„Fantasticele cărți zburătoare ale D-lui Morris Lessmore” de William Joyce

Atunci când am aflat că mă pot întâlni cu Spiridușii Anei, m-am gândit cu ce poveste să vin în fața lor, ce lumi să deschid și cum să închei frumoasa perioadă în care am deschis copertele multor cărți adevărate. De-a lungul timpului, am scris pe acest blog care reprezintă un soi de jurnal al vieții mele, cum anume au decurs aceste întâlniri și ce amintiri speciale am adunat. Pentru că și vremurile sunt altele decât cele cu care eram învățați, m-am hotărât să le fac cunoștință cu Morris Lessmore. Poate cel mai încântător personaj întâlnit.

L-am prins pe Ollie că se joacă cu prietenul lui pentru că, dacă nu știți, personajele sunt create de același autor. Am scris despre
„Odiseea lui Ollie” de William Joyce acum câteva săptămâni.

Domnul Morris spune o poveste emoționantă, cu un mesaj puternic, o alegorie despre puterea terapeutică a cărților și valorile vindecătoare și încurajatoare ale bibliotecilor care, în universalitatea lor, reunesc povești care oferă o renaștere a individului cu fiecare carte citită.

Morris Lesmore este un bibliofil care seamănă cu Buster Keaton, un bărbat a cărui viață era o carte cu propria sa poveste, o pagină ordonată după alta. O deschidea în fiecare dimineață și scria despre bucuriile și supărările lui, despre tot ce știa și tot ceea ce spera.

Când uraganul Katrina a devastat orașul (lucru pe care l-am aflat citind articolele legate de această carte, pentru că în poveste nu se pomenește numele uraganului) și i-a împrăștiat lumea, toate cuvintele din cartea lui iubită au devenit incomode și lipsite de sens, Morris nu a putut face altceva decât să părăsească lumea sa cenușie, tristă și să rătăcească printre ruine. Într-un moment de fericire, a văzut o doamnă minunată care zbura ajutată de niște cărți, zburătoare cum altfel.

Doamna zburătoare știa că Morris avea nevoie pur și simplu de o poveste bună, așa că i-a trimis favorita ei. Cartea era o colegă amabilă și l-a îndemnat pe Morris s-o urmeze.

Humpty Dumpty a devenit ghidul său și l-a dus pe Morris într-o frumoasă bibliotecă magică unde cărțile, zburând ca fluturii și păsările, l-au invitat să le descopere poveștile. O viață nouă și revigorantă a început pentru Morris. Era ocupat să aranjeze, să citească și să repare cărțile. Există o scenă splendidă când, ca un chirurg adevărat, Morris încearcă să aducă la viață o carte veche, cu legături fragile și pagini galbene rupte.

Curând a găsit fericirea în a-și împărtăși cărțile cu oameni care încă sufereau de efectele uraganului. Inspirată de Vrăjitorul din Oz, Joyce folosește contrastul de culoare alb-negru pentru a marca tristețea și devastarea oamenilor și intensitatea și valoarea pe care cărțile le pot aduce vieții.

Înviat, Morris avea să înceapă să scrie din nou în propria sa carte, ani întregi și până la sfârșitul vieții, când a părăsit biblioteca și a zburat transportat de cărți zburătoare. Cartea sa a devenit parte din poveștile din bibliotecă și mai târziu un ghid pentru o fetiță.

Fata a început să citească. Și astfel povestea noastră se termină așa cum a început … odată cu deschiderea unei cărți.

William Joyce a declarat că a început să lucreze la carte în 1999 și a vrut să fie un omagiu pentru regretatul William Morris, mentorul său, un editor de carte pentru copii și un promotor al bibliotecilor, dar uraganul Katrina a distrus casa lui Joyce și i-a întrerupt activitatea pentru un timp. Apoi a văzut ce efecte au avut poveștile asupra copiilor care trăiesc în adăposturi și a inclus acest lucru în narațiune, conferind povestirii o perspectivă foarte personală și emoționantă care face atât cartea cât și animația uimitoare.

O poveste frumoasă care aduce un omagiu literaturii, povestea unei cărți care spune povestea tuturor cărților.

La ora stabilită ne-am putut vedea și auzi și preț de 60 de minute am putut intra într-o atmosferă de vis. Am citit toată povestea, am văzut ce trimiteri face către alte  povești, am dat din cap în sens afirmativ și din mâini, pentru că a trebuit să fâlfâim. Mie mi-a fost extrem de dor de ei și am constatat că și reciproca era valabilă.

Filmul pe care l-am trimis copiilor spre vizionare este unul extrem de apreciat fiind câștigătorul unui premiu Oscar și am făcut acest lucru pentru ca ei să aibă un postament în rezolvarea unor materiale pe care le-am confecționat în vederea întâlnirii cu ei. Dacă aveți nevoie, le găsiți mai jos.

Când am terminat, fața mea era purpurie și dacă mi-ar fi luat cineva temperatura n-aș fi scăpat de izoletă așa cum am făcut până acum. Sper și pe viitor să fie la fel, adică să nu am nevoie de ea.

O poveste perfectă, cred că asta se poate spune despre ea, fără nici o reținere. Nu o ocoliți, fie că sunteți mari sau mici. Spor la citit și drum presărat cu multe reușite, Spiriduși fermecați!