? Ai făcut tu ceva rău?
– Nu! Atunci stau fără grijă!
Am jucat apoi un joc de mișcare, alegând unul din multele văzute pe internet și așa am putut interveni asupra unor mișcări ce nu erau executate prea bine de unii copilași.
https://www.facebook.com/reel/1297865790994604
Craftul pe care l-am făcut s-a numit Emoția dintr-o amprentă iar pentru asta am avut nevoie de următoarele materiale:
rondele lemn
tușieră
sfoară ori șiret de piele (după cum doriți și posibilități)
cariocă cu vârful subțire culoare negru ori maro (noi folosind tușul de culoare roșie)
Am plecat nu înainte de a admira desenele făcute de la începutul săptămânii, cu promisiunea fermă că voi reveni cu alte și alte surprize.
