Toată ziua, până-n seară, m-a gândit ce să și cum să fac pentru a trece orele cât mai repede. În zorii zilei am călcat și am vizionat un film, am făcut ceva mâncare mai apoi pentru ca după să scriu pentru blog și pentru mine. Am vorbit cu oameni dragi de departe și de aproape și am trimis mesaje de mulțumire celor cărora le-a fugit gândul la mine și la ceasul meu aniversar.
Apoi, pe la ora 17:00, am primit un telefon de la Ana care mi-a spus să cobor în jumătate de oră să mergem undeva. Unde? Nu aveam de unde ști fiind o surpriză.
Și am avut parte de o seară de vis, una cu multă emoție și tihnă pentru că am vizitat o cunoștință de-a Anei, una extrem de specială, care locuiește într-o căsuță ca-n povești. Poveștile vechi de la țară.
Apoi am mers la o pensiune unde am mâncat niște scrijele cu brânză și bacon și o înghețată cu miere și nuci. Acolo, am avut plăcerea de a asculta o privighetoare care ne-a cântat doar nouă. Iar seara, o imagine tipică de sat românesc acolo unde vacile se întorc de la păscut iar tălăngile cântă acest lucru.
Iar ziua s-a încheiat într-un mod inedit care mi-a bucurat toată ființa. Ce mi-aș mai putea dori?
