Sâmbătă. E puțin trecut de nouă seara iar eu pot spune că am terminat treaba pe ziua de azi. Am petrecut-o alături de copii, în două locații diferite. Copiii reprezintă provocarea supremă în ceea ce mă privește, eu încercând a mă ridica la nivelul așteptărilor lor.
Uneori îmi iese foarte bine, nu știu cum.
Alteori, după ce termin caut să văd ce pot îmbunătăți. În primul rând la mine, apoi la ei. Scriu mâine despre cum a fost astăzi că acum sunt prea obosită și vreau să mă bag în pat. Poate reușesc să mai citesc câteva pagini bune până adorm.
Mâine merg la vot, la fel ca întotdeauna. Nu am ales bine mereu, dar m-am străduit. Consider că sunt privilegiată că pot vota.
Hai și tu! Doar așa poți comenta după, fiind îndreptățit. Sper să fie pentru continuarea drumului european.