machetedidactice.com

„Povestiri” de Gabriel García Márquez

M-am bucurat atunci când am descoperit Povestiri de Gabriel García Márquez apărută anul trecut la editura Rao  pentru că sunt numai bune pentru un copil de a face saltul de la literatura pentru copii la cea pentru adulți. Nu sunt povești pentru copii mici, pentru că subiectele lor nu le permite acestora să le înțeleagă.


„Siesta de marți”, „Un domn foarte bătrân cu aripi uriașe” sau „Ultima călătorie a navei fantomă” sunt câteva dintre cele șase povești ale laureatului Premiului Nobel pentru Literatură, ele fiind adunate într-un volum ilustrat de Carme Solé Vendrell.

Aceste povești au fost adunate și publicate de Random House Literature așa fiind recuperate șase povești ale scriitorului columbian, toate unite prin prezența unui copil.
García Márquez și-a amintit întotdeauna cum bunica lui i-a transmis pasiunea pentru povești, spunându-le când era mic și locuia cu ea, își amintește editorul.

Povestiri precum cea a unei femei și a fiicei sale care ajung într-un oraș pustiu pentru a veghea asupra unei rude decedate, fără a întrerupe siesta locuitorilor săi

sau a unui bărbat cu aripi enorme de pasăre care se prăbușește din cer uimind pe toată lumea.

Povestea a doi copii care reușesc să inunde cu lumină orașul Madrid

sau cu cea a unei prostituate din Barcelona care își antrenează câinele să plângă la mormântul pe care și l-a ales pentru ea însăși, sunt alte povești incluse în această carte.

Poveștile sunt ilustrate de pictorița Carme Solé Vendrell (Barcelona, ​​1944), cea care are în palmares Premiul Național de Ilustrație 2013, singura persoană care a desenat poveștile lui García Márquez cu permisiunea autorului.

Prima dintre povești, „Siesta de marți”, a fost publicată în Funeraliile Mamei Mari în 1962, în timp ce „Un domn foarte bătrân cu aripile uriașe” și „Ultima călătorie a navei fantome” au apărut în Povestea incredibilă și tristă a candidatului Erendira și a bunicii ei fără suflet  din 1972.

În timp ce „María dos Prazeres”, „Vara fericită a doamnei Forbes” și „Lumina e ca apa” au fost publicate în 1992 în Douăsprezece povestiri călătoare.

Eu am luat cartea pe tăpșanul verilor noastre, acolo unde am putut citi în tihnă, cu voce tare, dar și dialoga pe marginea lor. Luca a avut un punct de vedere foarte interesant și o analiză pe marginea celor citite la care nu mă așteptam. De unde se vede că privim diferit ceea ce citim și interpretăm la fel. Ori ăsta-i un câștig, nu-i așa?

A ascultat poveștile citite de noi și Ducesa de Mâțalia, iar faptul că nu s-a clintit atâta timp cât a durat ne-a dat de înțeles că i-au plăcut și ei, la fel de mult ca și nouă.

Spor la citit!

Lasă un răspuns

%d