Vineri am avut un vot. Copiii au avut mai multe variante de teme, dar nu am reușit să ajungem la un numitor comun. Și, pentru că uneori cele mai bune idei apar tocmai atunci când planul inițial nu funcționează, m-am gândit să iau câte puțin din dorințele lor.
Una dintre temele care au apărut a fost cea a animalelor, dorită de Adrian. Am stat, am chibzuit și m-am întrebat cum aș putea transforma o temă aparent obișnuită într-o experiență care să le ofere copiilor ceva mai mult.
Așa am ajuns la „Carnavalul Animalelor”, una dintre lucrările cele mai accesibile și, în același timp, surprinzătoare prin felul în care muzica poate deveni o poveste.
Și am știut din primul moment că nu va fi ușor.
Dar tocmai acesta a fost unul dintre motivele pentru care am ales-o.
Ce este „Carnavalul Animalelor”?
„Carnavalul Animalelor” este o suită muzicală compusă de Camille Saint-Saëns în urmă cu mai bine de 150 de ani. Lucrarea este alcătuită din 14 părți scurte, fiecare construind, prin muzică, imaginea unui animal, a unui personaj sau a unei situații.
Este fascinant felul în care Saint-Saëns reușește să facă instrumentele să „vorbească”.
Un leu poate păși solemn printr-un marș regal. Un elefant poate deveni aproape vizibil prin sunetul contrabasului. Cangurii par să sară prin salturile pianului. Lebăda capătă o grație aparte prin linia melodică a violoncelului.
Pentru un adult, aceasta este o lucrare muzicală. Pentru un copil, poate deveni o poveste fără cuvinte.
Și exact aici am vrut să ajung.
De ce muzică clasică pentru copii mici?
Pentru că muzica clasică nu ar trebui să fie păstrată într-un spațiu „serios”, destinat doar celor mari.
Copiii pot asculta muzică de la vârste foarte mici. Nu trebuie să cunoască termenii muzicali, să știe istoria compozitorilor sau să distingă perfect fiecare instrument. Este suficient să fie puși în contact cu ea.
Muzica nu trebuie întotdeauna înțeleasă înainte de a fi simțită.
Un copil poate să nu știe ce este un contrabas, dar poate observa că sunetul lui este grav. Poate să nu știe ce înseamnă tempo, dar poate simți că muzica devine mai rapidă. Poate să nu cunoască termenul „dinamică”, dar poate observa că sunetul crește sau scade în intensitate.
Iar aceste prime întâlniri contează.
Muzica clasică îi poate ajuta pe copii să își dezvolte atenția, imaginația, sensibilitatea auditivă și capacitatea de a face conexiuni. Îi poate învăța că o poveste nu se spune doar prin cuvinte și că emoțiile pot fi transmise și prin sunet.
De aceea cred că merită să le oferim copiilor astfel de experiențe, chiar dacă nu știm cât vor sta atenți, cât vor înțelege sau ce vor reține.
Important este că au auzit.
Prima întâlnire: compozitorul
Am început prin a le explica, pe înțelesul lor, ce înseamnă cuvântul compozitor.
Le-am spus că, așa cum un scriitor construiește o poveste folosind cuvinte, un compozitor construiește o poveste folosind sunete.
Și apoi l-am adus în centrul poveștii pe Camille Saint-Saëns.
Nu am vrut să transform întâlnirea într-o lecție de istoria muzicii. La această vârstă, informația trebuie să fie puțină, clară și legată de ceva concret.
Iar aici animalele ne-au ajutat foarte mult.
Leul – începutul unei călătorii muzicale
Am pornit cu marșul regal al leului.
Am ascultat corzile și cele două piane și am încercat să ne imaginăm cum ar merge un leu dacă ar fi rege.
Solemn? Impunător? Puternic?
Am lăsat muzica să răspundă.
Apoi am mers mai departe și am descoperit alte animale și alte instrumente.
Găinile și cocoșii – când instrumentele încep să imite lumea
La găini și cocoși am urmărit felul în care instrumentele pot sugera glasul și comportamentul animalelor.
Am ascultat corzile, cele două piane și clarinetul și am încercat să identificăm ce anume ne face să ne gândim la aceste păsări.
Este una dintre frumusețile lucrării: copilul nu primește totul gata explicat. El este invitat să asculte și să ghicească.
Animalele rapide și măgarii din Tibet
Apoi au apărut animalele rapide – măgarii din Tibet, cunoscuți pentru viteza lor.
Muzica devine aici un exercițiu de imaginație: dacă nu ai vedea animalul, ai putea să-ți dai seama din sunete că este ceva care aleargă repede?
Este genul de întrebare simplă care îi face pe copii să asculte altfel.
Țestoasele – o surpriză muzicală
La broaștele țestoase am descoperit un moment satiric la pian, într-un registru acut.
Și aici mi-am dorit să înțeleagă că muzica nu trebuie doar „ascultată”, ci poate fi și amuzantă.
Poate să ne surprindă.
Poate să ne facă să zâmbim.
Elefantul și greutatea sunetului
La partea a cincea am ajuns la elefant.
Aici am urmărit contrabasul și pianul.
Un instrument grav, un animal masiv și o muzică ce construiește o imagine aproape vizibilă.
Am încercat să le arăt copiilor că nu este nevoie să vedem un elefant pentru a ni-l putea imagina.
Uneori este suficient să îl auzim.
Cangurii – muzica începe să sară
Apoi au venit cangurii.
Muzica urcă și coboară, într-un tempo accelerat și cu o dinamică în creștere.
Și parcă îi vezi. Sar. Se opresc. Sar din nou.
Este unul dintre acele momente în care explicația devine aproape inutilă, pentru că muzica spune totul singură.
Acvariul – un întreg univers sub apă
A urmat Acvariul, una dintre secțiunile care mi-au plăcut foarte mult.
Aici copiii au putut descoperi o combinație impresionantă de instrumente: două viori, violă, violoncel, două piane, flaute și muzicuță.
Am vorbit despre peștii strălucitori și despre lumea subacvatică pe care muzica o poate crea.
Am încercat să ne imaginăm cum ar fi să intrăm într-un acvariu și să putem auzi ceea ce se întâmplă acolo.
Personajele cu urechi lungi, cucul și colivia
La partea a opta au apărut personajele cu urechi lungi.
Apoi, la numărul 9, cucul din adâncul pădurii.
La numărul 10, colivia.
Fiecare fragment a venit cu o altă culoare sonoră, o altă atmosferă, o altă posibilitate de a asculta.
Nu am insistat să țină minte toate detaliile.
Mi-am dorit mai degrabă să rămână cu sentimentul că muzica poate ascunde o poveste și că merită să o cauți.
Pianiștii și fosilele
La numărul 11 au apărut pianiștii.
Apoi, la 12, fosilele.
Și poate că tocmai aceste schimbări sunt cele care fac lucrarea atât de interesantă pentru copii: nu apuci să te obișnuiești cu o imagine că apare alta.
Lebăda – grație și liniște
La numărul 13 am ajuns la lebădă.
Un moment delicat, grațios, dominat de violoncel.
Am lăsat muzica să vorbească mai mult și noi mai puțin.
Pentru că uneori acesta este cel mai bun mod de a asculta.
Iar apoi, finalul
La partea a 14-a, finalul, se reunesc instrumentele și personajele întâlnite pe parcurs.
Este ca și cum toate personajele poveștii s-ar întoarce pentru ultima scenă.
O călătorie de aproximativ 23 de minute, care pentru un adult poate părea scurtă, dar pentru un copil mic poate reprezenta o provocare serioasă.
Și tocmai de aceea nu am avut așteptarea ca toți copiii să stea cuminți, nemișcați, de la început până la sfârșit.
Nici nu mi-aș fi dorit să transform muzica într-o obligație.
Nu au stat toți. Și este în regulă.
Unii copii au ascultat mai mult.
Alții mai puțin.
Unii au continuat să se joace.
Alții s-au apropiat atunci când au auzit ceva care le-a atras atenția.
Și este perfect normal.
Dar Carnavalul Animalelor s-a auzit în locul nostru de joacă foarte clar.
Nu o dată.
Nu de două ori.
Ci de trei ori.
Și, chiar dacă nu toți copiii au ascultat cele 23 de minute de fiecare dată, eu știu că au auzit.
Poate că unul a reținut leul.
Altul elefantul.
Altul cangurul.
Altul poate doar o melodie care i s-a părut interesantă.
Dar fiecare dintre aceste mici întâlniri poate fi începutul unei curiozități.
De la muzică la culoare
După audiție, am trecut într-o altă etapă.
Le-am oferit copiilor desene cu animalele din lucrare și i-am invitat să le dea culoare.
Mi-a plăcut foarte mult ceea ce a ieșit.
Nu pentru că desenele au fost „corecte”. Ci pentru că nu au existat răspunsuri greșite. Fiecare copil a ales culorile după propriile dorințe și preferințe.
Un leu nu trebuie neapărat să fie galben.
Un pește poate fi de orice culoare.
O lebădă poate deveni parte dintr-o poveste inventată de copil.
Arta nu are întotdeauna nevoie de reguli.
Și pentru că joaca rămâne esențială…
Am făcut și o pauză de joacă.
Pentru că orice activitate cu copiii mici trebuie să țină cont de nevoia lor firească de mișcare.
Nu putem cere unui copil să fie permanent atent, să stea pe scaun și să proceseze informație.
Joaca este și ea o formă de învățare.
Așa că ne-am jucat, ne-am mișcat, ne-am desprins puțin de activitatea structurată și apoi ne-am întors.
Cifrele au intrat și ele în poveste
La întoarcere am continuat cu fișe în care am lucrat cu cifrele.
Am numărat.
Am identificat cifre.
Am lucrat crescător și descrescător.
Am discutat despre precedent și despre alte mici exerciții potrivite vârstei.
Iar faptul că toate acestea au fost legate de animalele din „Carnavalul Animalelor” a făcut activitatea mai coerentă.
Matematica nu a venit ca o activitate separată, ci s-a strecurat firesc în poveste.
Finalul zilei: un puzzle cu animale și cifre
La final, copiii au primit un puzzle cu autocolante și cifre, în care erau ilustrate animalele întâlnite în această lucrare.
A fost o încheiere potrivită pentru o zi în care am încercat să combinăm muzica, arta, matematica, joaca și, mai presus de toate, curiozitatea.
O provocare pentru mine, poate și pentru ei
Recunosc: pentru mine a fost o provocare mare.
Să aduci muzică clasică în fața unor copii mici nu înseamnă doar să apeși „play”.
Trebuie să găsești o poveste.
Trebuie să găsești imaginile potrivite.
Trebuie să explici fără să complici.
Trebuie să știi când să insiști și când să lași lucrurile să curgă.
Și, mai ales, trebuie să accepți că fiecare copil va primi experiența în felul lui.
Poate că astăzi nu au înțeles ce este un compozitor.
Poate că mâine nu își vor aminti toate instrumentele.
Poate că peste o săptămână nu vor mai ști care era numărul dedicat elefantului.
Dar poate că, într-o zi, vor auzi un violoncel și vor spune:
„Sunetul acesta îmi amintește de ceva…”
Și atunci voi ști că întâlnirea noastră și-a găsit locul.
Mâine voi reveni. Și voi continua tot cu animale.
Pentru că o temă bună nu trebuie epuizată într-o singură zi.
Mai avem de descoperit, de ascultat, de privit, de întrebat și de imaginat.
Iar după aceea ne vom întoarce și la celelalte idei care au apărut în discuțiile copiilor: tehnologia, construcțiile și alte teme care pot deveni, la rândul lor, puncte de plecare pentru experiențe frumoase.
Pentru că, până la urmă, acesta este unul dintre lucrurile pe care încerc să le fac aici: să iau curiozitatea copiilor și să o transform într-o călătorie.
Iar de data aceasta, călătoria noastră a început cu animale.
Dar, pentru câteva zeci de minute, animalele au început să cânte.
Și cred că acesta este unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le putem oferi unui copil: șansa de a descoperi că lumea este mult mai mare decât ceea ce vede în fiecare zi.
