Ce poate fi mai greu decât să scrii despre lucruri obișnuite, trăite de oameni care nu ies cu nimic în evidență?
Cum e să scrii despre fericirea de zi cu zi, dar ea să nu fie legată de satisfacția sexuală, ambiția, extazul care practic nu se află în această poveste?
Pentru a suna adevărat, descrierea chiar și a celui mai umil fel de împlinire și mulțumire trebuie scrisă pentru a conștientiza inadecvarea și cruzimea umană și posibilitatea bolii, ruinei, morții. Un cuvânt fals poate face totul incredibil.
Nu am putut citi (ori n-am identificat) un cuvânt fals așa cum nu am putut identifica un cuvânt special ori unul previzibil. M-a marcat profund să aflu că romanul a fost scris când autorul era pe moarte, el fiind publicat postum.
Nu sunt în măsură să analizez din punct de vedere critic acest roman, pentru că nu sunt critic literar, dar pentru mine, cititor, povestea a fost emoționantă, mi-a mers la suflet și am simțit o stare aparte atunci când am parcurs-o, dar și mai apoi.
Se aude o voce liniștită. Totul se petrece într-un orășel, Holt, într-un dormitor din acest orășel din Colorado.
Violența, niciodată tristă ca un spectacol, este scurtă, inevitabilă și șocantă. Copiii sunt mereu printre personaje, atrași cu un realism extraordinar, compasiune și intensitate. Tinerii sunt neliniștiți, nervoși, debusolați. Bătrânii își fac treaba și țin garda sus. În general, femeile fac lucrurile să funcționeze, deși din când în când una se frânge în bucăți sau fuge brusc spre Denver. Dar există și bucurie, bucurie grea – plăcerea riscului, plăcerea responsabilității. Printre acești oameni tandrețea este adăpostită, prețuită ca un copac, pentru ca încetul cu încet rădăcinile să pătrundă adânc pentru a ajunge la apă.
Holt este un oraș situat la depărtare de New York, iar pentru mulți americanii din est, vestul pare extrem de îndepărtat și semnifică doar deșert, cactuși și Hollywood, sclipitorul și atrăgătorul loc unde ai toate șansele să ajungi vedetă.
Dar autorul a ales să scrie despre cât de greu este să continuăm să facem ceea ce considerăm a fi drept, atunci când nu suntem siguri cum să o facem, sau chiar dacă este corect – cât de greu suntem unul pentru celălalt și pentru noi înșine, cât de greu unii dintre noi muncim, cât dorim și cât de puțin ne mulțumim mai ales.
Toate acestea sunt lucruri noi și satisfăcătoare, iar în această ultimă carte i s-a adăugat ceva foarte rar. Multe romane au vizat căutarea fericirii, dar aceasta este luminoasă cu prezența sa reală.
Și apoi a sosit ziua în care Addie Moore i-a făcut o vizită lui Louis Waters. De aici începe povestea. Addie, văduvă, a venit să îl întrebe pe vecinul ei văduv dacă ar vrea să vină pe la ea din când în când să doarmă.
Ce? Cum adică?
Adică suntem amândoi singuri. Am stat așa de prea multă vreme. Ani. Mă simt singură. Mă gândesc că poate și tu. Mă-ntrebam dacă vrei să vii și să dormi cu mine noaptea. Și să vorbim. (pagina 8)
Așa că lumina se aprinde în dormitorul din strada Cedar, din Holt, Colorado. Și o fericire este foarte prudentă, curajosă, tandră. Nu, însă, în modul în care ne-am putea aștepta, ci în termeni complexi, care implică destul de mulți dintre ceilalți cetățeni din Holt. Poate că fericirea este mai puțin previzibilă decât mizeria, întrucât are parte de libertate. La fel ca și libertatea, nu este niciodată sigură; nu poate fi pentru totdeauna. Dar poate fi real, iar în acest frumos roman, îl putem împărtăși.
Suflete în noapte de Kent Haruk, editura Pandora M (acum pe Libris este la 9.99 lei)
P.S. Am aflat și de existența unui film. Trailerul vorbește de la sine.
Later edit: am reușit să văd filmul. Interpretarea este înduioșătoare, încântătoare, profundă și cred că cei care sunt apropiați ca vârstă de personajele din poveste înțeleg mult mai bine despre ce este vorba. Atunci când ești tânăr, privești diferit totul, dar trecerea anilor te face să înțelegi ce și cum n-a mers. Nu-l ratați, pentru că nu știți ce pierdeți!
