În momentul în care maimuțărelile executate de adulți în toată firea, pentru că maimuțăreala se credea a fi apanajul celor mici, pe platforme unde unora le este aproape imposibil să privească, zeci de ediții tipărite, ziare, reviste săptămânale/lunare/trimestriale dispar pentru că nu mai au susținere.
Oameni căror li se spune influenceri, dar care nu transmit nimic, reușesc să adune masele cum aduna cu fluierul lui șoarecii flautistul din Hamelin, învârt zeci de mii de euro fără a livra un conținut folositor, ba mai rău, îndemnând la tot felul de bazaconii. În aceeași situație financiară nu sunt și editurile cu tot ce înseamnă ele, mii de oameni trebuind a se reorienta în a-și câștiga existența din altceva decât ceea ce știau și erau buni să facă.
Asta este, aici s-a ajuns, superficialitatea, prostul gust, analfabetismul, prostia și agresivitatea învăluindu-ne pe toți, cu o repeziciune îngrijorătoare. Și nu este vorba despre o stare care cuprinde doar această parte a Pământului situația semănând pe mai multe meridiane ale aceleiași planete.
Îngrijorător de multă lume poate trăi fără a citi nimic, iar în România masa aceasta a necititorilor este net superioară celeilalte. Lupta nu trebuie abandonată de partea care este convinsă că doar dinspre cunoaștere vine progresul și o viață mai bună.
(sursa foto: adevărul.ro)
După 20 de ani, revista National Geographic România se închide, editorul fiind în insolvență. Mai jos puteți citi întreaga postare a redactorului șef:
Dragi prieteni,
Trustul de presă City Publishing nu va continua publicarea brandului National Geographic în România. Asta înseamnă că, cel puţin deocamdată, revista dedicată ştiinţei, explorărilor şi aventurii, care conectează curioşii de pe întreaga planetă, nu va mai apărea în ţara noastră.
Sunt momente în viaţă – un accident, o revoluţie sau moartea unui copil – care îţi zdruncină întreaga fiinţă, când simţi nevoia să te tragi la mal şi să te reculegi.
Asta mi se întâmplă acum, după 20 de ani cu National Geographic, la gândul că ediţia de decembrie ar putea fi ultimul nostru număr în limba română.
Aveam 24 de ani când m-am alăturat geograficilor (în aprilie 2003) la chemarea lui Cristian Lascu, care îşi dorea un coordonator care să pună ordine în fluxul de producţie. Echipa era deja formată de câteva luni, lucrau la numărul de probă. M-am urcat în trenul ăsta cam din mers şi au fost câţiva care au încercat să-mi descleşteze degetele de scara ultimului vagon. Nici o şansă, îmi doream prea mult călătoria!
Multe ajungi să vezi în 20 ani. Am trăit marile speranţe, dar am şi ajuns să recit după Borges, poezia aceea cu cărţile şi noaptea, am fost risipitor şi m-am deprins cu sărăcia, am umblat prin lume ca să descopăr cât de importante sunt rădăcinile, am scris articole care mi s-au părut bune ca să ajung să apreciez rateurile.
Ce a fost pentru mine NG-ul în toţi anii aceştia? A fost goana entuziastă spre dreptunghiul galben, a fost o şcoală a excelenţei în jurnalism, a fost solomonăria deprinderii secretelor unui brand de iarbă a fiarelor a cărei magie deschide peste tot lacăte şi inimi. Şi a rămas cea mai frumoasă revistă din lume!
Datorită resurselor de timp şi bani investite, reportajele noastre au fost dintotdeana tip aparte de jurnalism. Prin anii 1980, în perioada de glorie unui National Geographic SUA fără concurenţă, bugetul unui articol obişnuit, putea ajunge lejer la un milion de dolari. Deadline-ul pentru un reportaj: circa un an. Îmi sună şi acum în urechi vorbele lui Radu Potolea, primul nostru publisher în România, care prin mai 2004, spunea apropo de coverstory-ul local despre Ştefan cel Mare: „nu mă interesează cât costă, nu mă interesează cât durează – vreau să iasă perfect!”
Cât de în răspăr sunt aceste începuturi ferice cu experienţa tot mai amară din ultima noastră etapă la City Publishing. Însă dincolo de mâhnirea, furia noastră, foarte îndreptăţită, din aceste luni de final, în care ne-am trezit peste noapte cu o casă în flăcări, rămâne recunştinţa pentru toţi cei care au pus suflet, au pus umărul la zidirea ei, timp de două decenii: Cristian Lascu, Helmut Ignat, Domnica Macri, Ileana Andreescu, Genoveva Enuta, Elena Drăghici, Bogdan Croitoru, Costas Dumitrescu, Remus Ţiplea, Gheorghe Popa, Stelian Botoran, Radu Potolea, Cezar Burlan, Radu Oltean, Luminiţa Georgescu, Sabina Uşurelu, Bogdan Giubernea, Anca Bărbulescu, Monica Seceta, Adriana Hoancă, Adrian Bejenaru, Robert Miklos, Ruxandra Chiurtu, Alina Niculescu, Silviu Petrovan, Eliza Ionici, Gabriela Grigorescu, Mihai Vătăşelu, Roxana Farca, Silviu Matei, Oana Ivan, Călin Stan, Carmina Niţescu, Alex Moldovan, Carmen Racovita, Dragoş Lumpan, Şerban Dragomirescu, Cornel Ivanciuc, Gheorghe Croitoru, Silviu Chiriac, Adina Brânciulescu, Adrian Câtu, Ana Hogaş, Ionuţ Florea, Cosmin Bumbuţ, Elena Stancu, Cristi Pitulice, Corina Matei, şi mulţi, mulţi alţii, jurnalişti, fotografi, traducători, corectori, art-directori, ilustratori, consultanţi de primă mână, din echipa extinsă a National Geographic Ro.
Şi oricât de tristă a fost ultima perioadă pentru noi, e doar o picătură în istoria unei revistei de la 1888. National Geographic rămâne un standard de excelenţă în jurnalism şi o poveste continuă despre descoperire, explorare şi puterea imaginilor de a schimba lumea.
Cultul pe care îl au oamenii pentru National Geographic e zestrea acumulată de generaţii de jurnalişti excepţionali, care de 134 de ani îşi fac treaba la cel mai înalt nivel. Când aud de National Geographic, lumea nu te tratează ca pe un simplu jurnalist, ci se aşteaptă să fii un fel de ambasador. Şi nu-i întotdeauna treabă uşoară să întruchipezi valorile acestui brand excepţional! Şi poate cu atât mai mult, acum, la final…
Ne-am străduit, cum am putut mai bine, în aceste două decenii. Iată un fragment din ce ne scrie Amy Kolzac, directoarea ediţiilor internaționale ale National Geographic în email-ul ei de la revedere: „We are so sorry about this sad state of affairs from one of our brightest and longest-running teams and the difficulties and uncertainties you’ve faced over the last several months. The small Romanian team has an outsize legacy—it includes one of the first stories that was widely picked up by other editions (Dracula, of course!), the inspiration for the Bucharest wilderness park (Văcăreşti), and with the compelling Proofs and other pieces, what I believe may be the most stories picked up by the flagship edition from a local edition, not to mention countless other articles of impact and photography at the highest level.“
„Sper că la cea de-a 200-a aniversare, cineva să privească înapoi şi să exclame: oamenii ăia dintre prima şi a doua sută de ani chiar au lărgit orizonturile National Geographic Society“!, spunea Gil M. Grosvenor, redactor-şef al revistei în deceniul 1970-1980. De la Grosvenor încoace ne străduim să păstrăm această tradiţie a excelenţei NG, lăsând pe mai departe, celor care vin după noi, un nume, măcar la fel de mare cum l-am primit.
În acest spirit al spirit al excelenţei, acum, când răsfoiesc cu nostalgie amintiri şi pagini din cea mai frumoasă revistă din lume, în ediţia ei românească, vreau să vă mulţumesc tuturor, cititorilor, prietenilor şi colaboratorilor vechi şi noi, cu care am clădit National Geographic România în ultimii 20 de ani.
Pe curând, sper!
(sursa foto: olx)
