Ziua de sâmbătă nu anunța nimic din ce știam eu că se petrece într-o așa zi. Școala stă să înceapă și sunt bucuroasă că pot fi de ajutor unor doamne care au investit încredere în mine. Și nu vreau să dezamăgesc, asta-i evident.
Însă ziua a început prin a-mi cădea ochii pe o fotografie în care m-am văzut. M-am văzut prin machetele confecționate de mine și nu acum ci de câțiva ani buni, dacă nu mă înșel să tot fie șase. Un zâmbet s-a lățit pe fața mea și o bucurie am simțit curgând prin vene din două motive: primul pentru că sunt încă prezentă și la vedere iar al doilea, la fel de important, că machetele astea și-au amortizat investiția. Să reziști tu, un scârț (că așa aud și nu de puține ori: da ce, doamnă, e-un scârț!) atâția ani nu-i puțin lucru. Mulțumesc doamnei Sabina! Am trecut proba timpului cu brio. 🙂
N-a apucat bucuria să parcurgă tot circuitul și să ajungă prin toate viscerele că m-am pomenit cu un mesaj de la o doamnă cu care am colaborat frumos și bine, dar care a avut acum doi ani o manifestare, mai ales niște vorbe care m-au lăsat mască. Nu am dat curs nici atunci acuzelor ei nefondate, însă am înțeles ce era de înțeles. După o perioadă în care a fost în silenzio stampa a reînceput să-mi trimită dovezi de apreciere pe care nu am știu cum să le interpretez drept pentru care am stat în banca mea. Pentru mine cuvintele dor și nu le pot ignora fără a înțelege ce anume a determinat reverberarea lor în ființa mea. Nu pot răspunde cu aceeași monedă, nu-mi stă în fire cu toate că unele dintre partenerele de dialog ar merita și continui să-mi mențin felul meu de a fi, dacă știu că acuzațiile care-mi sunt aduse sunt nefondate. Timpul dovedește ce este de dovedit, iar eu aștept cuminte verdictul.
Am trecut mai departe și m-am mobilizat să termin un proiect pe care-l aveam în derulare și la care am lucrat cum nu pot explica. Ați întâlnit oameni cu care colaborezi fără cuvinte, necesară fiind doar vibrația? Mă repet, dar Dumnezeu mă iubește pentru că-mi trimite și oameni de această factură pe lângă cei cu care epuizez tot arsenalul și tot nu-mi iese. Și-i un freamăt care mă gâdilă prin toate pliurile pielii iar eu mă întind pentru a nu fi ratat niciunul.
Trebuie să recunosc că am avut spor și am terminat iar asta mi-a dat biletul pentru ca să-mi trag sufletul pe tăpșanul lecturilor noastre și al verilor, evident! E toamnă, însă ziua de astăzi a fost una de vară.
De vară prietenoasă, fără riscul de pârlire a pielii. O vară plină de dezmierdări, foșnete și prieteni necuvântători după care am ochii larg deschiși.
E un miros specific de fructe date-n pârg, de trebăluială multă care se aude ca o fojgăială, de provizii depozitate și de grăbitul unor plante să ajungă la maturitate.
Astăzi am avut o întâlnire cu un păianjen, un specimen de care nu aveam cunoștință că există aici. Mi-a reamintit de Croșet, prietenul meu din iarnă pe care l-am pierdut într-un mod atât de neașteptat. Pe acesta, ca și pe Croșet, nu l-am deranjat pentru că era într-un dialog cu un melc și, știu eu?! poate era ceva interesant care nu merita întrerupt.
Am citit, mai mult ca în ultimele două săptămâni, cu un mare nesaț și mi-am și încălzit articulațiile la soarele acesta pe care pur și simplu îl ador.
Odată revenită acasă, retușurile necesare unor machete au fost realizate iar ele au plecat în noua lor locuință, doamna care le-a dorit fiind o veche colaboratoare, o minune de femeie. Era așa de frumoasă, elegant coafată, cu o manichiură impecabilă de-mi venea să o tot cuprind. I-am spus, de mai multe ori, că este frumoasă și de lângă asta mai e și cu har, adică cu har ce să mai explic. Mi-a povestit că anul trecut s-a transferat la o altă școală iar părinții au vrut să-și retragă copii, anul acesta neștiind cum să-i înghesuie mai mulți la ce parcurs, rezultate și relaționare a avut. De ce sunt oamenii așa, pentru că nu au răbdare să vadă ce și cum stă treaba cu un nou venit, având tendința de-al exclude fără a mai aștepta prestația lui? Iar ție, cel în cauză, ți se strecoară în suflet un fior pe care nu l-ai vrea pentru că nu-i singur ci mai are la brațetă vreo două regrete, dezamăgiri, îndoieli de care te scuturi mai greu.
Seara a aparținut tot unor meștereli pe care trebuie să le fac pentru că au avut grijă alții să-și bată joc de munca mea. Însă cuvântul din înțelegere e al meu, nu al lor, așa că trebuie să-l respect, ceea ce o să și fac.
Nu pot decât să mulțumesc bunului Dumnezeu pentru așa o zi în care am avut parte de atâta diversitate că puteam să am parte de o monotonie cu care să nu știu să mă lupt.