„Strada Zambila” de Fanny Chartres

Sosită printre ultimile cărți de la editura Arthur, cartea „Strada Zambila” a oferit o lectură lejeră, așa că de început de vacanță. Am pus-o în rucsacul de plecări și am citit-o la malul mării, acolo unde lectura are alte arome, texturi, culori.

E o carte care tratează un subiect de actualitate, acela al copiilor lăsați acasă pentru că părinții sunt plecați la muncă în străinătate. Ori în această situație sunt mii de copii, unii lăsați în grija rudelor, alții pe la cunoștințe, parte din ei lăsați să se descurce singuri ori să aibă grijă de frații lor mai mici. Ilinca și Zoe sunt două fetițe, una în clasa a VI-a și una într-a II-a, care au fost lăsate în grija bunicilor pentru ca părinții să plece în Franța, la muncă. Bunicii au venit să locuiască în casa fetițelor pentru ca acestea să-și urmeze rutina zilnică: școală, diferite cursuri ori activități. Dar nu au venit singuri ci însoțiți de cele 8 pisici ale lor. (mă rog, aici nu m-a încântat ideea, în condițiile în care toți stăteau într-un apartament cu două camere, ori prezența atâtor pisici poate fi de-a dreptul nesănătoasă). În ciuda vârstei, pentru a-și completa veniturile, bunicul face taximetrie. E un om vesel care îndrăgește ghicitorile, mereu cu zâmbetul pe buze și dornic să-și ajute nepoatele. Bunica, o femeie care nu vorbește, timidă și retrasă, tricoteaza mereu ciorapi din lână aspră , face de mâncare și are grijă de casă. Din când în când, ascunde în anumite locuri bilete cu diferite mesaje Ilincăi.

Inima ta e un acordeon, trebuie să respiri ca să eliberezi muzica.(pagina 22)Viața e ca ziua, trebuie să o vezi.(pagina 30)

Fetele sunt foarte marcate de plecarea părinților, cea mare având în mai multe rânduri răbufniri presărate cu cuvinte aspre, acuzatoare. Proiectul pe care Ilinca îl are de făcut prilejuiește cititorului o incursiune în București, fiindu-i prezentate diferite clădiri, parcuri, străzi. Pe unele dintre ele le știm, le-am vizitat, dar pe altele abia așteptăm să le vedem. Unul dintre obiective este strada în trepte, cea din capătul Parcului Carol pe care o vom vizita, negreșit, de îndată ce vom ajunge în capitală.

Nu am de gând să dezvălui mai mult din subiectul cărții, dar vreau să precizez o chestie care nu mi-a plăcut: aceea în care, în repetate rânduri e asociat Mc’donald-ul cu fericirea de a petrece în familie, cu ocaziile festive, cu ce-i mai bun și mai frumos. A nu se înțelege că eu nu am mers cu copiii acolo și într-o perioadă chiar nepermis de des, dar de aici și până la a asocia Mc-ul cu fericirea familiei e mult. E doar părerea mea, pentru că atunci când l-am întrebat pe Luca, el a rostit altceva.

Spor la citit și vacanță senină!

Lasă un răspuns

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: