Păăăi, modalități ar fi mai multe, depinde de fiecare ce și cum alege.
Ai putea sta sub un pled călduros și… gata! Ori, ai putea bea un ceai fierbinte cu scorțișoară privind focul jucăuș în șemineu. O activitate făcută alături de familie sau de copil ți-ar putea încălzi sufletul poate mai mult ca toate variantele prezentate înainte.
Pe mine una, confecționarea machetelor astea, așa – din polistiren cum sunt ele, îmi provoacă bucurii și stări pe care de multe ori nu am iscusința de a le reda. Poate mă mulțumesc eu cu puțin sau cine știe care o fi explicația, asta dacă trebuie să existe vreuna.
Îmi plac oamenii, discuțiile cu ei, dialogul ideilor. Îmi plac reînnodări de colaborări deopotrivă cum ador noile întâlniri. Sunt momente în care nu sunt constructive, din contră, mă vlăguiesc și-mi produc daune pe care le repar greu, dar știu că e bine să fie diversitate – bune ori rele, numai așa tabloul având toate ingredientele unei vieți adevărate.
Am primit un telefon zilele trecute de la o doamnă învățătoare cu care m-ai colaborasem mai an. Dorea să o ajut să-și decoreze clasa pentru serbarea de Crăciun ce va să vie.
Am ascultat-o cu bucurie la telefon pentru că știu ce fel de om este; o minune!
Un om dintr-o bucată, pozitiv și determinat, hotărât și stăpân pe el. Îmi plac oamenii ăștia, mă uit și-i ascult cu atenție și încerc să mai fur câte ceva de la ei. Mi-s dragi la suflet și rămân cuibăriți acolo vreme îndelungată.
De obicei, în cazuri din astea, lucrul vine firesc și ușor, ideile se așează potrivit pe vis. Totul merge strună fără rateuri în confecționare.
Și a ieșit ceva frumos!
După ce le-am confecționat, am plecat să le montez asta pentru că distanța mi-a permis acest lucru. Ador să merg prin satele noastre, am senzația că sunt mai aproape de înțelegerea lor. Una este să asculți poveștile spuse de alții și alta e să vezi cu ochii tăi. Să miroși, să pipăi, să asculți!Am prins un final de noiembrie frumos, însorit și nu foarte friguros. Despre zăpadă, nici un picur!
Pentru a nu strica surpriza am așteptat ca să se termine orele de curs, copiii să plece acasă iar eu să pot aranja totul așa cum se cuvine.
Cum arăta clasa, anul trecut, atunci când am primenit-o, puteți vedea dacă accesați linkul de mai jos.
Când speranța prinde aripi
Dar acum am gătit-o de iarnă. Iată ce materiale am confecționat în acest scop:
doi brăduți împodobiți fiecare având dimensiunea de 50 centimetri
O cabană de dimensiune generoasă în care este un iepuraș – un metru pătrat
copiii pe derdeluș și la săniuș
machetă om de zăpadă cu vrăbiuță albastră – dimensiunea de 1 metru înălțime
machetă Zâna Iarna cu dimensiunea de 1.20 metri
Iar ansamblul arată așa!
Am plecat cu sufletul plin de bucurie și cu speranța că nu trebuie să ne dăm bătuți. Atâta vreme cât mai există așa dascăli, trebuie să luptăm și să-i ajutăm!
