Când mă uit la el, nu-mi vine să cred. Da, știu! așa spune orice părinte, iar eu vin să întregesc corul. Însă cum aș putea rosti altceva când acum, ca să mă uit în ochii lui, trebuie să mă ridic pe vârfuri?
Luca a fost un copil special, de când a sosit pe lumea asta. Viguros, 4 kilograme și 56 de centimetri, a intrat în viață cu pieptul înainte și cu niște cârlionți pe care doar eu îi vedeam. Mi se arătaseră în vis și știam că vor apărea cândva. E drept, nimeni nu m-a crezut pentru că preț de mai bine de un an a avut pe căpșor doar un puf, ce mai apoi s-a transformat în bucle. Și acum le are, mai bine definite și cumva mai enervante câteodată, că un băiat cu părul cârlionțat e mai atipic.
Luca a rămas un special doar că nu mai e copil. E un tânăr asumat, serios, direct și echilibrat.
Eu continui să veghez fără a deranja și interfera ca înainte, ajungând să-și gestioneze singur relațiile, comunicarea, ritmul. Însă pentru mine tot băiețelul cu bucle aurii rămâne, imaginea lui învelindu-mi deplina maturitate și existența.
La mulți ani, Luca!
