machetedidactice.com

„Raised on Porn” – Un film documentar pe care orice părinte ar trebui să-l urmărească cu mare atenție

Astăzi mi-a apărut în față o postare scrisă de Ilinca Bernea, o doamnă pe care o urmăresc și pe care o admir sincer. Este o persoană atât de deșteaptă și are un mod de a expune problemele unic, de multe ori având senzația că vine în întâmpinarea întrebărilor pe care eu le rostesc în intimitatea casei mele oferindu-mi răspunsuri.

O parte dintre subiectele abordate sunt peste puterea mea de înțelegere și caut să aflu ce anume transmite, cum se raportează ea la acele subiecte prin prisma pregătirii pe care o are și am reușit, de câteva ori să deslușesc noțiuni și stări necunoscute mie.
Sunt fericită că am acceptul dumneaei să pot face asta și doar de câteva ori am răspuns și eu la întrebările pe care le pune.

De data aceasta, filmul documentar „Raised on porn” m-a pus serios pe gânduri și m-a trimis înapoi în timp.
Mi-am amintit de momentul când fiul meu cel mic era în clasa a-VI-a și pe grupul clasei, cel al copiilor, a fost distribuit un astfel de film. El nu avea telefon atunci, asta s-a întâmplat când a ajuns în ultima clasă de gimnaziu, dar acest gest a determinat o ședință a părinților care s-a desfășurat în sala lor de curs.
A fost una dintre ședințele, nu multe la număr din ciclul gimnazial, în care am avut posibilitatea să constat că unii dintre noi nu ar trebui să fie părinți. Nu înțeleg acest concept, nereușind a veni în întâmpinarea copiilor lor, iar asta se petrecea pentru că nu erau pregătiți și nici nu făceau nimic în acest sens.
La aceste întâlniri s-a bătut apa în piuă, nereușindu-se a se rezolva aproape nimic, diriginta fiind un bun profesor al materiei pe care o preda, dar un adult care nu a reușit să coaguleze un grup în care copiii să se înțeleagă, susțină, ajute. Pentru mine, gimnaziul a fost în egală măsură de traumatizant cât a reprezentat și pentru copil, ducând o luptă continuă pentru a înțelege comportamente, rostiri, atitudini, prețul plătit fiind unul destul de mare.
Revin la acest episod pentru că aici m-a trimis gândul urmărind filmul la care fac referire, și-mi amintesc atitudinea unora dintre părinți la aflarea acestei vești. Unele dintre mame au fost amuzate, chiar discutând în termeni nu tocmai potriviți la cele privite acolo, altele au fost tolerante doar eu cerând a se face ceva concret în această direcție. Îmi amintesc, ca azi, că am întrebat dacă a raportat cineva grupul pentru ca el să fie închis. Răspunsul primit a fost unul de genul:

– Îl închid pe ăsta și fac altul.

Prezența acestui film a ieșit la iveală pentru că din greșeală, cel care l-a distribuit a făcut-o și în afara listei, el ajungând în atenția unor adulți.

S-au stins reverberațiile acestui incident și lumea și-a văzut de viață, fiecare cum s-a priceput neavând de unde ști cum s-au așezat acele imagini și dacă au declanșat ceva în urma vizionării lor.
Filmul pe care-l atașez mai jos și pe care vă invit să-l urmăriți cu multă atenție, dezvăluie de ce temerile mele au fost atât de mari, neștiind cu atâtea amănunte demonstrate științific care este impactul și dinamica lucrurilor.

Priviți-l, chiar alături de copii (evident că nu de cei mici) și încercați să aveți o discuție. Se pot preveni multe atunci când se cunoaște fenomenul.

Și o parte din textul pe care Ilinca l-a pus acestui film documentar.

M-am blocat în fața acestei mocirle care se tot extinde și care e fenomenul pornografic. Lucrurile au luat-o rapid la vale în ultimii ani. Iar chestiunea se resimte și în comportamentul de zi cu zi din relație dintre genuri. Acum se poate găsi gratis orice, de la filme în care sunt abuzate animale, în care sunt torturați sexual copii, la unele în care sunt profanate cadavre… Continuăm să spunem că e ceva inofensiv, că e vorba de liber arbitru și că oamenii au discernământ? N-aș prea miza pe asta. Tocmai ceea ce piața pornografică liberă prezintă dovedește că oamenii nu au fir de discernământ.
M-am cam săturat să aud că sunt așa de ferme granițele dintre fanteziile morbide și climatul cotidian în care trăim, dintre simțiri și fapte, dintre vorbe și acte.
În primul rând că simțirea e fapt. Ea ceva de natură materială, bio-chimică. Nu e metafizică, nu e raționament abstract. Omul inconsistent e cel care are doar idei fără acoperire într-un fond de simțire. Acesta dă greutate, tocmai pentru că nu poate fi așa de ușor influențat și modificat prin dicteu intelectual, prin idei, prin sugestii mentale… și pentru că ne identificăm cu ea. Omul de rând nu e atât de înfrânat și de capabil să se controleze cum sugerează umaniștii. Sigur că reprimarea e întotdeauna rea, cenzura de asemenea, tocmai de aceea problema e foarte spinoasă.
Unii abia reușesc să își controleze furia în trafic… Să ne așteptăm ca în spațiu intim să fie apți de o mult mai bună stăpânire de sine?
Pornografia legitimează și ”normalizează” comportamente abuzive. Nu e despre plăcere sau satisfacție, nici despre atracție, nici despre intimitate, nici despre complicitatea trupurilor sau despre împlinire reciprocă ci despre putere, despre defularea frustrării, despre dorința de a descărca dureri, revoltă, de a compensa complexe și mai ales despre separarea dintre minte, sex, corp, identitate, spirit, suflet. Această disociere schizoidă e cheia.

Lasă un răspuns