machetedidactice.com

Un Dar (Motan) special de Ziua Internațională a Cititului Împreună

În acest început de februarie, din păcate tot pandemic, într-o zi în care cifra doi formează o combinație mai aparte, 2.02.2022,  am avut bucuria de a mă întâlni cu o clasă de Campioni, alături de care am petrecut 2 ore minunate. Nu am venit singură ci însoțită de cărțile Cristinei Andone, Dar Motan având multe povești de mieunat.

Sunt fascinante întâlnirile cu micii viitori cititori, împătimiți vreau să cred, pentru că urmărindu-le expresiile feței și corpului, știi că trebuie să-ți dai toată silința pentru a-i face curioși să pășească pe acest tărâm cum altul nu-i. Discuțiile despre carte sunt multe, situația ei din România îngrijorătoare, dar dacă stăm deoparte nu rezolvăm nimic. Implicarea, dăruirea, dragul e imposibil să nu răzbată și să aibă impact asupra celor mici. Doar văzând și auzind pot urma exemplul.

Am prezentat cărțile, am vorbit despre autor și ilustrator, cărțile trecând pe la fiecare copil în parte pentru a fi analizate.

Apoi am citit povestea.

Am identificat cuvintele necunoscute, ne-am jucat cu ele, le-am despărțit în silabe și am subliniat unele greșeli de care ne cam lovim atunci când dorim să ne exprimăm liber.

Lui Dar și prietenilor lui le-am făcut cunoștință cu plușurile copiilor, cele care i-au însoțit astăzi la școală în această și specială, așa că a fost o zi plină de cunoștințe noi, un prilej de a lega prietenii durabile. Atmosfera din clasă a fost una așa de frumoasă, plină de freamăt și bucurie, de ochi iscoditori și mult întrebări care căutau răspuns, o chimie între copii și doamna lor așa cum ar trebui să fie peste tot.

Finalul a fost unul dulce, cum îi place lui Zahar, iar eu fericită că pentru toată lumea a reprezentat o experiență în premieră. Întreaga clasă s-a transformat într-o lume magică. Știați că magia are aromă de fructe învelite în ciocolată? Pe cuvânt de cititori!

Lasă un răspuns